Un copil de cinci ani a trecut testul Microsoft, devenind cel mai tânăr specialist în IT din lume

Ayan Qureshi, un copil de cinci ani din Coventry, Marea Britanie, este cel mai tânăr specialist certificat Microsoft, după ce a trecut examenul organizat de companie.

Urmărește
974 afișări
Imaginea articolului Un copil de cinci ani a trecut testul Microsoft, devenind cel mai tânăr specialist în IT din lume

Un copil de cinci ani a trecut testul Microsoft, devenind cel mai tânăr specialist în IT din lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Atunci când a ajuns în sala de examinare, cei de la Microsoft au considerat că băiatul este prea mic pentru a obţine diploma de tehnician IT, însă tatăl acestuia i-a convins să îi dea o şansă.

Qureshi a declarat celor de la BBC că examenul i s-a părut "greu dar distractiv".

"Au fost mai multe tipuri de întrebări, fie cu variante multiple de răspuns, fie bazate pe scenarii", a povestit copilul.

Asim Qureshi, tatăl lui Ayan, a început să îi explice calculatorul fiului său de la vârsta de trei ani. "De fiecare dată când îi spuneam ceva, aveam a doua zi surpriza că a reţinut aproape tot", spune bărbatul. 

Citeşte mai multe despre cel mai tânăr specialist IT pe www.businessmagazin.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici