„The Hobbit” provoacă dureri. Care au fost plângerile spectatorilor după vizionare – VIDEO

Publicat: 03 12. 2012, 13:31
Actualizat: 22 08. 2013, 20:06

Cinefilii au acuzat stări de ameţeală şi chiar migrene după ce au urmărit la cinematograf „The Hobbit”, informează Daily Mail.

Sunday Times relatează impresiile unui spectator care a venit în Noua Zeelandă din Australia pentru a urmări filmul. „Ochii mei nu pot vedea totul, e ameţitor, acum am o migrenă„, a spus el.

Un alt fan a scris pe Twetter: Claritatea e bună pentru munţii mari cu zăpadă, dar la prim-planuri imaginea este prea intensă. Am plecat iubind filmul dar în acelaşi timp, îmi era şi rău”, a menţionat acesta.

Un alt spectator a descris senzaţia ca fiind asemănătoare cu cea provocată de un carusel. „Trebuie să te ţii de stomac şi să-ţi laşi ochii să se obişnuiască. Nu e pentru toată lumea”, a menţionat el.

Dar, unii au lăudat modul în care a fost filmat „The Hobbit”. Aceştia afirmă că în acest fel vor fi realizate toate filmele în viitor.