- Home
- Horoscop
- (02.11.2020, 07:51)
-
Anca Martin
Astrolog de zece ani, doctorand şi asistent universitar
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
HOROSCOP 2 noiembrie: Aceste zodii înregistrează performanţe incredibile. Vezi cum reuşesc în ciuda resurselor limitate
Săptămâna se deschide cu trigonul armonios al Lunii din Taur cu Saturn din Capricorn, semn că în prima parte a zilei, zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) reuşesc să obţină performanţe notabile în ciuda resurselor limitate care le stau la dispoziţie. Spre dup-amiază, Luna trece în Gemeni, conferindu-le agilitate mentală şi abilităţi de comunicare potenţate semnelor de Aer (Gemeni, Balanţă, Vărsător).
Urmărește
2231 afișări
HOROSCOP 2 noiembrie: Aceste zodii înregistrează performanţe incredibile. Vezi cum reuşesc în ciuda resurselor limitate
HOROSCOP 2 noiembrie - Berbec
Prima zi a săptămânii poate veni la pachet cu nişte oportunităţi de suplimentare a veniturilor prin intermediul unor proiecte extra la serviciu sau al unor bonusuri pe care le primeşti pentru nişte performanţe sau ore suplimentare realizate acum ceva vreme. Dup-amiază, Luna intră în casa comunicării, ceea ce te ajută să interacţionezi eficient cu cei din jurul tău. De la simple discuţii mărunte până la şedinţe şi audienţe, tot ceea ce-ţi propui să realizezi printr-un telefon sau faţă în faţă printr-o coversaţie se va finaliza în favoarea ta. Ştii ce şi când să spui pentru a-ţi impune punctul de vedere.
HOROSCOP 2 noiembrie- Taur
Începi săptămâna cu un tonus mental foarte bun, ceea ce te ajută să te ţii de planuri, dar şi să dai dovadă de flexibilitate când situaţia o cere. Îţi merge mintea bine şi reuşeşti să găseşti soluţii chiar şi în privinţa celor mai complexe probleme cu care te întâlneşti astăzi. După orele prânzului, Luna progresează în casa banilor din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că s-ar putea să îţi parvină nişte informaţii sau ponturi cu privire la nişte oportunităţi de suplimentare a veniturilor şi/ sau de valorificare a unor economii prin intermediul investiţiilor. Analizează-le însă la rece mai întâi.
HOROSCOP 2 noiembrie- Gemeni
Pe tine, prima zi a săptămânii te surprinde destul de sensibil(ă) la nivel emoţional. Nu se poate spune că te trezeşti cu faţa la cearşaf, că nu te poţi aduna din această cauză, dar este clar că tind să te deranjeze lucruri pe care altfel nu le-ai fi băgat în seamă. În a doua parte a acestei zile, Luna înaintează în semnul naşterii tale, semn că până diseară îţi vei recupera starea de spirit obişnuită. Până atunci însă, nu te sili să vorbeşti prea mult, să fii prea volubil(ă) în plan social. Uneori ai nevoie de timp şi pentru tine.
HOROSCOP 2 noiembrie- Rac
În prima jumătate a acestei zile, astrele prognozează că vei avea parte de discuţii eficiente pe marginea unor proiecte sau a planuri de viitor cu partenerul de viaţă, colaboratorii sau nişte sponsori. Aveţi idei similare despre cum le-aţi putea dezvolta, implementa sau extinde, iar asta îţi alimentează entuziasmul cu privire la ele. Dup-amiaza te surprinde însă mai puţin deschis(ă) şi activ(ă) decât de dimineaţă. Luna trece în casa subconştientului şi îţi aduce aminte de lucruri din trecut. Pe un fundal ca acesta, rişti să se activeze temeri mai vechi, care te pot trage înapoi dacă nu preiei controlul asupra emoţiilor.
HOROSCOP 2 noiembrie- Leu
În prima parte a zilei, te bucuri de un randament de invidiat. Oricât de solicitante ar fi treburile de care te ocupi la serviciu, le faci faţă fără prea multe dificultăţi şi reuşeşti să te ţii de programul setat pe azi. Ba mai mult, trecerea Lunii de dup-amiază în casa planurilor de viitor şi a proiectelor de grup te încurajează să faci lucruri pe lângă sarcinile care ţi-au fost trasate la serviciu, care au legătură fie cu domeniul tău principal de activitate, fie cu anumite iniţiative personale din afara serviciului. În orice caz, ai un avânt bun la începutul săptămânii.
HOROSCOP 2 noiembrie- Fecioară
Şi tu te numeri printre nativii(ele) care se bucură de o zi de luni nesperat de bună. Te trezeşti cu o stare de spirit fantastică, cu un nivel de inspiraţie extrem de ridicat. Asta te-ar putea face însă mai selectiv(ă) decât de obicei la serviciu, în sensul în care eşti creativ(ă) când vine vorba de unele sarcini profesionale, iar în raport cu altele tinzi să procrastinezi. Vestea bună este că Luna trece în casa carierei la amiază, ceea ce înseamnă că vei reuşi să te ocupi şi de treburile care te animă mai puţin. Ai ambiţii bine conturate în carieră.
HOROSCOP 2 noiembrie- Balanţă
În prima parte a acestei zile, atmosfera de acasă este una încărcată de tot felul de sentimente, ceea ce te face să ai o atitudine ambivalentă cu privire la anumite lucruri care se întâmplă pe acest plan. În a doua parte a zilei, reuşeşti să te echilibrezi la nivel emoţional, iar asta te ajută să abordezi mai uşor anumite situaţii de viaţă care îţi provocau reacţii sufleteşti destul de intense. Aşadar, scopul tău astăzi este acela de a te obişnui cu gândul că nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea, că trebuie tu să fii mulţumit(ă) cu propriile alegeri.
HOROSCOP 2 noiembrie- Scorpion
În prima jumătate a zilei, ai parte de succes în cadrul unor discuţii cu partenerul de viaţă şi/ sau cu persoane cu care desfăşori activităţi profesionale. Ştii exact cum să pui problema astfel încât să obţii ceea ce îţi doreşti de pe urma lor. Spre dup-amiază, Luna trece în casa relaţiilor şi a banilor, semn că apar în conversaţiile cu ei şi anumite chestiuni de ordin financiar. Spiritele s-ar putea încinge când vine vorba de finanţe, deci ai grijă cum gestionezi discuţiile cu privire la ele. Dă dovadă de transparenţă şi veţi ajunge la o înţelegere care mulţumeşte pe toţi.
HOROSCOP 2 noiembrie- Săgetător
De dimineaţă, s-ar putea să te intersectezi cu unele oportunităţi de suplimentare a bugetului prin intermediul unor activităţi extraprofesionale sau a unor proiecte suplimentare pe care ţi le asumi la serviciu. În a doua parte a zilei, Luna migrează în casa relaţiilor, prilej numai bun să te concentrezi pe relaţia de cuplu sau pe legăturile pe care le ai în plan profesional. În interiorul acestora, atmosfera este una liniştită, care-ţi permite să descoperi baze comune pe care să construieşti tot felul de lucruri cu cel drag sau cu persoanele cu care lucrezi. Nu te concentra pe ceea ce vă diferenţiază.
HOROSCOP 2 noiembrie- Capricorn
În prima parte a zilei, eşti într-o dispoziţie foarte bună, iar nivelul tău de creativitate atinge cote neaşteptate pentru acest moment din săptămână. Pe de altă parte, s-ar putea să nu dai dovadă de un randament prea bun în ceea ce priveşte sarcinile de lucru repetitive, care implică să urmezi protocoale bine definite. Ai nevoie de spaţiu să te desfăşori, să găseşti soluţii practice la situaţiile profesionale cu care te confrunţi. Vestea bună este că, dup-amiază, Luna intră în casa muncii, indiciu cum că te vei achita cu succes şi de treburile de la serviciu care nu te animă deloc.
HOROSCOP 2 noiembrie- Vărsător
În raport cu familia, te bucuri de momente frumoase în prima parte a zilei, dar există totuşi situaţii care îţi aduc aminte de trecut, care îţi trezesc sentimente de nostalgie. Luna trece în dup-amiaza aceasta în casa iubirii şi a copiilor, prilej numai bun să îţi rezervi timpul de după serviciu momentelor cu partenerul şi/ sau cei mici. Ori poate că decizi să te bucuri de hobby-urile tale, mai ales dacă le-ai cam neglijat în ultima vreme. Ideea e că ţi-ar face bine să îţi ocupi timpul liber într-un mod care îţi face plăcere, care îţi îmbunătăţeşte starea de spirit.
HOROSCOP 2 noiembrie- Peşti
Astăzi ai putea cunoaşte tot felul de persoane interesante. Unele s-ar putea să îţi devină repede prieteni, mai ales dacă le cunoşti prin intermediul unora din gaşcă, iar altele te inspiră să aduci unele ajustări anumitor proiecte sau planuri de viitor. În cazul altor nativi(e), nu este exclus să se pună azi prima cărămidă la temelia unor iniţiative de grup. În orice caz, se schimbă ceva notabil în viaţa ta prin intermediul lor. În a doua parte a zilei, când Luna migrează în casa familiei, oferă mai mult din timpul tău rudelor apropiate. Îţi va prinde la fel de bine.
Citește pe alephnews.ro: Ciprian Șerban, de la PSD, este șeful Camerei Deputaților. Ilie Bolojan, de la PNL, a fost votat Președinte al Senatului
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe