Jurnalul Anei din Londra, EPISODUL 11: Puhoi de oameni pe strazi, se încalcă distanţa socială. Teorii ale conspiraţiei cu 5G şi coronavirus

Luni, 13 aprilie 2020. Episodul 11: intre doi Pasti
Londra, Notting Hill.


Mult-iubitul, necesarul umor isi recucereste teritoriul in ultimele zile. Sub diferite forme: sarcasm, zambete, absurd, intamplari neasteptate, rasete in hohote.

Cateva exemple in paragrafele urmatoare.

Un prieten ma convoaca urgent azi sa intru pe Instagram Story si sa folosesc filtrul “Lifestyle de Obor”. Iti apare miraculos un gratar in orice incapere, pe care il poti muta unde vrei tu. Iar cand apesi pe ecran, zboara micii direct pe gratar. Are si sunet – paraitul carbunilor si sfaraitul micilor. La pachet cu fumul al carui miros mi l-am putut doar inchipui. Am ras in hohote toata ziua, mutand gratarul in diferite incaperi: bucatarie, sufragerie, cada din baie. Le-a captat atentia si altor prieteni, inclusiv unui spaniol, care a cooptat-o si pe mama lui la gratare in casa, la Madrid. De-ar stii el ce e Obor si ce carneturi sunt pe gratar! Amuzant e ca au fost cativa oameni care au crezut ca e real si m-au indemnat sa am grija sa nu dau foc la casa.

Era intr-adevar sa dau foc la casa (sau cel putin sa mi-o iau cu niste ulei incins) acum cateva zile. Am incercat una din retetele din schimbul facut saptmana trecuta. Ramasese niste apa pe fundul de tocat si cand am aruncat ingredientele in uleiul incins, cu ustoroi si peperoncino,  s-a creat o situatie de tip Hiroshima. M-am retras intr-o fractiune de secunda. Aragazul si peretii nu aveau unde sa mearga, ai au fost in prima linie. Mi-am invatat lectia in bucatarie.

Imi da de veste o prietena de la Milano ca se perinda prin Londra un tanar preot... sexy. Care s-a autointitulat „Preotul portabil”, intrucat merge cu o tricicleta cu niste boxe si difuzeaza cantece bisericesti exaltatoare. Mai are si microfon si spune diverse rugaciuni si predici, incercand (cu succes) sa dea speranta oamenilor. E simpatic si vorbeste pe intelesul tuturor. Eroul de care avem nevoie. Realizez ca este chiar in Notting Hill si glumesc cu diverse persoane pe timp de cateva zile ca traim sezonul doi din serialul Fleabag (in care protagonista dezvolta o obsesie fata de un preot). Si ce sa zici, duminica, in ziua Pastelui Catolic, il vad la semafor in timp ca mergeam sa ud plantele din gradina unei prietene. Un miracol.

Am coborat inapoi pe pamant ulterior datorita unei sticle de prosecco pe care ma pregateam sa o deschid (tinand-o intre picioare), a carei dop a explodat si mi-a trecut milimetric pe langa barbie, disparand apoi in aer si probabil in gradina vecinilor. Eram in mijlocul povestii despre preot. Am avut timp doar sa-mi pun mainile in cap si apoi sa mut sticla cat sa nu curga tot alcoolul pe pantaloni. Dupa fractiunea de secunda de soc, am inceput sa rad in hohote impreuna cu un prieten care venise si el sa se bucure de gradina, si care vazuse tot episodul in prim plan.

M-am intors din nou la momente intaltatoare cand am intrat pe youtube sa urmaresc concertul lui Andrea Bocelli din Duomo din Milano.

Ma apuc, dupa ani de zile de cand am cumparat cartea, sa citesc Demonii de Dostoievski. Ultimul ramas de citit din romanele celui pe care il consider scriitorul meu preferat. Stiam ca este  amuzant, pe cat de complex. Insa nu ma asteptam sa fie asa din primele pagini. Personaje conturate fascinant, contradictii care scot la iveala tot ce e mai savuros din diversii „eroi”.

Circula tot felul de teorii ale conspiratiei despre coronavirus. Cea mai „interesanta” este cea referitoare la 5G si diversele „studii” si filmulete pline de drama si pasiune care declara ca exista o corelatie intre cele doua. Cei de la BBC News au fost nevoiti sa scoata un articol de prima pagina in care oamenii de stiinta resping vehement cele de mai sus. Insa aplicatia NextDoor din cartier abunda de tot felul de teorii. Una paralela, de care aflasem recent, este cea legata de „chemtrails” – si anume faptul ca reactia pe care o vedem la avioane este de fapt un fum toxic pe care guvernele il imprastie pentru a controla omenirea. Utilizatoare care a postat aceste poze cu avione cu reactie si titlul „Chem trails?” a fost raportata de ceilalti utilizatori. Dupa o scurta perioada de pauza, a revenit in forta pentru a-si apara punctul de vedere intr-o maniera extrem de publica.  

Sambata am iesit sa cumpar cateva ingrediente pentru un sos. Puhoi de oameni pe strada, multi care nu respecta distanta sociala. O zi calduroasa, prima de tricou si sandale. Imi sare in ochi o doamna cu manusi de piele cu blanita – iesita total din peisaj, dar doamna macar se protejeaza.

Incerc sa evit supermarketul Tesco din cauza aglomeratiei si cozii intinse pe 50m. Insa nu am incotro, nu am gasit ce imi trebuie la nici unul din magazinasele de cartier. Ma intampina o surpriza: in timp ce ma apropii de intrarea supermarketului, observ ca exista un sef al paznicilor care controleaza fluxul de persoane. Are pantaloni de costum, camasa, bretele (!!), parul gelat si prins in coada. Si dispune de o casca, un fel de mix de casca bluetooth de telefon cu casca de centralist. M-am simtit, pentru cateva secunde, ca si cum as fi la coada intr-un club din New York si astept sa vad daca ma primesc inauntru.  Oare imi vor cere actul de identitate?

Apropo de cluburi, imi trimisese un prieten un articol in Financial Times despre cum se descurca dealerii de droguri din Berlin pe perioada carantinei. Un adevarat studiu social si niste citate din povesti. Cica in Berlin se fac in continuare petreceri underground, chiar si in izolare.

Inchei o mini-vacanta (zilele libere sunt binevenite chiar si in carantina) dupa Pastele catolic. Astept sa vina randul celui ortodox. Si incerc sa reflectez asupra cuvintelor rastite de Papa in weekendul ce tocmai a trecut. A vorbit despre speranta, despre ce inseamna in contextul crestin si cat de importanta e. A mai zis ca nu e timpul pentru indiferenta si nici pentru egocentrism, ci timpul sa fim uniti, precum o familie.

Pe final, inca o veste buna: Boris Johnson a iesit din spital.