Prima pagină » Life-Inedit » În drum spre România, o formaţie a început să cânte în avion. Cum au primit pasagerii ritmurile balcanice – VIDEO

În drum spre România, o formaţie a început să cânte în avion. Cum au primit pasagerii ritmurile balcanice – VIDEO

Lemon Bucket Orkestra este o formaţie canadiană care concertează în România până la 30 mai. Când avionul care urma să decoleze din Toronto spre Frankfurt pentru a ajunge apoi în Bucureşti a avut întârziere, membrii formaţiei şi-au scos instrumente şi au început să le cânte pasagerilor.
În drum spre România, o formaţie a început să cânte în avion. Cum au primit pasagerii ritmurile balcanice - VIDEO

„Avionul nostru a fost reţinut la sol pentru 20 de minute aşa că am scos instrumentele şi am început să cântăm. România, venim!”, au anunţat membrii trupei pe pagina oficială a lor de Youtube.

Pasagerii, care nu se aşteptau la un asemenea spectacol, au primit până la urmă cu entuziasm cântecele canadienilor.

Formaţia urmează să susţină concerte în cadrul International Romani Art Festival VI din Bucureşti, dar şi în oraşele Braşov, Cluj, Zalău, Baia Mare şi Timişoara.

Presa internaţională a remarcat deja în ediţiile on-line performanţa canadienilor din avion.