REPORTAJ: "Ciocota" - obicei vechi de peste o sută de ani, într-un sat din Sălaj

Bărbaţii din comuna Rus din judeţul Sălaj îşi pregătesc, începând din Joia Mare, ouă care vor fi înroşite de Paşte şi cu care se vor înscrie într-un concurs de ciocnit ouă, denumit popular "ciocotă".

Cei mai pricepuţi la această competiţie sunt bătrânii satului, care de-a lungul anilor au deprins taine proprii de a avea un ou câştigător în Duminica de Paşte. Astfel, ei preferă ouăle găinilor negre, pe care le hrănesc în săptămânile premergătoare Paştelui doar cu anumite tărâţe şi ierburi, iar pentru ca ouăle să fie cât mai rezistente, fiecare bătrân adaugă în hrana găinilor "ingrediente miraculoase", pe care nu le divulgă nimănui.

Primarul comunei Rus, Alexandru Pintea, afirmă că la acest obicei iau parte toţi bărbaţii comunei, "ciocota" fiind o tradiţie uşor de transmis generaţiilor tinere, întrucât asigură "divertismentul" sărbătorilor.

"În comuna Rus este păstrat obiceiul «ciocotei», unic în Sălaj şi pus în practică doar de Paşte, obicei care constă într-un concurs de ciocnit ouă înroşite. Este un obicei vechi de mai bine de o sută de ani, bunicii îmi spuneau că este din secolul al XIX-lea, dar nimeni nu mai ştie cum a început. Ştim doar că, în Joia Mare, bărbaţii îşi aleg ouăle pe care le consideră mai rezistente şi pe care le vor înroşi pentru a intra cu ele în competiţia care se va desfăşura, timp de patru-cinci ore, în prima zi de Paşte", explică Alexandru Pintea.

El spune că, în prima zi de Paşte, după slujba de la amiază, localnicii din Rus se adună în piaţa din centrul localităţii, unde bărbaţii se întrec în ciocnitul ouălor roşii.

Potrivit tradiţiei deprinse de la bunici, fiecare participant la "ciocotă" vine de acasă cu un coş sau cu o pungă cu 30-40 de ouă, pe care le ciocneşte cu ale celorlalţi localnici. Oul mai rezistent îl "duce" pe cel spart, astfel că la final poţi ajunge acasă cu sute de ouă câştigate sau cu niciunul. Oamenii se distrează, obiceiul este prilej de glume şi voie bună, atât pentru participanţi, cât şi pentru restul localnicilor, iar câştigătorul concursului este apreciat de întreaga comună.

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj, etnograful Corina Bejinariu, spune că, în lipsa unor studii privind "ciocota", este relevant ce spun oamenii locului referitor la obicei şi la păstrarea lui.

"Nu există studii şi cercetări realizate în privinţa acestui obicei pascal, care - deşi unic în Sălaj - mai este întâlnit sub formă de competiţii similare în alte judeţe, fiecare cu specificul ei. Fără documente, nu poţi şti exact când a început practicarea unui obicei, dar este relevant ce spun oamenii locului. Memoria colectivă merge în urmă până la o sută de ani, nu mai mult, astfel că poţi şti că obiceiul era ţinut în comună cu o sută de ani în urmă, chiar dacă nu cunoşti exact data sau perioada când a început practicarea lui", explică etnograful Corina Bejinariu.

Unul din bătrânii satului, Ioan Rus, care are 73 de ani, povesteşte că a participat prima dată la "ciocotă" când avea doar patru ani şi că nu a reuşit atunci să facă "cine ştie ce izbândă".

"Prima dată am fost la «ciocotă» când aveam patru ani. Am mers cu mama şi tata la biserică, iar după slujbă ne-am oprit lângă o mulţime mare de oameni din sat. Nu prea ştiam eu ce se face acolo, dar mama avea pregătite într-o năfrămuţă câteva bucăţi de cozonac şi câteva ouă roşii. Ne-a dat fiecăruia -tatei, mie şi fratelui meu - câte un ou şi atunci am priceput că trebuie să ciocnim ouăle cu ale vecinilor, cu ale rudelor, cu ale tuturor celor strânşi acolo. Eu nu am făcut cine ştie ce izbândă, iar oul meu a fost repede dus de unul mai tare", rememorează bătrânul.

Ioan Rus spune că abia în anii următori a deprins "tainele oului câştigător", sub îndrumările bunicului său.

"Când am mai crescut, aşa, pe la şapte-opt ani, bunicul m-a luat deoparte şi a început să-mi dea din învăţătura lui. El era «ciocotar» de frunte, era unul dintre cei mai pricepuţi la treburile astea. De la el am învăţat că găinile sure, dar mai ales alea negre, fac ouă mai tari, iar dacă vrei să ai mai mulţi sorţi de izbândă, atunci trebuie să le ţii în ţarcuri aparte de restul găinilor şi să le dai să mănânce numai tărâţe, urzici culese dimineaţa bună şi nişte lucruri miraculoase, pe care le ţin secrete. Tari sunt şi ouăle de bibilică, iar unii le înroşesc şi intră în «ciocotă» cu ele", împărtăşeşte bătrânul din "secretele" obiceiului.

El spune că aceste ouă sunt ţinute apoi în vase umplute cu făină de porumb, "aşezate cu capul în jos, în rând, până în Joia Mare, când se aleg cele pentru «ciocotă»".

Bătrânul adaugă că, pentru a se asigura că tradiţia este dusă mai departe, a început să transmită nepotului său obiceiul "ciocotei" şi secretele sale, împreună cu "ingredientele miraculoase" din hrana găinilor.

O altă localnică, Floare Bora, în vârstă de 81 de ani, îşi aminteşte că, în tinereţe, obiceiul "ciocotei" era unul din cele mai importante momente din an în viaţa satului, iar feciorul care ieşea învingător se bucura de admiraţie în rândul fetelor.

"Dacă ieşea câştigător, un fecior era tare bine văzut de fete. La danţ, fiecare fată vroia să fie jucată de acel fecior şi numai despre el se vorbea în sat, câteva săptămâni la rând. Iar dacă un fecior reuşea să iasă învingător doi ori trei ani la rând, atunci i se ducea vestea şi în comunele celelalte", spune femeia.

Ea subliniază că şi acum, la fel ca în tinereţea ei, cei mai mari meşteri în tainele "ciocotei" sunt bătrânii comunei, care merg acasă cu cele mai multe ouă câştigate. De la numele obiceiului, ei sunt cunoscuţi în Sălaj drept "ciocotarii" din Rus.

Material realizat de Mihaela Moldovan, corespondenti@mediafax.ro.