Ce dorinţă are prima femeie pilot pe avion supersonic din România. Povestea de viaţă a Simonei Maierean, reprezentanta sexului frumos care a scris istorie în aviaţia de la noi

În luna martie a acestui an s-au împlinit 10 ani de la primul zbor pe care prima femeie ofiţer de aviaţie din România l-a executat cu o aeronavă care depăşeşte bariera sunetului, un MIG-21 LanceR. Este vorba despre Simona Maierean, născută la data de 17 aprilie 1984 la Comăneşti, Judeţul Suceava. Zborul a avut loc pe data de 13 martie 2009. Pentru a ajunge la performanţa de a ajunge la manşa unui avion de vânătoarea, Simona Maierea a urmat cursurile Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă“ din Braşov. Prima dată când s-a ridicat de la sol a făcut-o într-un zbor cu un aparat Iak-52, ulterior fiind repartizată pe IAR 99 Standard.

“10 ani au trecut repede. Atât zilele de dinaintea acelui zbor, cât şi zborul în sine au rămas în memoria mea şi le readuc ori de câte ori simt nevoia unui imbold. Primul zbor nu a fost unul la viteză supersonică. Zborurile supersonice au venit un pic mai târziu în programul de pregătire. Cu toate acestea, primul zbor cu un avion de vânătoare fie el în regim supersonic sau nu, e diferit de tot ceea ce am zburat până şi după acea perioadă. Te pregăteşti din toate punctele de vedere teoretic, fizic şi inclusiv mental pentru absolut orice zbor, dar primele zboruri indiferent de tipul aeronavei au ceva diferit. (...) Nu vreau să fac din asta ceva care să sune ca o poveste pentru că zborul în sine este o provocare, iar în spatele oricărei misiuni e o muncă continuă şi în acelaşi timp o asumare pentru tot ceea ce se întâmplă acolo. Trebuie să fii prezent şi conştient de fiecare moment pentru a nu rămâne <în urma avionului>”, a declarat Simona Maierean, într-un interviu acordat agenţiei de presă MEDIAFAX.

Cel mai dificil moment din cariera de pilot a Simonei Maierean a fost acela de a renunţa la zborul cu aparatul care i-a oferit satisfacţii, MIG-ul 21 LancerR.

“Unul din cele mai dificile momente a fost acela când am decis să plec de la aviaţia de vânătoare. A fost una dintre cele mai grele decizii de până acum care cred că mi-a schimbat complet viaţă cam pe toate planurile. Deşi a durut, decizia a fost urmată de o importantă etapă evolutivă în formarea mea profesională. Iar faptul că am avut şansa şi o am în continuare să fac parte din diferite <lumi> ale aviaţiei m-a ajutat să-mi pot face o imagine mai clară şi să înţeleg diferenţe. Aş putea spune că ieşirea din zonă de confort şi <privirile pe care le arunc dincolo de cozoroc> pentru a-mi lărgi orizontul sunt momentele ce îmi aduc cea mai mare satisfacţie”, a declarant Simona Maierean.

Cât priveşte faptul că poate fi numită un deschizător de drumuri în aviaţia română, având în vedere că este prima femeie care a zburat pe un aparat de zbor supersonic, Simona Maierean crede că importanţa pe care i-a dat-o a fost total diferită faţă de importanţa dată din exterior:

“Pentru mine, acel zbor a venit după o pregătire teoretică şi practică atât pe perioada academiei, cât şi după terminarea ei. Evident că a existat şi un amplu dialog interior în care eu îmi puneam întrebări legate de ceea ce sunt şi de ce pot face, şi tot eu îmi dădeam răspunsul încercând să fiu cât mai critică în ceea ce mă priveşte. Poate acum privind în urmă, are relevanţă faptul că am fost prima femeie din România care a zburat un avion de vânătoare. În acel moment însă, nu avea o relevanţă pentru mine. Prima sau nu, zborul e tot zbor”.

Pentru a ajunge la performanţa de a pilota avioane complexe, Simona Maierean a urcat pentru prima dată la manşa unui Iak-52, aparat de zbor uşor, conceput ca avion de antrenament, dar preponderent folosit în zilele noastre în competiţii internaţionale de acrobaţie. Un aparat de zbor ce nu cântăreşte mai mult de 1.000 de kilograme. În prezent, pilotează C17 Globemaster, un avion de transportâcu o greutate de peste 128.000 kg, lungimea de 53 de metri şi o anvergură a aripilor de 51 de metri.

“Am început zborul pe Iak 52, un avion pe care l-am îndrăgit foarte mult nu numai pentru că a fost primul pe care l-am zburat ci şi pentru oamenii care m-au învăţat să-l zbor. A urmat IAR99 Standard, un avion reactiv subsonic. Un avion fâşneţ cu care poţi să faci multe lucruri. Mi-aş dori să mai fac un zbor cu el având mintea şi experienţă de acum. Al treilea a fost MIG 21. Un avion care se vrea zburat şi pe care dacă îl respecţi te respectă, şi căruia în nici un caz nu-i păsa dacă îţi sunt alocate doar câteva ore de zbor pe an. Asta e problema ta, nu a lui. Când am trecut la aviaţia de transport am început cu C27J Spartan. Un avion care te surprinde în mod plăcut după ce începi să-l simţi. În prezent zbor pe C17 Globemaster. Un avion care deşi este destul de mare este atât de bine gândit încât dacă nu te-ai uita la datele de decolare şi aterizare că să vezi sutele de mii de pounds ai uită că de fapt zbori un ditamai avion de transport”, precizează pentru Mediafax, Simona Maierean.

În prezent, Simona Mairean se află într-o misiune în Ungaria sub egida NATO şi se instruieşte pentru avionul C17 Globemaster, aeronavă de tip tactic folosită în apărare pentru transport de armament greu şi trupe.

“Fac parte pentru câţiva ani din programul SAC (Strategic Airlift Capability). Este un program foarte bine gândit în care 12 ţări împart costurile (fiecare ţară având un anumit procent stabilit de ea), pentru operarea celor 3 avioane C17 în cadrul HAW(Heavy Airlift Wing). Aşadar, zbor pentru misiuni în echipaj multinaţional pentru cele 12 ţări, inclusiv România. Nu cred că avem spaţiu să intrăm în diferenţele tehnice (dintre aeronavele pilotate n.r.) acestea fiind explicate în sutele poate chiar miile de pagini ale fiecărui manual de zbor în parte. În câteva vorbe, pot să spun că cea mai mare diferenţă vine de la faptul că într-un avion de vânătoare zbori în cea mai mare parte a timpului singur (sau în formaţie), pe când într-un avion de transport zbori în cadrul unui echipaj”, explică prima femeie ofiţer din Forţele Aeriene Române care a pilotat un avion supersonic.

Pentru Simona Maierean, dorinţa de a zbura i s-a înfiripat în suflet încă din copilărie.

“Adulţii te aduc imediat cu picioarele pe pământ şi unele vise le laşi în urmă sau le dai o pauză. Nu pot să conturez un motiv. În liceu eşti la vârsta la care crezi că nimeni şi nimic nu te poate opri, vârstă la care vrei, visezi, faci fără să cauţi un motiv anume în afară de cel care te face să te simţi bine. Iar pe mine gândul că aş putea să zbor un avion mă făcea să mă simt excelent şi m-a făcut să încerc. Nu mai zburasem până atunci, dar asta nu m-a împiedicat să merg să dau admitere la Academia Forţelor Aeriene de la Braşov. Eram conştientă că sunt şanse să nu intru, dar nu vroiam să trăiesc cu întrebarea <Ce ar fi fost dacă?>. Primul zbor a fost în 2004 cu un avion cu piston, IAK-52”, îşi aminteşte Simona Maierean.

Legat de pregătirea din cadrul Academiei Militare, Simona Maierean precizează că nu a fost tocmai cea mai dificilă etapă în devenirea sa ca pilot deşi mediul cazon şi-a pus amprenta asupra formării sale: ”Gândiţi-vă că eşti în acel mediu în jurul vârstei de 20 de ani. Unul din sacrificiile pe care le faci este acela de a spune <am înţeles>, deşi nu numai că nu eşti de acord, dar mai ai şi o grămadă de contraargumente care îţi stau pe limbă. Un altul este acela al timpului liber. Vacanţă de vară era doar de o lună. Vorbeam cu prietenii mei civili la telefon şi ei se distrau ba la munte, ba la mare, iar eu?! Eu eram fie în tabără de înstrucţie, fie pe aerodrom”.

Simona Maierean şi-ar dori să fie numită comandant de aeronavă şi, întrebată dacă şi-ar dori un zbor pe un aparat de vânătoare tip F-16, a răspuns că nu ar putea refuza o asemenea experienţă.

“Mănânci calule ovăz?! Bineînţeles că mi-aş dori să pilotez un F16 şi nu numai. Nu aş refuza nici un F15, F18 sau un MIG 29 OVT, însă sunt sigură că există o gramadă de tineri absolvenţi ai Academiei Forţelor Aeriene care de abia aşteaptă să facă o cariera zburând F16. Cât despre provocările lor, cred că cei din escadrila de F16 sunt mai în măsură să vorbească despre asta. Eu mi-am ales alt drum”, mai spune Simona Maierean.

Dacă ultimii ani din carieră, prima femeie pilot de supersonic din România s-a pregătit pentru a ajunge într-o echipă de profesionişti din cadrul NATO, pentru următorii 10 ani, Simona Maierean îşi doreşte o dezvoltare a şcolii de aviaţie.

Cât priveşte dorinţele sale personale : “În ceea ce priveşte lista mea privată de dorinţe, e destul de lungă, dar două sunt mai importante, să continui să fiu sănătoasă şi liniştită. Nu vreau să dau sfaturi sau recomandări pentru că suntem atât de diferiţi încât nu există o reţetă universală. La mine funcţionează atunci când ştiu până la nivel de detaliu ce vreau şi când mă văd <(de) acolo>. Un lucru pe care îl fac piloţii înainte de misiune este aşa cum îl numim noi <filmul zborului>. Şi anume: închizi ochii (...) şi îţi imaginezi cu detaliu, toate acţiunile tale din momentul care intri în avion şi începi să pui mâna pe orice contact din cabină şi până când parchezi avionul după aterizare, termini checklist-urile şi ieşi din el”.