Nou record mondial pentru cel mai lung sărut: 58 de ore 35 de minute şi 58 de secunde

Publicat: 15 02. 2013, 12:32
Actualizat: 30 03. 2020, 04:35

Ekkachai şi Laksana Tiranarat au câştigat acest concurs în faţa învingătorilor de anul trecut şi deţinători ai precedentului record (50 de ore 25 de minute şi o secundă), un cuplu gay care a rezistat în acest an cu două minute mai puţin decât cuplul câştigător.

Câştigătorii din acest an – un agent de pază în vârstă de 44 de ani şi soţia sa în vârstă de 33 de ani -, recompensaţi cu 2.500 de euro şi două inele cu diamante, nu se află la prima lor victorie.

„Ei sunt foştii campioni din 2011”, a precizat Sompron Naksuetrong, vicepreşedintele Muzeului Ripley’s Believe It or Not, care organizează evenimentul în staţiunea balneară Pattaya, aflată la sud de Bangkok.

Nouă cupluri de îndrăgostiţi s-au lansat marţi în această aventură, unii dintre ei fiind cocoţaţi pe diverse cutii, pentru a se afla la aceeaşi înălţime cu partenerii lor.

Concurenţii nu aveau dreptul de a se aşeza şi trebuiau să se sărute fără să se oprească, nici măcar pentru a bea apă cu ajutorul paiului, nici pentru a merge la toaletă, împreună.

Condiţiile acestui concurs au fost prea dure pentru mulţi dintre concurenţi. Doi septuagenari, veniţi în Pattaya pentru a celebra a 50-a aniversare de la căsătoria lor, au abandonat după o oră.