COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu

Ca ton şi impresie "artistică", de suprafaţă, Victor Ponta mai că părea din aceeaşi familie de gândire cu Mihai R. Ungureanu. La concreteţea intervenţiilor cei doi au fost complementari, pentru că preşedintele PSD, prin expunerea celor 15 dorinţe ale opoziţiei, a susţinut un adevărat program de guvernare, în timp ce premierul (doar desemnat la acel moment) s-a limitat la enumerarea unor generalităţi.

La capitolul "sentiment", Ponta i-a răspuns aproape afectuos lui Ungureanu, cu o notă şi de mentor, dar şi de avocat al diavolului, când l-a îndemnat, prin analogie şi cu urături, la independenţă faţă de Traian Băsescu şi chiar de PDL. Parcă "democraţia încrederii", pe care abia o propovăduise Mihai R. Ungureanu, făcuse un prim şi neaşteptat prozelit: Victor Ponta.

Aceste inedite manifestări de afinitate le-au provocat o alergie instantanee liberalilor, care s-au zăvorât într-o şedinţă ca să întoarcă pe faţă şi pe dos ceva ce li s-a părut o vibraţie cam nelalocul ei în "lemnul" stâlpului social-democrat al USL. Mai furtunatici, Antonescu şi cu ai săi mai că nu au lăsat să se înţeleagă "franc" că nu dau aşa mare crezare loialităţii lui Ponta şi alor săi. Este posibil ca această bănuială să fie ceva mai adâncă decât declararea nemulţumirii că Ponta şi PNL sunt dizarmonice stilistic.

De fapt, Victor Ponta este cu o clasă mai înfipt în sol ca înverşunaţii colegi de Uniune - care văd monofazic "Jos Băsescu!" - şi animat de o doză corespunzătoare de versatilitate sănătoasă. Din această pricină, va cădea mereu în picioare şi, la vremea cuvenită, va fi chemat la împărţirea bucatelor, împărţire la care, deoacamdată, înghite discret pe margine.

În plus, Victor Ponta le-a dovedit adversarilor politici vremelnici ca poate vorbi în tonul şi folosi armele premierului independent (susţinut de PDL) Mihai R. Ungureanu. A fost o demonstraţie de mimetism, care poate fi interpretată în fel şi chip. Şi care l-a lăsat de căruţă pe Crin Antonescu, ce a părut uşor anacronic, depăşit de "generaţia celor de 40", lansată cu emoţie la apă, dar fără şampanie, de preşedintele Traian Băsescu.

În acelaşi timp, atitudinea lui Ponta poate să însemne şi inaugurarea unor noi jocuri de societate, în care "nu"-ul fără tăgadă, mersul până în pânzele albe ar putea cădea în desuetudine şi considerate tristeţi de dinozauri uitaţi pe pământ.

Este ca în acea gândire scăpată din subconştientul lui Mircea Geoană: "nici nu ştim câţi...suntem". Câţi băieţi pragmatici şi doritori de jocuri serioase, nu de societate, sunt. "Generaţia de 40", căreia i-a venit rândul la măcinat în moara puterii.

(Material realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)