Bărbat din New Jersey, a zecea persoană care a înconjurat lumea pe jos, alături de câinele său

La 21 mai 2022, Tom Turcich, din New Jersey, a devenit a zecea persoană care a reuşit să facă înconjurul planetei pe jos, iar în experienţa aceasta a fost însoţit de, Savannah, câinele său, care a devenit astfel primul patruped care a reuşit această performanţă.

Cei doi au fost întâmpinaţi cu mare fast acasă, de prietenii şi familia lui Turcich, dar şi de mulţi curioşi.

Momentul triumfător al ajungerii acasă a adus sfârşitul unei călătoriei de şapte ani şi 48.000 de kilometri, pentru care s-a pregătit cu mult timp înainte.

„A fost suprarealist”, a declarat Turcich pentru CNN, din casa părinţilor săi din Haddon Township. „Îmi imaginam de mult timp cum va fi finalul. Iar când s-a întâmplat, erau oameni care se aliniau pe străzi şi mergeau cu mine. Emoţia principală a fost doar uşurarea. Acest lucru mi-a dominat viaţa timp de 15 ani, iar faptul că în sfârşit am reuşit să las în urmă acest lucru a fost uimitor”, a spus el.

Ideea acestei călătorii i-a venit în 2006, când prietena sa Ann Marie a murit într-un accident de jet ski la vârsta de 17 ani.

„Aceasta (moartea prietenei - n.r.) a fost foarte formatoare pentru mine”, explică el. "Era o persoană mult mai bună decât mine. Şi am înţeles că voi muri într-o zi şi că se poate întâmpla în orice moment. Şi am început să reevaluez totul”.

Turcich, care a fost comparat cu Forrest Gump, personajul interpretat de Tom Hanks în filmul din 1994, a decis că avea nevoie de călătorii şi aventură în viaţa sa şi a început să caute toate modalităţile prin care ar putea

După ce a citit despre Steven Newman, catalogat de Guinness World Records ca fiind prima persoană care a făcut înconjurul lumii pe jos, şi despre aventurierul Karl Bushby, care a făcut înconjurul lumii pe jos din 1998, Turcich s-a hotărât să accepte el însuşi această provocare.

„Mi s-a părut mersul pe jos cea mai bună modalitate de a înţelege lumea şi de a fi forţat să ajung în locuri noi”, spune el. „Nu am vrut doar să merg la Paris şi la Machu Picchu, ci am vrut cu adevărat să înţeleg lumea şi să văd cum trăiesc oamenii zi de zi”.

Odată ce s-a angajat în această călătorie, Turcich a început să planifice traseul, încercând în acelaşi timp să strângă fonduri pentru călătoriile sale.

A reuşit să economisească suficient pentru a rezista aproximativ doi ani pe drum, lucrând în timpul verii, în timp ce era la facultate, şi mutându-se înapoi la părinţii săi după ce a absolvit. Cu toate acestea, cu puţin timp înainte de a pleca, proprietarul unei companii locale, Philadelphia Sign, a aflat despre planurile sale şi a decis să îi sponsorizeze călătoria.

„S-a întâmplat ca el, omul de afaceri, să o cunoască pe Ann Marie şi familia ei. Şi a vrut doar să mă sprijine cum a putut”, spune el.

La aproape nouă ani după ce i-a venit ideea, Turcich a făcut primul pas al călătoriei sale în jurul lumii.

A pornit la drum pe 2 aprilie 2015, chiar înainte de a împlini 26 de ani, împingând un cărucior pentru copii care conţinea echipament de drumeţie, un sac de dormit, un laptop, un aparat foto DSLR şi o ladă de plastic, pe care a folosit-o pentru a-şi depozita mâncarea.

Turcich spune că şi-a conceput traseul cu doi factori principali în minte: a vrut să „atingă fiecare continent şi să călătorească cu cât mai puţine probleme birocratice”.

„M-am gândit că va dura aproximativ cinci ani şi jumătate. Şi asta s-a dovedit destul de precis pentru mersul efectiv pe jos”, spune el.

Întreaga călătorie a ajuns să dureze şapte ani, în principal din cauza a două întârzieri semnificative. Prima a avut loc atunci când Turcich s-a îmbolnăvit de o infecţie bacteriană, de care i-a luat câteva luni să se recupereze, iar a doua a fost cauzată de pandemia Covid-19.

În mod inevitabil, el a avut parte de diverse momente plăcute sau neplăcute, inclusiv faptul că a fost invitat la nunţi locale atât în Turcia, cât şi în Uzbekistan şi că a fost ţinut sub ameninţarea unui cuţit în Panama.

Înainte de a începe plimbarea, Turcich călătorise foarte puţin, în afară de vizitarea Angliei, Irlandei şi Ţării Galilor în timpul unui schimb de experienţă în liceu, şi îşi petrecuse vacanţele în Canada şi Republica Dominicană.

De asemenea, nu avea o experienţă foarte mare în drumeţii, deşi anterior făcuse o drumeţie de 10 zile cu un prieten, precum şi câteva drumeţii de weekend.

În prima etapă a călătoriei, a mers pe jos din New Jersey până în Panama. După aproximativ patru luni, Turcich şi-a achiziţionat tovarăşul de drumeţie, căţeluşa Savannah, de la un adăpost de animale din Austin, Texas. Deşi iniţial nu a avut nicio intenţie de a-şi lua un câine, Turcich se chinuia să se relaxeze, în special când se culca în campinguri, şi se trezea constant în timpul nopţii convins că „aude ceva venind”.

El a considerat că a avea lângă el un prieten blănos care să „vegheze” în timpul nopţii ar face toată diferenţa, iar acest lucru s-a dovedit a fi adevărat.

„A fost fantastică”, spune el despre Savannah. „Este pur şi simplu plăcut să ai pe cineva cu care să împărtăşeşti câteva momente”.

Odată ajunşi în Panama, cei doi au zburat peste Darien Gap, o porţiune de junglă înşelătoare între Panama şi Columbia. După acel prim an pe drum, Turcich şi-a creat un cont pe platforma de donaţii Patreon, astfel încât cei care îl urmăresc să aibă opţiunea de a contribui la finanţarea călătoriilor sale.

O mare parte din al doilea an a fost petrecută mergând pe jos de la Bogota, Columbia, până la Montevideo, Uruguay, unde au luat un vapor spre Antarctica.

În acest moment, Turcich s-a întors pentru scurt timp acasă pentru a dobândi actele necesare pentru a călători în Europa cu Savannah.

După ce au ajuns în Europa, cei doi au mers pe jos prin Irlanda şi Scoţia, dar au fost nevoiţi să ia o pauză prelungită atunci când Turcich s-a îmbolnăvit prea tare pentru a mai continua.

„Am cam aruncat prosopul acolo, în Scoţia, şi m-am dus la Londra”, spune el, explicând că a intrat şi a ieşit din spital timp de săptămâni întregi cât a stat în Marea Britanie şi, în cele din urmă, s-a întors acasă, în SUA, pentru a se recupera.

Turcich, care şi-a documentat călătoria pe Instagram şi pe blogul său „The World Walk”, a reluat mersul spre Copenhaga în mai 2018, dar avea să treacă ceva timp până să revină la starea sa obişnuită, atât din punct de vedere mental, cât şi fizic. „Când mergi pe jos şi petreci tot acest timp singur, trebuie să fii cu adevărat o companie bună pentru tine însuţi”, explică el. „Mai ales atunci când eşti expus tot timpul la intemperii. Şi astfel, chiar nu a fost deloc distractiv pentru mine”.

Deşi Turcich recunoaşte că a început să se întrebe dacă mai poate continua, el spune că nu s-a gândit niciodată serios să renunţe.

„Au fost cu siguranţă momente în care nu mă simţeam deloc bine. Şi mă gândeam: „Ce caut eu aici? Aş putea fi cu familia şi prietenii mei şi, în schimb, mă plimb prin această ploaie rece în Germania”. Dar nu cred că m-aş fi oprit vreodată. Mă gândeam la această plimbare de opt ani înainte de a o începe. Aşa că ar fi fost o nebunie să renunţ după câţiva ani”, povesteşte el.

Abia după ce a parcurs Camino de Santiago, un pelerinaj care cuprinde mai multe rute în Spania, Franţa şi Portugalia, a început să se simtă „pe deplin pregătit” pentru a se bucura de această călătorie. El şi Savannah au trecut apoi în Africa de Nord, unde au mers prin Maroc, Algeria, unde a avut o escortă de poliţie, şi Tunisia. De aici, s-au deplasat prin Italia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru, Albania şi Grecia. După Grecia, s-au îndreptat spre Turcia, unde Turcich a devenit primul cetăţean privat căruia i s-a permis să traverseze podul Bosfor pe jos. Apoi au călătorit în Georgia, situată între Rusia şi Turcia, în Munţii Caucaz, şi au ajuns în Azerbaidjan, o ţară transcontinentală situată la graniţa dintre Europa de Est şi Asia de Vest, chiar în momentul în care a lovit pandemia. Acest lucru a însemnat, în cele din urmă, că au fost nevoiţi să rămână în Azerbaidjan timp de cel puţin şase luni.

„Apoi am aşteptat până când am putut ajunge în Asia Centrală”, spune Turcich, care iniţial intenţiona să călătorească prin Uzbekistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Mongolia, înainte de a zbura spre Australia şi apoi înapoi în SUA.

Din nefericire, restricţiile stricte de călătorie în vigoare la acea vreme au făcut ca Turcich să renunţe la planurile de a vizita Australia şi Mongolia, ambele destinaţii au fost închise pentru vizitatori timp de aproximativ doi ani, împreună cu Kazahstanul.

După ce a traversat pe jos Kârgâzstanul, o ţară mică din Asia Centrală care se învecinează cu China, el şi Savannah au zburat spre Seattle în august 2021 şi au început să se întoarcă acasă, în New Jersey.

Dintre toate locurile pe care le-a străbătut în timpul călătoriei, Turcich spune că Wyoming, cel mai puţin populat stat american, a fost cel mai dificil: „Este dezolant acolo”, spune el, amintindu-şi cum el şi Savannah au mers timp de un weekend întreg fără să vadă nici măcar un magazin sau măcar o persoană, înainte de a da, în cele din urmă, peste o benzinărie minusculă.

„Asta m-a luat total prins cu garda jos. M-am întors în SUA gândindu-mă: „M-am întors acasă'” Este atât de dezvoltat. Este floare la ureche” Dar puteam la fel de bine să mă aflu în deşerturile din Chile sau Peru”.

În timpul plimbării lor prin lume, cei doi au traversat împreună şase continente şi 38 de ţări, petrecând cele mai multe nopţi cu cortul.

Guinness World Records stabileşte ca cerinţe pentru o circumnavigaţie pe jos parcurgerea a 18.000 de mile (aproximativ 30.000 de kilometri,) şi traversarea a patru continente, un obiectiv depăşit de Turcich. Într-o zi obişnuită, el şi Savannah au mers pe jos între 18 şi 24 de mile (aproximativ 29 şi 38 de kilometri). „Lucrul cu Savannah era că avea mult mai multă energie decât mine, întotdeauna”, spune el. „Mersul pe jos dintr-o ţară în alta este tot ce a cunoscut ea vreodată. Erau momente când mergeam prin deşert şi eu mă prăbuşeam la sfârşitul zilei, iar ea venea cu un băţ şi voia să se joace”.

Odată ce s-au întors cu pe pământ american, Turcich a fost mai nerăbdătoare ca niciodată să termine lunga călătorie şi să se întoarcă la viaţa normală.

„Şapte ani este o perioadă lungă de timp. Odată ce s-a văzut sfârşitul călătoriei, abia aşteptam să mă întorc. Eram pregătit să stau din nou cu prietenii şi familia mea şi să nu-mi împachetez cortul în fiecare dimineaţă”.