În conformitate cu actele legale obţinute de Entertainment Tonight, Brad Pitt, în vârstă de 52 de ani, va continua să-şi viziteze copiii alături de terapeuţi, aşa cum a convenit cuplul anterior, în 2 octombrie.
Totuşi, dacă copiii doresc să-şi vadă tatăl, terapeutul familiei, care trebuie să asigure o desfăşurare normală a relaţiilor familiale, va putea să aprobe vizite oricând, în afara celor programate.
Totodată, judecătorul a considerat obligatoriu ca Brad Pitt să se supună controalelor periodice pentru despistarea alcoolului şi a drogurilor.
Pe de altă parte, nu este clar dacă actorul îşi va putea vedea copiii de Crăciun. O sursă a relatat pentru site-ul Entertainment Tonight că dacă unul dintre copii nu-şi doreşte să-şi vadă tatăl de sărbători, instanţa nu-l poate obliga.
Cei şase copii ai cuplului sunt Maddox, 15 ani, Pax, 12 ani, Zahara, 11 ani, Shiloh, 10 ani şi gemenii Knox şi Vivienne, de 8 ani.
În luna noiembrie, FBI a decis că Brad Pitt nu va fi pus sub acuzare pentru incidentul de la bordul avionului privat, când actorul american şi-ar fi piedut cumpătul în faţa unuia sau mai multora dintre copiii săi.
De asemenea, o sursă a declarat pentru CNN că Pitt a fost scos de sub învinuire de către Departamentul pentru Protecţia Copilului şi a Familiei (DCFS) din Los Angeles, în privinţa investigaţiei asupra unui presupus incident de abuz în care ar fi fost implicat Pitt şi unul dintre copiii săi.
Acuzaţia s-a iscat în urma unui incident petrecut la bordul avionului privat deţinut de Brad Pitt şi Angelina Jolie, în septembrie – cu o zi înainte ca Jolie să intenteze divorţul de Pitt, după doi ani de căsnicie. La acea dată, o sursă apropiată cuplului a declarat pentru CNN că Pitt „tratează lucrurile cu maximă seriozitate” şi că este cooperant cu autorităţile.