Are doar 24 de ani, dar ar putea face istorie, devenind noul James Bond. Ce nume-surpriză apare pe lista potenţialilor înlocuitori ai lui Daniel Craig
Editorul de film al Spectre, Lee Smith, susţine un nume surpriză pentru viitorul chip al lui James Bond. Este vorba despre Harry Styles, fost membru al trupei One Direction, actual interpret solo şi cunoscut în lumea cinematografiei pentru rolul din Dunkirk.
„Harry ar putea să o facă. Dacă vor un Bond mai tânăr, de ce nu? El poate face asta”, a spus Smith.
Dacă rolul îi va fi dat, într-adevăr, lui Harry Styles, am avea de-a face cu cel mai tânăr Bond din istorie. Englezul urmează să împlinească 24 de ani pe 1 februarie.