- Home
- Life-Inedit
- PARIS, (11.01.2009, 15:22)
Georges Cravenne, creatorul premiilor César, a decedat
Georges Cravenne, creatorul premiilor César, una dintre cele mai importante distincţii acordate în lumea cinematografiei franceze, şi un promotor în domeniul relaţiilor publice din Franţa, a decedat, sâmbătă, la vârsta de 94 de ani, la reşedinţa sa din Paris.
Urmărește
14 afișări
Georges Cravenne, creatorul premiilor César, a decedat
Georges Cravenne, născut sub numele Joseph Raoul Cohen, pe 24 ianuarie 1914, la Kairuan, în Tunisia, a creat în 1975 Academia artelor şi tehnicilor cinematografice, care urma să decerneze începând din 1976 premiile César. Cravenne a rămas secretar general al Academiei până la vârsta de 90 de ani.
De asemnea, el a creat, pentru Asociaţia Profesională şi Artistică a Teatrelor din Franţa, premiile Molière şi, ulterior, premiile 7 d’Or, dedicate producătorilor de televiziune.
În perioada 1950-1960, Cravenne s-a ocupat de organizarea unor evenimente speciale la Paris, precum inaugurarea Teatrului Odéon, care a avut loc în prezenţa generalului de Gaulle sau gala de la Opera din Paris, când celebra Maria Callas a cântat pentru prima dată pe o scenă franceză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
Pe de altă parte, el a contribuit la lansarea filmelor unor mari regizori francezi precum Jean Renoir sau Max Ophüls.
Georges Cravenne a debutat ca jurnalist în 1935, la revista Ciné-Magazine, colaborând apoi cu mai multe publicaţii fiind autorul rubricilor dedicate cinematografiei.
După război, el s-a implicat forte mult în reabilitarea unor cluburi şi cabarete de pe Champs Élysées, înainte de a crea prima agenţie de relaţii publice din Paris.
"Georges Cravenne a fost un promotor al relaţiilor publice în Franţa", a declarat fiul său, François-David Cravenne.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe