Jurnalul Anei din Londra, EPISODUL 10: "Virusul e democratic, îi afectează pe toti, Boris e la terapie intensivă" Care sunt cele mai vândute 6 produse în carantină

Luni, 6 aprilie 2020. Episodul 10
Londra, Notting Hill.

Geamul e deschis. Las aerul proaspat de primavara sa patrunda in casa. Scriu aceste randuri in timp ce privesc gradina-parc si ascult trilurile pasarilor. Nu par a fi intr-un oras.

A fost o saptamana cu sentimente contradictorii. Si o mica anxietate pasagera: oare cand ma voi reintruni cu cei dragi? Am dat gandul la o parte precum pagina unei carti.

Ma concentrez pe prezent. Sunt norocoasa. Eram constienta de asta. Dar de mult timp nu am mai avut acest gand atat de intens ca in ultima saptamana. Ma trezesc in fiecare zi si multumesc ca sunt sanatoasa. Ca familia si prietenii sunt bine. Ca am un job care imi plateste un salariu prin care ma pot sustine. Ca am un loc numit casa. Ca am hobby-uri, ca am curiozitatea de a descoperi lucruri noi si a le cuceri prin invatare. Ca am puterea de a face haz de necaz si a zambi in situatii dificile (un cadou lasat de catre bunicul meu). Daca am o zi mai proasta, imi revin rapid si incetez sa ma plang – pentru ca lucrurile pot fi cu adevarat mult mai rele.

Realizarea principala a ultimelor zile este ca aceasta pandemie va avea implicatii enorme. Mi-am pus multe intrebari:

Oare cresc inegalitatile existente sau devin doar mai vizibile? (carantina nu pare sa-i afecteze pe toti in acelasi fel).

Cum sa nu judec situatia confortabila pe care o am, si situatia celor care se bucura de luxul unei locuinte frumoase, stiind ca in acelasi timp exista atatia oameni cu situatii precare? (daca esti norocos sa ai ce iti trebuie, stai in banca ta si nu te lauda. Fa ceva mai mult cu ce ai)

Oare ce fac femeile din familii abuzive pe perioada izolarii in casa? (am citit mai multe articole despre subiectul femeilor: de la cresterea apelurilor de urgenta din cauza abuzului domestic, pana la diversele argumente cum ca pandemia e un dezastru pentru feminism)

Cati antreprenori si cate idei bune vor fi reduse la zero? (imi doresc sa cred ca isi vor gasi fortele sa se ridice din cenusa precum pasarile phoenix)

Daca in prima faza eram cu totii in negare, urmata de o perioada de panica si ajustare la supravietuire, acum e momentul actiunii si a construirii.

Cum sa ajuti

Am incercat sa vad cum pot face mai mult. Totul incepe trecerea de la mentalitatea de supravietuire proprie la cea de ajutorare a aproapelui. Am pus intrebari simple: esti in regula? Ai nevoie de ceva?

M-am concentrat prima oara pe cei foarte apropiati – nu poti ajuta pe toata lumea, insa toata lumea are nevoie. Am acordat atentie problemelor reale, dar am incercat sa am grija si de mine– uneori oamenii nu au aceleasi resurse de a se ajuta pe sine, iar atunci exista o limita pana la care poti face ceva. Restul trebuie abordat de specialisti.

M-am implicat in comunitate. Start small and start local. Am donat sandwichuri si am ajutat sa fac pachete pentru neajutorati. Am participat la actiuni prin grupul de voluntari care ofera suport pe perioada COVID-19 in cartierul meu. Cand am dat de cate un cersetor pe strada, am intrebat daca vrea ceva de mancare si i-am cumparat diverse. Am vorbit in mod constant cu cei care stiu ca sunt singuri, in varsta si care se chinuie in perioada asta (spre exemplu, vecina mea).

Am donat, cat am putut, catre organizatii de caritate, strangeri de fonduri pentru spitale, oameni care nu mai au venituri si care contribuie in continuare pentru a ne imbunatati vietile (artisti, jurnalisti, mici antreprenori); am lasat tip extra catre livratori.

Am trimis resurse catre oameni sa se ajute singuri (ex: un curs despre stiintele fericirii predat de o profesoara la Yale). Si flori pentru a lumina ziua celor dragi, de departe.

Am promis sa contribui la cresterea turismului si a economiei tarilor din Europa indata ce voi putea calatori din nou (una din prietenele afectate lucreaza in industria turismului in Grecia).

Am devenit mai blanda si intelegatoare cu mine insumi.

Ce am vazut si invatat

In ultimele zile am si vazut si invatat cateva lucruri, unele interesante, altele... de adaugat la cabinetul de curiozitati.

Se pare ca China nu a raportat numerele reale de cazuri si decese (la un factor de 40x mai putine decat in realitate). A infuriat extrem de multa lume (cate grafice, modele si analize au fost facute utilizand datele din China?).

Daca carantina creaza inegalitati, virusul e democratic, iar Boris Johnson e acum la terapie intensiva.

Apar mai multe decese inexplicabile in randul tinerilor, care ii uimesc pe doctori si virologi.

Suedia ia masuri lejere de carantina – insa acolo oamenii au incredere si asculta de politicieni. Rusia, pe de alta parte, a propus legi care prevad pedeapsa cu inchisoare pentru cei ce nu respecta carantina. M-am intrebat oare cati inamici al lui Putin vor fi arestati sub acest pretext (de genul meme-ului care zicea „opozant al lui Putin, omorat de coronavirus cu 30 de lovituri de cutit”).

Sase produse cu vanzari enorme pe perioada pandemiei: 1) biciclete si aparate de sport; 2) jocuri (in aer liber si de interior); 3) produse de casa si gradina; 4) carti; 5) electronice; 6) cafea.

Wimbledon a fost anulat pentru prima data dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

S-a compus o manea numita „Virusule Blestemat”.

Prin cartier, lucrurile s-au mai organizat. Acum exista zone demarcate cu un fel de banda adeziva care iti arata cum sa stai la coada, atat in supermarketuri cat chiar si la piata de fructe si legume. Exista si bodyguarzi la magazinele esentiale. Exceptia la cele de mai sus o face un deli marocan, mult prea mic pentru pastrarea distantei sociale si probabil mai concentrat pe supravietuirea economica.

A aparut un chiosc in mijlocul Portobello Road care vinde toate produsele ce creasera panica la inceputul carantinei. Ma gandesc daca nu cumva e putin in urma si ar trebui sa anticipeze urmatoarul deficit.

Autobuzele inca au postere pe ele care promoveaza filme in cinema. Dar cinematografurile au lacat.

Mergand pe strada, cateva lucruri imi sar in ochi: un corb negru pe ramura unui copac. Un avion British Airways pe cer  – ceva rar in ziua de azi.  Si niste postere create de un grup sub denumirea „Unde e Homer?” cu diverse citate din Homer.

Lucruri si intamplari care m-au facut sa zambesc si mi-au ridicat moralul

• Schimbul de retete culinare cu prieteni si familie
• Fructul numit pomelo, cu gustul subtil pe care nu il mai simtisem de vreo 12 ani. Dar nu mai stiam cum se mananca (se taie ca un pepene? Se decojeste ca o portocala?)  
• O vreme de primavara de vis si pranzul luat afara, la iarba verde
• Viata din gradina-parc: am vorbit cu diversi vecini si am aflat de un joc numit sah viking. M-am imprietenit cu catei si copii. Am descoperit plante si flori: mirosul gradinii pe timp de seara e divin, iar ciresul japonez a inflorit (la fel si bujorii). Am reluat plimbarile cu vecina. M-am intalnit intamplator cu un fost coleg italian cu familia sa. Si am observat viata celorlalti derulandu-se in fata mea de la ferestrele luminate pe timp de seara.
• Copii care au creat, din niste cartoane, un mini magazin din care „vindeau” inghetata si... oua jumate fierte
• Voluntarii pe care i-am cunoscut in weekend si care organizeaza donatiile de alimente pentru saraci; faptul ca am putut ajuta la acest eveniment
• Mirosul delicios de mancare gatita din vecini. Mi-a facut pofta de dovlecei umpluti cu sos de rosii
• Tesla care avanseaza in misiunea lor de a crea un ventilator – daca e vreo companie care poate face asta... este una condusa de Elon Musk
• Vestea ca niste prieteni s-au logodit (se adauga la numarul nuntilor de anul viitor). Si ca o alta prietena si-a revenit dupa ce a dat nastere in timp ce era bolnava de coronavirus
• Mancarea ruseasca ce mi-a amintit de un Pastele petrecut in Baku
• Faptul ca am calatorit prin auz (melodii house-dance din anii 1999-2000; muzica lui Bregovic – oare oamenii din Estul Europei traiesc la o alta intensitate? cu un spirit de libertate suprema, stiind foarte bine ce inseamna sa nu ai libertate, sa treci prin razboi si suferinta) si gust (bircher muesli-ul mi-a amintit de bunica mea)
• Un semn din vitrina unui magazin de antichitati care descria o masa din 1620: „nu va panicati! Aceasta masa a supravietuit molimii, incendiului si revolutiei”  
• Mingea de tenis primita de la un prieten – acum trebuie doar sa gasesc un perete
• Prima lectie de pian prin video call oferita de prietenul din NY
• Realizarea ca am facut progres in invatarea limbii germane prin traducerea speechului lui Merkel
• Noul sezon din Casa de Papel de pe Netflix

Si in final, poveste de tip...viata bate filmul. In timp ce faceam pachete cu mancare pentru cei neajutorati, s-a bagat in seama cu noi o doamna, un fel de... vigilante. A carei principala preocupare (deja in a treia saptamana din cate mi-au marturisit ceilalti voluntari) este ca unul din oameni nu parcase masina cum trebuie. Si ca de ce facem pachete in strada. Si de ce nu impachetam cartoanele cum trebuie. Si de ce proptim niste conserve de fasole pe zidul bisericii (toate aceste activitati complet legale). Si ca trebuie sa respectam regulile cartierului. Doamna in cauza se si apropie periculos de noi, la randul ei nerespectand regulile. Se ia apoi de un biet livrator de Deliveroo care isi lasase scuterul parcat timp de doua secunde. Nu a inteles ce l-a lovit, dar i-am explicat sa nu se ingrijoreze. Pentru doamna vigilante se pare ca viata se petrece intr-un univers paralel. Oare lumea ei o fi mai roz?