- Home
- Marius Tuca Show
- (03.12.2019, 11:11)
- Gabriela Antoniu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Interviul integral. Marius Tucă Show | Gelu Voican Voiculescu: În timp ce pregăteam lucrurile, s-a auzit rafala de pistol mitralieră. Am înţeles că ne-au luat-o înainte. Urma să facem o execuţie altfel aranjată (Partea a II-a)
Gelu Voican Voiculescu, fost membru CFSN, însărcinat cu organizarea procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu spune că Ion Iliescu s-a opus executării celor doi şi că până la 25 decembrie a încercat să-l convingă să accepte această măsură pentru a pune capăt împuşcării celor care contestau regimul.
Urmărește
6648 afișări
Gelu Voican Voiculescu a afirmat că mama sa a fost ostilă noii Puteri instalate după Revoluţie şi i-a spus că trebuia să se retragă după procesul soţilor Ceauşescu de la Târgovişte.
“Mama mea a fost ostilă noii puteri (...) având amintirea carierei politice a tatălui ei, a bunicului meu, care a avut de suferit în anii 30 din urma carierei politice, din partea liberalilor, mă rog toate mizeriile vieţii politice. Nu vedea cu ochi buni cariera politică şi în general atmosfera politică, dar nici pe Ion Iliescu şi cei cu care m-am alăturat, spunându-mi că după procesul de la Târgovişte soldat cu execuţia Ceauşeştilor trebuia să mă retrag. Eu mă disculpam spunând că ar fi fost un act de laşitate pentru că însemna că mi-e frică să fiu viceprim-ministru”, a afirmat fostul vicepremier .
ULTIMELE ȘTIRI
-
PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan.
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
Gelu Voican Voiculescu nu crede că ar fi fost mai bine dacă nu opta pentru o carieră în politică în locul profesiei de geolog.
“Nu. Pentru că toată viaţa mi-am dorit o carieră politică şi nu am fost ataşat de meseria mea de geolog pe care făcut-o doar ca să-mi câştig pâinea. Era o imposibilitate şi tatăl meu, într-o plimbare când aveam 16 ani şi trebuia să aleg ce facultate să fac, mi-a spus că el nu face parte din bandă şi că eu nu am şanse să ajung mai mult decât geolog principal, nici măcar şef de birou. Banda comunistă pe care îi considera nişte criminali”, a povestit fostul membru FSN.
Gelu Voican Voiculescu a mai spus că el crede în Dumnezeu şi că şi-a dat seama că procesul Ceauşeştilor va avea loc în ziua de Crăciun chiar pe 25 decembrie 1989. Deşi i s-a propus să amâne, fostul vicepremier nu a fost de acord.
“Eu, personal, da (n.r.cred în Dumnezeu) (...) necesitatea impunea acest lucru, se murea în fiecare minut în Bucureşti şi trebuia acţionat... E adevărat, în dimineaţa de 25 decembrie când urma să plec la Târgovişte, prietenul meu de atunci aflat cu noi, Aurel Dragoş Munteanu a spus <Aoleu, astăzi e ziua de Crăciun, hai să amânăm> şi eu am spus <Nu, lucrurile amânate nu se mai produc, astăzi suntem păgâni> şi am spus-o cu foarte multă... Aşa am reprodus-o atuncea cu un ton foarte drastic şi am mers mai departe”, a dezvăluit fostul vicepremier.
Cum Marius Tucă l-a apostrofat, în glumă, că foloseşte acelaşi ton ca atunci în 1989 şi că va chema gărzile să-l lege, aşa cum au fost legaţi la Târgovişte soţii Ceauşescu, Gelu Voican Voiculescu a ripostat: “Dacă reuşesc să mă lege. Nu orice lucru poate fi legat şi dezlegat. Poate că am iarba fiarelor”.
Prezentăm principalele declaraţii ale lui Gelu Voican Voiculescu la emisiunea Marius Tucă Show:
“Grupul CFSN, din semnatarii, cei 39, eram un nucleu care eram nedespărţiţi, a hotărât execuţia soţilor Ceauşescu. Petre Roman, Cazimir Ionescu numai revoluţionari eram, nici Militaru n-a fost (...) Am susţinut necesitatea lichidării lor (...) Eu nu regret ceea ce am făcut”.
„Eu vă spun că aceşti oameni, având rechizitoriul, au condamnat neinfluenţaţi de nimeni. Nimeni n-a fost peste instanţă (...) Locul execuţiei nu-l ştia nimeni”
„Nu mai făcusem în viaţa mea o execuţie. Şi în timp ce pregăteam lucrurile astea s-a auzit rafala de mitralieră, de pistol mitralieră când am înţeles că ne-au luat-o înainte. Deci noi urma să facem o execuţie altfel aranjată”.
„Ion Iliescu tot timpul s-a opus acestei suprimări şi Dumitru Mazilu a propus o chestiune aparent legală (...) Eu am susţinut ideea actului justiţiar al revoluţionarilor. Necesitatea obliga asemenea chestii. Sunt situaţii în care gândeşti la nivel individual, sunt situaţii în care gândeşti la nivel general”.
„Dacă poporul român consideră că merită să fiu condamnat pentru că i-am scăpat de opresorii care i-au... Atunci sunt mândru să fac această puşcărie. Pentru că am reuşit să înlătur o dictatură totalitară şi un sistem opresiv. Dacă pentru asta merit să fiu condamnat, sunt dispus să execut această pedeapsă, dar ştiu totodată că ingratitudinea e forma supremă de recunoştinţă”.
„Am insistat şi Iliescu a fost chiar contrariat de cinismul cu care susţineam suprimarea lor ca act revoluţionar justiţiar. Asta era formula. Şi mă refeream la moartea lui Mussolini, de exemplu, care n-a stat nimeni să-l mai judece şi ştim cum a pierit”.
„Eu am spus altceva, am spus <gândiţi-vă că am putea să-i facem scăpaţi de sub escortă> şi s-a uitat oripilat la mine şi zic <a, înţeleg, consideraţi că-s prea bătrâni ca să facem asta>”
„Au trecut 30 de ani, dar luaţi cele zece puncte ale Comunicatului către ţară şi, cu excepţia momentului Băsescu când era cât pe aci să ne întoarcem din nou la autoritarism, nu ne-am abătut de la acest program, în linii mari. Deci suntem consecvenţi şi acum cu programul. Singura parte care a funcţionat mai greu a fost partea economică cu trecerea la economia de piaţă”.
„Regret foarte mult felul în care a fost condusă politica externă a României şi modul absolut nefiresc în care ne-am aruncat în braţele Occidentului, întorcând spatele Rusiei”
„O revoluţie nu poate fi dată în judecată tocmai de cei care au beneficiat de pe urma ei. Pentru că aceşti oameni sunt beneficiarii riscului meu şi al sângelui vărsat de eroii care au murit şi acum ei ajung să ne judece? Este o ruşine”.
Redăm partea a doua a interviului:
Marius Tucă: Câţi copii aveţi?
Gelu Voican Voiculescu: Patru.
Marius Tucă: Câţi ani au copiii dumneavoastră?
Gelu Voican Voiculescu: 40, 39, 29 şi 21.
Marius Tucă: Incredibil.
Gelu Voican Voiculescu: Acum spun, aproape împliniţi, nu trebuie să luaţi în litera...
Marius Tucă: Ţineţi legătura cu ei?
Gelu Voican Voiculescu: Da. Ultimii trei sunt toţi săgetători şi urmează să împlinească vârstele pe care vi le-am spus.
Marius Tucă: Deci încă o dată pentru publicul nostru. Primul are...
Gelu Voican Voiculescu: 40 împliniţi, fata a doua va împlini în decembrie 39.
Marius Tucă: Deci avea nouă ani la revoluţie.
Gelu Voican Voiculescu: Fata a treia va împlini 29 şi băiatul ultimul va împlini 21.
Marius Tucă: Deci aveţi doi copii născuţi înainte de revoluţie şi...
Gelu Voican Voiculescu: Şi doi după.
Marius Tucă: Deci se întâlnesc toţi patru?
Gelu Voican Voiculescu: Între ei e o mare diferenţă de mentalităţi şi de necomunicare.
Marius Tucă: Asta vreau să zic.
Gelu Voican Voiculescu: Primii doi aparţin unei generaţii, deja cea care împlineşte 29 de ani e născută după revoluţie, are altă mentalitate şi ultimul de 21 de-abia se înţelege cu sora de 29.
Marius Tucă: Dar nu au trăit toţi patru în aceeaşi casă?
Gelu Voican Voiculescu: O perioadă, o perioadă au trăit pe urmă o parte au rămas în Bucureşti, eu eram la post în Tunisia şi în Maroc.
Marius Tucă: Cum a fost cu patru copiii în casă? Trei băieţi şi o fată, da?
Gelu Voican Voiculescu: Doi băieţi şi două fete. Un băiat şi o fată de-o seamă şi ceilalţi despărţiţi de zece ani şi de ei. S-au înţeles bine cât erau mici dar pe urmă fiecare a avut totuşi o altă evoluţie.
Marius Tucă: Au profesii diferite?
Gelu Voican Voiculescu: Da. Aparţin, dacă vreţi, altor mentalităţi. Eu nu cred în generaţii ci în conflicte de mentalitate.
Marius Tucă: V-au judecat vreodată pentru ce-aţi fost dumneavoastră, tatăl lor?
Gelu Voican Voiculescu: Nu.
Marius Tucă: Aţi avut discuţii în contradictoriu legate de ceea ce aţi făcut, din 21 decembrie încoace?
Gelu Voican Voiculescu: Nu prea îi preocupa pe ei, erau prea mici când a fost revoluţia, după aceea însăşi viaţa mea a însemnat foarte multă instabilitate şi fluctuaţie, am fost în guvernul provizoriu, am fost senator, am fost ambasador, am fost într-o pauză în care nu aveam niciun rost eram absolut acasă.
Marius Tucă: Cum a fost perioada aia?
Gelu Voican Voiculescu: Dificilă. Pentru că cu patru copii nu-i uşor să n-ai niciun venit, nici pensie pentru că nu mă apropiasem de pensie.
Marius Tucă: Şi cum aţi supravieţuit?
Gelu Voican Voiculescu: Din aproape în aproape, prin colaborări, prin...
Marius Tucă: Cum aţi supravieţuit, din aproape în aproape, ăsta e un răspuns genial. Din aproape în aproape. 21 decembrie, aţi coborât, aţi urcat în pod cu copiii.
Gelu Voican Voiculescu: Nu cu copiii, am urcat cu...
Marius Tucă: Cu copiii din stradă.
Gelu Voican Voiculescu: Cu copiii... erau aşa de 16-18 ani.
Marius Tucă: Păi nu erau copii, ce erau?
Gelu Voican Voiculescu: Erau. Eu nu ştiam câţi ani au, eu i-am înşfăcat şi i-am tras cu mine.
Marius Tucă: Nu ne înţelegem amândoi. Bun, aţi ajuns în pod, mai departe.
Gelu Voican Voiculescu: Şi pe urmă, cu precauţie, uitându-mă în dreapta şi în stânga, i-am scos şi ne-am despărţit.
Marius Tucă: Aţi plecat acasă în seara zilei de 21?
Gelu Voican Voiculescu: Am plecat acasă, fiind legitimat de colonelul Suceavă care controla Piaţa Romană şi care m-a legitimat şi văzând că merg în direcţia locuinţei mi-a dat drumul. Dar ne-am amintit pe urmă unul de altul. Colonelul Suceavă a avut meritul că la Romană n-a fost omorât nimeni.
Adrian Păunescu mi-a spus că a fost chemat la CC de Ceauşescu care i-a spus că iasă la radio şi să încerce să întoarcă lucrurile
Marius Tucă: Cum aţi ajuns la televiziune în ziua de 22?
Gelu Voican Voiculescu: Pe jos.
Marius Tucă: De unde?
Gelu Voican Voiculescu: De la serviciul meu...
Marius Tucă: În ce zi era 22 că nu mai ştiu... era o zi în timpul săptămânii?
Gelu Voican Voiculescu: Cred că era vineri. Şi am ieşit în stradă, m-am dus până spre Universitate şi în momentul ăla a fost ”armata e cu noi”, fuziunea dintre militari şi revoluţionari şi în momentul când TAB-urile treceau în dreptul sălii Dalles eu am sărit pe un TAB şi am mărşăluit aşa, am parcurs bulevardul cu viteză mică, trecând pe sub ferestrele institutului unde lucram şi făcând cu mâna să mă vadă colegii că sunt atât de îndrăzneţ...
Marius Tucă: Că sunteţi pe TAB, că sunteţi revoluţionar. Păi şi aveaţi nevoie de lucrul ăsta, să vă vadă colegii, să vă legitimeze cumva colegii? Că sunteţi revoluţionar, ei la geam eu pe TAB.
Gelu Voican Voiculescu: Ne-am făcut cu mâna. De acolo am fost la Adrian Păunescu să-l iau să meargă cu mine la televiziune. M-a refuzat din prudenţă, eu spunând că cu o seară înainte s-au cântat versurile lui la Inter, la baricadă. Şi el mi-a spus că la 19 a fost chemat la CC de Ceauşescu care i-a spus că iasă la radio şi să încerce să, mă rog, întoarcă lucrurile.
Marius Tucă: La orele 19.
Gelu Voican Voiculescu: La orele 19.
Marius Tucă: În ziua de 21. Ştiu şi eu episodul ăsta. Şi nu l-am mai auzit la nimeni.
Gelu Voican Voiculescu: Şi Păunescu i-a spus că e prea târziu şi că el nu poate să facă nimic.
Marius Tucă: E adevărat.
Gelu Voican Voiculescu: Eu ducându-mă în dimineaţa de 22, să fi fost 9, am trecut pe la el să-l iau cu mine la televiziune. Deja coloanele mergeau pe la Lahovari, pe Dorobanţi către televiziune. Şi el mi-a spus că nu mă însoţeşte, că a fost la Comitetul Central noaptea şi... ne-am avut aşa... ezitări. Cu o seară înainte la 11 noaptea eu am fost să-l iau să mergem la Inter şi, după cum ştiţi, Adrian fiind un om de sensibilitate, de complexitatea pe car ei-o cunoaştem amândoi, nu-i plăceau chestiile astea cu focuri de armă, cu nu ştiu ce şi a plecat cu mine pe strada Dionisie Lupu unde stătea şi la un moment dat văzând tirul cu trasoare multicolore...
Marius Tucă: Pe 21 seara.
Gelu Voican Voiculescu: Pe 21 seara, s-a întors înapoi şi mi-a spus ”du-te cu Andrei şi cu, unul, domnul Ilie Pârvu care era socrul...
Marius Tucă: Andrei Păunescu fiul.
Gelu Voican Voiculescu: Andrei fiul său şi cu...
Marius Tucă: Contează mai puţin.
Gelu Voican Voiculescu: Contează, un revoluţionar care a murit paralizat, îmi scapă acuma numele. Şi noi am plecat la Inter, Adrian nu ne-a mai urmat, îndemnând să meargă fiul său şi nu el şi acolo am stat cât am stat pe urmă ne-am răzleţit fiecare şi am plecat acasă.
Marius Tucă: Pe 22, aţi ajuns la televiziune, da?
Gelu Voican Voiculescu: Şi de la Adrian am plecat către televiziune foarte sceptic, nu-mi închipuiam că am să intru în televiziune, vedeam cum se calcă în picioare portretele, se aruncă cărţi pe fereastră şi în grupul de tineri cu care eram...
Marius Tucă: Era după ce Nicolae Ceauşescu fugise cu elicopterul.
Gelu Voican Voiculescu: Tocmai... deasupra noastră, am şi văzut elicopterul nu ştiam bineînţeles că erau două, unul arunca şi bileţele şi nu ştiu ce. Eram foarte sceptic şi spuneam că e prea devreme să se...
Marius Tucă: Termine.
Şi ăsta e dacă vreţi misterul şi caracteristica a revoluţiei noastre că nimeni nu putea prevedea că totul se va destrăma într-o singură zi
Gelu Voican Voiculescu: Să fie atât de sigur că totul...
Marius Tucă: Regimul o să cadă.
Gelu Voican Voiculescu: Şi ăsta e dacă vreţi misterul şi caracteristica a revoluţiei noastre că nimeni nu putea prevedea că totul se va destrăma într-o singură zi.
Marius Tucă: Dimpotrivă, dimpotrivă.
Gelu Voican Voiculescu: Toată lumea credea că...
Marius Tucă: O să dureze la nesfârşit.
Gelu Voican Voiculescu: Nu, dar că Securitatea se va lupta cu armata că vor fi confruntări.
Marius Tucă: Până la urmă au fost vărsări de sânge. Aţi ajuns la televiziune, da?
Gelu Voican Voiculescu: Şi am ajuns la televiziune şi acolo...
Marius Tucă: Păi cum aţi intrat?
Gelu Voican Voiculescu: M-am despărţit de tinerii respectivi, care ştiam la ce adresă se duc, pe o stradă cunoscută mie întrucât locuisem cândva vis-a-vis, pe Amiral Bălescu.
Marius Tucă: Ce căutau acolo?
Gelu Voican Voiculescu: Ei locuiau acolo, unul dintre ei, de fapt e vorba de Doru Baconschi, fiul lui Anatol Baconschi cunoscutul... şi ştiam casa. Am luat-o la stânga şi m-am dus în curtea televiziunii unde era Bebe Ivanovici îmbrăcat în gărzi patriotice, nu-l cunoşteam, m-am alăturat lui într-un fel de cordon pe care îl făceau să nu se intre, după care, ştiţi, am acţionat dacă vreţi mai mult instinctiv. Am intrat în holul clădirii televiziunii, partea joasă nu blocul turn şi acolo l-am întâlnit pe Dumitru Mazilu care nu era lăsat să treacă de o santinelă şi eu m-am dus şi am pledat foarte vehement că e vorba de Dumitru Mazilu, cu drepturile omului, cu nu ştiu ce şi am trecut. Am ajuns la studioul patru în blocul turn trecând prin celebra pasarelă totul fiind într-o linişte totală, suprarealistă, toată clădirea aia a televiziunii era goală şi moartă. Afară erau marile agitaţii. Se scosese un ecran în curte, se vedeau. E, şi în studioul patru mi-a deschis un văr de-al meu, Nichi Modreanu de-o vârstă cu mine care lucra...
Marius Tucă: Aveaţi oameni peste tot.
Gelu Voican Voiculescu: Nu. Ştiam că am să-l găsesc acolo, era la divertisment.
Marius Tucă: Glumeam.
Gelu Voican Voiculescu: Dar era liber în ziua aia şi a tras şi el de nu ştiu ce şi s-a băgat în studioul patru. Şi cunoscându-mă, ştiindu-mă a spus Gelu a făcut puşcărie să intre, şi eu am zis da, dar şi profesorul Mazilu şi am intrat amândoi. Mazilu s-a aşezat la masă şi-a pus ochelarii, şi-a scos o hârtie dactilografiată cu litere mari de Alexandru Mironov în CC, unde fusese înainte, dimineaţa, şi urma să citească cele zece puncte care pe urmă le-am introdus noi în comunicatul către ţară.
Marius Tucă: Şi le scrisese personal astea sau ce era cu ele?
Gelu Voican Voiculescu: El a venit în CC cu ele scrise de mână, exact zece puncte.
Marius Tucă: Nu, în televiziune a venit cu ele scrise de mână.
Gelu Voican Voiculescu: Nu, în CC...
Marius Tucă: În CC a venit cu ele scrise de mână.
Gelu Voican Voiculescu: Şi Mironov i le-a bătut la maşină.
Marius Tucă: Ce mai face Dumitru Mazilu?
Gelu Voican Voiculescu: L-am văzut chiar astăzi e membru în Colegiul Naţional al institutului nostru şi îl aşteptăm să vină vineri.
Marius Tucă: De ce s-a frânt cariera lui politică atât de repede?
Gelu Voican Voiculescu: E, e o poveste mai complicată pentru că la 12 ianuarie era cât pe aci să producem un fel de ruptură şi...
Marius Tucă: Să nu intrăm în asta.
Gelu Voican Voiculescu: Ţine şi de trecutul lui asupra căruia nu vreau să insist în emisiunea asta. Dar el a avut un rol covârşitor în momentul ăla şi practic Comunicatul către ţară e o parafrază a hârtiei aceleia pe care o aveam şi noi am şi publicat facsimilul. Practic noi am publicat preambulul redactat de Ion Iliescu şi de Silviu Brucan şi la care fiecare am mai adus câteva contribuţii de un cuvânt, două de modificări, dar grosul celor zece puncte sunt aproape intacte celor formulate de el care avea o pregătire juridică foarte temeinică.
Marius Tucă: Aţi apărut la televiziune, lumea v-a văzut, uite-l pe ăla cu barbă, cine e, ciudat, straniu, exotic pentru că asta a fost reacţia atunci şi din momentul ăla aţi intrat în puterea din 22 decembrie.
Gelu Voican Voiculescu: Nu. Momentul Mazilu în studioul patru a fost însoţit de o busculadă imensă în spatele lui, unde oameni se căţărau pur şi simplu ca să fie văzuţi, inclusiv eu. Şi atunci Brateş a stins toate luminile şi a spus că instalaţiile trebuie să se răcească şi ne-a evacuat. Eu am rămas în întuneric, am strâns o cască şi am început să bobinez cablul şi când Brateş a înscris nişte vorbitori ,eu am fost al doilea sau al treilea. Şi am avut prima mea apariţie de un minut jumate în care am vorbit cu poticneli, nu mai vorbisem niciodată în faţa camerei, dar am fost destul de coerent şi acele vorbe sunt bine cunoscute astăzi, dând naştere la tot felul de speculaţii că eram programat să apar, că am dat mesaje că nu ştiu ce...
Marius Tucă: E clar, nu, nu. Asta e clar că eraţi programat nu avem nicio... nu aveţi nicio îndoială.
Gelu Voican Voiculescu: Eram programat de destin, de Dumnezeu, dar...
Marius Tucă: De ADN-ul părinţilor dumneavoastră.
Gelu Voican Voiculescu: Niciun cerc omenesc nu m-a...
Marius Tucă: Şi pe Iliescu l-aţi cunoscut când?
Gelu Voican Voiculescu: Atunci.
Marius Tucă: Atunci.
Gelu Voican Voiculescu: În momentul când am auzit la intrarea în studioul patru ”Care Iliescu, cine e Iliescu”, eu am sărit ca ars, m-am repezit şi i sigur că îl ştiam ca figură şi Mihail Ispas şi cu mine l-am înşfăcat pur şi simplu, eu îmbrâncindu-i pe Bujor Sion cu care venise şi pe Mihai...
Marius Tucă: Mihai cine? Lupoi?
Gelu Voican Voiculescu: Nu.
Marius Tucă: Cazimir Ionescu.
Gelu Voican Voiculescu: Nu, nu, nu, care lucra în consiliul... Velicu... crezând că ăia îl împiedicau şi i-am îmbrâncit şi am intrat cu el în studio.
Marius Tucă: Nu avem timp de amănunte.
Gelu Voican Voiculescu: Şi de atunci am rămas alături de el până astăzi.
Marius Tucă: Am avut timp de amănunte până acuma.
Gelu Voican Voiculescu: Păi dumneavoastră m-aţi târât în amănunte, eu vreau să merg în semnificaţii.
Marius Tucă: Care era semnificaţia lui Velicu, pe bune?
Gelu Voican Voiculescu: Era pe fondul rememorării.
Marius Tucă: Bun. Continuăm. Păi, da, dar nu vreau să vă stric memoria. Din momentul ăla aţi rămas cu Iliescu, da?
Gelu Voican Voiculescu: Până astăzi.
Marius Tucă: Până astăzi. Am înţeles că e bolnăvior un pic dumnealui, că aş vrea să-l intervievez, să-i pun nişte întrebări.
Gelu Voican Voiculescu: A depăşit. A depăşit, dar nu poate ieşi din casă.
Marius Tucă: Lăsaţi că venim noi, nu e obligatoriu să se deplaseze dumnealui.
Gelu Voican Voiculescu: Sigur, vă doresc succes. Pe dumneavoastră vă preţuieşte şi o să aveţi succes.
Marius Tucă: Ştiu, dar să deschideţi poarta să nu... V-am povestit vreodată când m-am dus să fac un interviu cu Brucan, tânăr reporter, e absolut genial. Stătea undeva pe Heleşteului, foarte aproape aici unde am stat şi noi, ca să zic aşa. Şi am sunat, am spus sunt un tânăr reporter... nu, nu, n-am sunat, m-am dus direct la poartă, mi-a spus cineva du-te acolo şi am strigat vreo jumătate de oră la poartă ”domnul Brucan, domnul Brucan”, cum se striga pe vremuri la ţară. Se uita pe după perdea să vadă ”băi, cine e ăsta?”. 23 de ani aveam, da, până în 24 de ani. A deschis fereastra ”imediat, imediat vin acuma” şi s-a dus, a deschis uşa şi a dat drumul la câine. Deci nici vorbă de interviu, ca după aceea să rememorăm episodul ăsta, venind de nenumărate ori la mine la emisiuni, cine vrea poate căuta pe Youtube, şi povestind, făcând pe Mafalda, aşa cum îi stătea bine. Deci nu aţi râs la o glumă atât de bună? Îmi pare rău. Deci în loc să-mi dea interviu a dat drumul câinelui să mă muşte.
Gelu Voican Voiculescu: Senzaţional.
Marius Tucă: Invitându-mă cumva, vin acuma, zice vin acuma, intraţi, în sensul ăsta. Şi când am intrat a dat drumul câinelui de unde era.
Gelu Voican Voiculescu: Tipic Brucan, din păcate nu vreau să atentez la memoria sa că e mort şi...
Marius Tucă: Să-i dea Dumnezeu numai...
Gelu Voican Voiculescu: Acuma îmi dau seama şi fac cuvenita rectificare, la începutul emisiunii memoria mi-a jucat un renghi pentru că totuşi sunt 30 de ani, am greşit când v-am spus că locuiam în Iscovescu, în Iscovescu locuiam abia din iunie 90, locuiam în centru în strada Pitar Moş.
Marius Tucă: A, deci mai rău, sigur v-aţi înfundat aici.
Gelu Voican Voiculescu: Nu în Pitar Moş, în Xenopol, lângă Pitar Moş.
Marius Tucă: Hotărâţi-vă, aţi dat trei străzi până acuma. Ce-şi imaginează oamenii când vorbiţi despre Revoluţie când aţi dat trei străzi...
Gelu Voican Voiculescu: Aveam repartiţie pe Xenopol, dar în realitatea continuam să locuiesc...
Marius Tucă: Dar dumneavoastră aţi fost condamnat, cum aţi luat repartiţie?
Gelu Voican Voiculescu: Am luat repartiţie în 81.
Grupul CFSN, din semnatarii, cei 39, eram un nucleu care eram nedespărţiţi, a hotărât execuţia soţilor Ceauşescu
Marius Tucă: A, înainte de a fi condamnat. Ajungem la faptul că aţi hotărât să-i executaţi pe cei doi.
Gelu Voican Voiculescu: Nu eu am hotărât, dar am fost de părere...
Marius Tucă: Domnule Voican Voiculescu, nu am spus că dumneavoastră, aţi hotărât la modul general. S-a hotărât, e bine?
Gelu Voican Voiculescu: Da, s-a hotărât.
Marius Tucă: Cine s-a hotărât?
Gelu Voican Voiculescu: Grupul CFSN, din semnatarii, cei 39 eram un nucleu care eram nedespărţiţi.
Marius Tucă: Aţi luat-o pe deoparte. Cine s-a hotărât? Cine sunt? Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu.
Gelu Voican Voiculescu: Nu.
Marius Tucă: Generalul Stănculescu.
Gelu Voican Voiculescu: Nu.
Marius Tucă: Deci doar dumneavoastră şi...
Gelu Voican Voiculescu: Petre Roman, Cazimir Ionescu, o serie de... numai revoluţionari eram, nici Militaru n-a fost, nici... Şi...
Marius Tucă: Gelu Voican Voiculescu la comisia parlamentară decembrie 89. Eu îi vreau pe nume şi îmi notez pe toţi cei care au hotărât execuţia soţilor Ceauşescu pentru că o să vă aduc în faţa instanţei pentru asasinat politic.
Gelu Voican Voiculescu: N-au hotărât execuţia, au hotărât procesul.
Marius Tucă: Nu. Nu. Păi vedem mai târziu ce aţi declarat. Eu lucrez cu materialul clientului.
Gelu Voican Voiculescu: Ia spuneţi.
Marius Tucă: ”În 24 decembrie, deci asta aţi spus în faţa comisiei, a fost acel moment culminant al vieţii noastre, intrăm doi câte doi în baia lui Milea, ca să nu zicem în WC”...
Gelu Voican Voiculescu: Nu, baia cuprindea toaletă...
Marius Tucă: La duşuri atuncea să spunem.
Gelu Voican Voiculescu: Chiuvetă, nu era o baie de ministru.
Marius Tucă: ”Lăsam apa să curgă, demenţe din astea, şuşoteam diverse formule, eu am spus să-i facem scăpaţi de sub escortă cum s-a făcut cu Zelea Codreanu. Îi omorâm şi gata. S-au uitat la mine şi am simţit că au început să mă considere ca pe un tip respingător şi atunci parcă Mazilu a spus preşedintele poate înfiinţa în situaţii din astea tribunal militar excepţional”. Şi aici, atenţie, ”îi va judeca şi îi condamnăm la moarte că faptele există pentru această condamnare”.
Marius Tucă: Păi ce-aţi făcut domnul Gelu Voican Voiculescu?
Gelu Voican Voiculescu: Am susţinut necesitatea lichidării lor.
Marius Tucă: Păi hotărâţi-vă, mai devreme aţi spus că nu, nu aţi hotărât să îi omorâţi.
Gelu Voican Voiculescu: Vorbeam de grupul respectiv.
Marius Tucă: Cine făcea parte din grupul care a hotărât execuţia.
Gelu Voican Voiculescu: Cei pe care i-aţi enumerat care intram doi câte doi.
Marius Tucă: Deci dumneavoastră, Cazimir Ionescu...
Gelu Voican Voiculescu: Se subînţelegea că acest tribunal, căruia nu i s-a impus să-i condamne.
Marius Tucă: Domnule, eu nu vă condamn, o să vă condamne istoria.
Gelu Voican Voiculescu: Să ne condamne.
Marius Tucă: Bine. Vorbesc eu cu dânsa.
Gelu Voican Voiculescu: Eu nu regret ceea ce am făcut.
Marius Tucă: Ştiu, ne cunoaştem, am mai vorbit despre asta. Ştiţi că am făcut o emisiune antologică, a început la nouă seara în fostul Comitet Central şi am terminat-o la şase dimineaţa?
Gelu Voican Voiculescu: Parcă.
Marius Tucă: Parcă.
Gelu Voican Voiculescu: Unde a fost şi Ionel Boeru.
Marius Tucă: Păi aţi mai făcut ceva antologic în afară de emisiunea asta?
Gelu Voican Voiculescu: Nu. Cu Ionel Boeru atuncea în care în sfârşit...
Marius Tucă: Şi cu Paisie care l-a adus pe generalul Stănculescu, fiind taximetrist absolut din întâmplare, la emisiune, Paisie fiind miliţianul care s-a întâlnit cu soţii Ceauşescu...
Gelu Voican Voiculescu: Şi i-a dus în pădurea...
Marius Tucă: Şi i-a dus până erau împuşcaţi la Ghencea şi lăsaţi acolo în foile de cort. Bun. Deci dumneavoastră, Cazimir Ionescu, Petre Roman, Ion Iliescu.
Gelu Voican Voiculescu: Mazilu.
Marius Tucă: Dumitru Mazilu, intraţi câte doi în baia lui Milea, da?
Gelu Voican Voiculescu: Eram obsedaţi că suntem ascultaţi.
Marius Tucă: Cine ce susţinea? Momentul adevărului.
Gelu Voican Voiculescu: Să curmăm guerila urbană care făcea morţi în orice moment şi în orice punct al Bucureştiului.
Marius Tucă: Asta ştiu. Erau foarte multe victime. Cine era guerila urbană?
Gelu Voican Voiculescu: Nu ştim nici până astăzi, dar noi le percepeam...
Marius Tucă: Aţi cunoscut vreunul?
Gelu Voican Voiculescu: Nu. Noi le percepeam drept forţe fidele lui Ceauşescu, cu dovadă că toată această diversiune a încetat cu momentul anunţării morţii lor. În 25 seara. Dar asta se petrecea la 24 decembrie şi...
Marius Tucă: Ce făceaţi dumneavoastră în momentul ăla.
Gelu Voican Voiculescu: Vă reamintesc că la procesul de la Târgovişte, curtea formată din Gică Popa...
Marius Tucă: Un simulacru.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește mai departe:
Citește pe alephnews.ro: Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
Citește mai departe:
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:23
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
astăzi, 21:21