- Home
- Life-Inedit
- DEVA, (27.10.2017, 08:11)
- Adriana Mit
S-a redeschis Sarmizegetusa Regia. Care este programul de vizitare a cetăţii dacice | FOTO
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, una dintre cele mai importante atracţii turistice din judeţul Hunedoara, este redeschisă pentru vizitare, de vineri, după ce timp de aproape o lună au fost efectuate mai multe lucrări de întreţinere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

S-a redeschis Sarmizegetusa Regia. Care este programul de vizitare a cetăţii dacice | FOTO
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Hunedoara, situl Sarmizegetusa Regia se redeschide pentru turişti vineri.
“Monumentul UNESCO a fost închis la începutul acestei luni pentru o serie de lucrări de restaurare şi conservare cuprinse în cadrul proiectului ”Întreţinere, restaurare, conservare la monumentul istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte (înlocuire stâlpi din lemn la marele templu circular, înlocuire gard metalic cu gard din lemn la drumul pavat). Lucrările s-au încheiat înainte de termenul stabilit în contract”, a arătat Consiliul Judeţean Hunedoara.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată, vineri, începând cu ora 10.00, iar intrarea în această zi va fi liberă.
Până la data de 1 decembrie, situl va fi deschis între orele 09.00 - 18.00.
Cetăţile dacice de la Sarmizegetusa Regia, Costeşti - Cetăţuia, Blidaru, Luncani - Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna (Alba) au fost incluse pe lista UNESCO în anul 1999. De atunci, autorităţile judeţene din Hunedoara au solicitat, în mai multe rânduri, preluarea acestora în administrare, dar proiectele s-au blocat în diverse stadii.
Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a preluat în luna februarie 2013, de la Ministerul Culturii, patrimoniul Cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei, devenind astfel administratorul monumentului istoric protejat UNESCO.









Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe