- Home
- Life-Inedit
- (28.01.2018, 11:02)
A apărut prima maşină plutitoare. TRAGEDIA care l-a motivat pe un bărbat să inventeze automobilul salvator în propria sa garsonieră | VIDEO
Multe inovaţii se nasc în urma unor tragedii. Aşa a apărut şi maşina plutitoare, creată de un japonez în urma dezastrului provocat de valurile unui tsunami. Mai multe companii, precum Trinex Assets Co. şi Yamada Denki Co. s-au arătat interesate să colaborareze acum cu el şi să producă sau să comercializeze vehiculul plutitor.

A apărut prima maşină plutitoare. TRAGEDIA care l-a motivat pe un bărbat să inventeze automobilul salvator în propria sa garsonieră | VIDEO
Pe 11 martie 2011, în timp ce valurile unui tsunami măturau coasta nord-estică a Japoniei, Hideo Tsurumaki asista neputincios la spectacolul tragic al oamenilor care încercau să se salveze în maşinile care se scufundau.
După ce a văzut suferinţa oamenilor, şi la gândul că şi mama lui, care locuia lângă ocean, ar fi putut trece prin asemenea situaţie, lui Tsurumaki i-a venit ideea de a concepe un vehicul care să poată fi folosit atât pe uscat, dar care să şi plutească în caz de inundaţii.
Doi ani mai târziu, japonezul a înfiinţat Fomm Corp, cu un capital de doar 1,800 de dolari. Primul prototip - un vehicul electric mic, etanş la apă, care poate pluti în timpul inundaţiilor sau chiar în croazieră la viteze reduse, l-a construit manual în garsoniera în care locuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Vehiculul electric proiectat de Tsurumaki are dimensiunea unui cărucior de golf, dispune de un corp uşor şi de baterii sub fiecare dintre cele patru locuri. Se accelerează trăgând o pârghie de pe volan, pentru a se economisi spaţiul. Bateriile sunt înlocuibile, astfel încât utilizatorii nu va trebui să aştepte cele şase ore cât durează o încărcare completă. Maşina va călători la fel de mult ca 160 de kilometri la o singură încărcare, cu o viteză maximă de 80 kilometri pe oră. Totuşi, aceasta nu va face faţă undelor prea puternice ale curenţilor sau ai mareei.
Tsurumaki a lucrat timp de trei ani împreună cu cercetătorii de la Universitatea din Tokyo, pentru a găsi modalităţi de a conduce maşina în apă cu toate anvelopele scufundate. În cele din urmă, a decis să utilizeze roţi în formă de turbină care trag apa în timp ce se rotesc, iar în faţă a montat o componentă care eliberează apa şi realizează propulsia, permiţând în acelaşi timp vehiculului să se rotească cu ajutorul volanului.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI











Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe