Lego onorează femeile care au lucrat la NASA cu un set de figurine ale legendarelor astronaute - GALERIE FOTO

Maia Weinstock, redactor-şef adjunct al site-ului de ştiri al MIT (Massachusetts Institute of Technology) şi auto-intititulată "meseriaşă Lego", a propus un nou set de mini-figurine, care elogiază femeile ce au lucrat pentru NASA, scrie Huffington Post.

Urmărește
732 afișări
Imaginea articolului Lego onorează femeile care au lucrat la NASA cu un set de figurine ale legendarelor astronaute - GALERIE FOTO

Lego onorează femeile care au lucrat la NASA cu un set de figurine ale legendarelor astronaute - GALERIE FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Propunerea pentru acest set are deja mii de susţinători, printre care se numără şi agenţia spaţială a Statelor Unite.

Mai mult de 40 de femei americane au zburat în spaţiu, iar un număr şi mai mare a lucrat în cadrul NASA în funcţii precum analist, cosmonaut, cercetător şi chiar inginer. Şi totuşi, când lumea se gândeşte la NASA, numele bărbaţilor care s-au remarcat în domeniu ies în evidenţă: Buzz şi Neil, Carl şi Alan, Gus şi Jim.

Dar o femeie, autoare de lucrări ştiinţifice, încearcă să schimbe acest lucru, cu ajutorul unor figurine din plastic.

Maia Weinstock, redactor-şef adjunct al site-ului de ştiri al MIT (Massachusetts Institute of Technology) şi auto-intititulată "meseriaşă Lego", a propus un nou set de mini-figurine, care elogiază femeile care au lucrat pentru NASA.

Setul menţionat ar include 5 figurine ce înfăţişează 5 pionere ale agenţiei spaţiale: Margaret Hamilton, Katherine Johnson, Nancy Grace Roman, Mae Jemison şi Sally Ride.

Hamilton a fost specialistă în calculatoare şi este cea care a dezvoltat software-ul de la bordul astronavei care a efectuat zborurile din cadrul programului Apollo, în timp ce Johnson a fost o matematiciană care a lucrat la programele Apollo şi Mercury.

Potrivit NASA, calculele lui Johnson erau "critice" pentru succesul programului Apollo de aselenizare pe Lună.

Roman a fost specialistă în astronomie şi prima femeie care a deţinut funcţia de director executiv în NASA. Cunoscută drept "Mama lui Hubble", ea a fost una dintre minţile strălucite care au stat în spatele telescopului spaţial Hubble.

Ride şi Jemison au fost amândouă astronaute. Ride a fost prima femeie americană care a ajuns în spaţiu, la bordul navei Challenger, în 1983. Aproape un deceniu mai târziu, Jemison a devenit prima femeie afro-americană care a zburat în spaţiu.

"Femeile au jucat un rol vital de-a lungul istoriei agenţiei spaţiale a Statelor Unite... şi totuşi, în multe cazuri, contribuţiile lor sunt necunoscute sau subapreciate - este important, mai ales că ele s-au luptat de-a lungul timpului să câştige acceptare şi recunoaştere în domenii precum ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM)", a scris Weinstock în propunerea înscrisă pe site-ul "Lego Ideas/ Idei Lego".

"Idei Lego" încurajează oamenii să vină cu noi propuneri de seturi Lego, către companie. Dacă un proiect înregistrează 10.000 de susţinători, setul propus va fi luat în considerare pentru o evaluare oficială.

În ultimii ani, Lego început să adauge în colecţii din ce în ce mai multe personaje feminine care s-au remarcat în varii domenii ştiinţifice. De exemplu, în 2013, compania a lansat prima mini-figurină a unei femei de ştiinţă într-un laborator.

Anul trecut, seturile cu astroporturi includeau specialiste în inginerie aerospaţială şi femeie astronaut.

Se pare că interesul consumatorilor pentru femeile din ştiinţă rămâne ridicat. Excluzând setul "Femei din NASA", mai există propuneri pentru un set Lego cu Amelia Earhart şi "Girls in STEM/ Femeile din STEM".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici