Video Interviul integral. Marius Tucă Show. Prof.dr. Al. Rafila: Vaccinul probabil că s-a produs, s-ar putea să fie disponibil, dar testarea pentru siguranţă şi pentru eficacitate durează foarte mult

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, prof.dr. Alexandru Rafila, a declarat că până la descoperirea unui vaccin sau al unui tratament împotriva coronavirusului, trebuie să limităm cazurile de import prin acţiuni unitare şi transmiterea virusului în comunitate prin respectarea măsurilor de igienă şi distanţare socială.

Urmărește
8281 afișări
 

.

Prezentăm principalele declaraţii al prof.dr. Alexandru Rafila la emisiunea Marius Tucă Show:

“Ceea ce e mai preocupant este că luăm de multe ori decizii foarte din scurt timp, aşa intempestiv, nu le gândim înainte, nu le gândim puţin pentru că eu cred că este câte o dată timp de reflecţie şi e bine să îl utilizăm pentru că atunci cu siguranţă vom lua decizii mai bune decât dacă le luăm fără să facem acest lucru”.

„Din păcate pentru infecţia cu coronavirus nu avem încă vaccin, nu avem o terapie specifică, cu toate că toată lumea întreabă în cât timp, într-o lună, două, trei, şase şi aşa mai departe. Vaccinul probabil că s-a produs, s-ar putea să fie disponibil, dar testarea pentru siguranţă şi pentru eficacitate durează foarte mult şi, de asemenea, producerea unei cantităţi aşa de mari încât să poţi întrerupe transmiterea la om”.

„O pandemie de gripă apare pe neaşteptate, gândiţi-vă că nu mai mult decât în urmă cu vreo două-trei luni în China au fost cazuri de gripă aviară transmisă la om, chiar şi atunci a fost o alertă, din fericire a fost doar locală, dar dacă acelaşi lucru s-ar întâmpla de exemplu cu gripa aviară, similar cu infecţia produsă de coronavirus (...) sistemele de sănătate sunt puse la o încercare incredibilă şi aproape imposibilă”.

„Avem o zonă de aparent confort, număr relativ mic de cazuri, cunoaştem transmiterea acestor cazuri, adică sursa lor, aproape la toate sau chiar la toate cunoaştem sursa acestor cazuri, ele însă se înmulţesc şi pe măsură ce se înmulţesc eu cred că ne apropriem de acel moment al transmiterii în comunitate şi nu este o credinţă bazată pe nişte presupuneri, ci are la bază observaţiile care vin din toate celelalte state care au trecut prin această fază, noi trecem puţin mai târziu şi asta s-ar putea să fie un avantaj”

„Probabil infecţia e pe cale sau deja circulă în comunitate şi lucrul acesta nu îl putem şti încă în acest moment, dar dacă o să vedem în zilele următoare o creştere bruscă a numărului de cazuri, mai ales cazuri la care nu găsim sursa, atunci cu siguranţă putem să discutăm despre transmitere comunitară şi atunci trebuie să fim foarte atenţi încât această creştere să nu fie aşa de abruptă ca în Italia sau dacă ea începe să fie abruptă să luăm imediat măsurile ca să oprim această creştere abruptă”

 

„Cred că cel mai rău lucru îl face panica şi de fapt lipsa de informare corectă, sunt foarte îngrijorat de răspândirea acestor ştiri false care îmbină elemente de adevăr cu elemente de fantezie, ca să nu spunem de minciună, şi atunci lucrul acesta nu generează decât o apetenţă deosebită a populaţiei pentru astfel de informaţii care pot să compromită efortul autorităţilor şi să creeze dezordini inclusiv sociale”

„Să fim echilibraţi că în principiu cazurile uşoare şi medii dacă o să ajungem să avem mii de îmbolnăviri, vor fi tratate la domiciliu, ca orice gripă şi bineînţeles monitorizate de medicul de familie sau ştiu eu serviciile de urgenţă dacă se înrăutăţeşte situaţia, iar dacă discutăm de cazuri grave sigur ele vor fi tratate în spitale şi atunci iar e nevoie să îţi cumperi medicamente ca să te tratezi în spital”.

„Testarea rapidă a inundat piaţa din România şi minţile multor oameni, testarea rapidă în momentul de faţă este inutilă pentru că tipul de testare disponibil până în momentul de faţă – nu în România, ci global şi chiar aş vrea să fac un apel ca lumea să nu se entuziasmeze sau să cadă pradă unor dorinţe de a achiziţiona nişte teste care din punct de vedere al situaţiei actuale din România nu sunt utile”

„Singurul test care este utilizat în toate ţările din lume în acest moment, este testul de biologie moleculară care durează câteva ore ca să îl faci şi necesită personal înalt calificat. Se pare însă că în viitorul nu foarte îndepărtat va apărea un test nou care nu identifică anticorpii, ci identifică direct antigenul viral, deci chiar virusul, şi atunci sigur că dacă vom avea astfel de teste orientative de screening ar putea să reprezinte o scădere a efortului pentru a face testele de biologie moleculară însă până atunci nu avem aşa ceva la îndemână”.

„Nu există o dovadă ştiinţifică în momentul de faţă, dar există o speranţă, speranţa este a lucrurilor care se întâmplă cu virusul gripal, circulă iarna, nu circulă vara, se transmite mai greu, cu alte coronavirusuri care erau influenţate de temperatură şi de faptul că ţările tropicale care au fost afectate şi există şi câteva cazuri şi în aceste ţări din Africa din sudul Asiei, au număr relativ puţin de cazuri şi infecţia s-a propagat mult mai puţin”.

„Şi vedem peste încă o săptămână, 10 zile, ce rezultate sunt la celelalte state care au luat măsuri, de exemplu Germania, a închis graniţele şi aşa mai departe. Cam toată lumea. Secretul este următorul, trebuie să procedăm toţi la fel concentrat. Dacă închid unii, deschid alţii şi aşa mai departe virusul ajunge să circule, ideea este să rezolvăm împreună această problemă, acesta este mesajul”.

Prezentăm interviul integral:

Marius Tucă: Bun găsit oameni buni la o nouă ediţie specială, nu mai ştiu la ce telefon să răspund, la ce să nu răspund, să ascund sticla asta de apă plată pentru că bem foarte multe lichide în perioada asta. Domnul profesor Rafila, îi mulţumesc pentru faptul că şi-a găsit timp în această perioadă atât de agitată să vină să vorbească cu noi şi de fapt să vorbească cu dumneavoastră, ni s-a schimbat viaţa foarte mult în ultimele două săptămâni, eu îmi aduc aminte de prima emisiune a noastră în care eram foarte relaxaţi, vorbeam aşa aproape la ralanti, ştiinţific despre asta. Trăim într-o agitaţie, într-un stres nebun, nu?

Alexandru Rafila: Da, trăim şi ceea ce e mai preocupant este că luăm de multe ori decizii foarte din scurt timp, aşa intempestiv, nu le gândim înainte, nu le gândim puţin pentru că eu cred că este câte o dată timp de reflecţie şi e bine să îl utilizăm pentru că atunci cu siguranţă vom lua decizii mai bune decât dacă le luăm fără să facem acest lucru.

Marius Tucă: Domnul profesor, eu de mult nu am mai făcut o declaraţie de dragoste, vă daţi seama că nu o să vă fac dumneavoastră, dar, totuşi, eu trebuie să vă fac o declaraţie apropo de recunoaşterea profesionalismului de care aţi dat dovadă în atâtea emisiuni şi în toate intervenţiile şi mă bucur că există câteva autorităţi în domeniu, şi dumneavoastră sunteţi una dintre aceste autorităţi, sunteţi ascultat, nu v-am auzit vreodată, nu să bateţi câmpii, să puneţi în plus o virgulă sau un semn de exclamare pentru că trăim într-o perioadă a semnelor de exclamare, isteria, panica sunt foarte aproape de a fi instalate şi cu atât mai mult mă bucur că sunteţi aici şi răspundeţi în primul rând oamenilor. Aş vrea să începem foarte abrupt emisiunea, de ieri seară începând am primit un video pe Whatsapp de pe ştirile PROTV cu o ştire pe care PROTV a dat-o în 2019, prezentată de Andreea Esca la cel mai important jurnal, şi după ce am primit-o din nenumărate locuri, am primit-o şi de la dumneavoastră şi mi-aţi dat explicaţia pentru ce s-a întâmplat. De ce am primit acest lucru, să mai încercăm să explicăm ceva, pentru că e clar, e vorba de o conspiraţie la nivel mondial şi uite deja din 2019 se vorbea despre asta, o să dăm ştirea cu pricina, o să îi rugăm pe colegi, după care dumneavoastră veţi veni cu lămurirea acestei conspiraţii la nivel internaţional. Vă rog să daţi drumul la ştire.

(BETA)

Marius Tucă: Domnule profesor reprezentaţi România la OMS, plecând de la această ştire, era în martie 2019, nu?

Alexandru Rafila: Da, 13 martie.

Marius Tucă: 13 martie, deci exact acum un an de zile s-a întâmplat acest lucrul, vă rog să explicaţi pentru cei care ne privesc această conspiraţie.

Alexandru Rafila: Am înţeles, deci, numărul unu, pandemii au existat de multe ori în istoria lumii, cea mai cunoscută aşa a fost probabil pandemia de ciumă din secolul 14 care a omorât aproape trei sferturi din populaţia planetei, sigur asta e cunoscută istoric, şi mai recente, pandemia de gripă din 1918 care a făcut mai multe victime decât războiul, gripa spaniolă. Şi am avut, am fost contemporani, ne-am ocupat cam aceleaşi persoane în linii mari, a fost o echipă, pe vremea aia era Ion Bazac ministrul Sănătăţii, era domnul doctor Arafat, Adrian Streinu Cercel, eu şi erau colegii de la Institutul Cantacuzino, cu pandemia de gripă de anul 2009-2010. Ca urmare a acelei pandemii care din fericire a fost produsă de un virus care nu a fost în alt patogen şi care nu a produs foarte multe victime, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a lansat un proiect de pregătire, Prepareness se numeşte, a statelor membre ale organizaţiei în vederea unei posibile pandemii de gripă. Gripa sau virusurile gripale pot evolua şi dacă fac combinaţii, schimburi de gene cu virusuri gripale care produc infecţii la porc, am avut gripa porcină sau dacă este la păsări este gripa aviară. Gripa aviară, atenţie, este foarte, foarte patogenă şi produce o mortalitate mare şi atunci recomandare a fost ca fiecare stat să îşi pregătească resurse pentru astfel de pandemie care erau unele de natură logistică, aţi auzit şi în această prezentare, dar le discutăm şi acum, sistemul de sănătate să aibă secţii de terapie intensivă dotate cu aparatură care sprijină respiraţia, stocuri, pentru că era vorba de gripă, de medicamente împotriva gripei şi există Oseltamivir, din nefericire nu avem un astfel de medicament pentru coronavirus şi, bineînţeles, vaccin, mai mult, ca urmare a acestei scenariu de pregătire, în 2014 a fost emisă şi o hotărâre a guvernului României care stipula care sunt responsabilităţile Institutului Cantacuzino, încât să reuşească să facă un vaccin special, dedicat acestei eventuale pandemii de gripă. Dacă vă aduceţi aminte în 2009-2010 ei au făcut vaccin pentru pandemia cu gripa porcină, o să îi spun aşa ca să fie mai sugestiv pentru telespectatori. Şi atunci, sigur că Organizaţia în cadrul board-ului, eu reprezint România în cadrul board-ului Organizaţiei, are câteva subiecte pe ordinea de zi în fiecare an care sunt aprobate de adunarea mondială a sănătăţii din luna mai şi unul dintre subiectele care apare cu regularitate este nivelul de pregătire al statelor membre referitoare la o posibilă pandemie de gripă. De data asta nu a fost pandemie de gripă, este în desfăşurare o pandemie produsă de un alt virus care a plecat tot de la animal, gripa aviară, gripa porcină, de data asta coronavirusul...

Marius Tucă: De la liliac.

Alexandru Rafila: Probabil că de la liliac originar, trecând printr-o gazdă intermediară. Dar măsurile sunt aceleaşi, din păcate pentru infecţia cu coronavirus nu avem încă vaccin, nu avem o terapie specifică, cu toate că toată lumea întreabă în cât timp, într-o lună, două, trei, şase şi aşa mai departe.

Marius Tucă: Aici trebuie să spun, iertaţi-mă că vă întrerup, aţi spus de la bun început şi martor este emisiunea de atunci, mai devreme de un an, un an şi jumătate nu putem vorbi despre un vaccin.

Alexandru Rafila: Vaccinul probabil că s-a produs, s-ar putea să fie disponibil, dar testarea pentru siguranţă şi pentru eficacitate durează foarte mult şi, de asemenea, producerea unei cantităţi aşa de mari încât să poţi întrerupe transmiterea la om.

Marius Tucă: Nu numai de asta, dar eu sunt un foarte bun elev numai atunci când îmi doresc asta, aţi spus foarte clar, e vorba e de sute de milioane, dacă nu de miliarde de oameni şi atunci riscul ca acest vaccin să aibă şi efecte adverse, efecte secundare...

Alexandru Rafila: Trebuie eliminat.

O pandemie de gripă apare pe neaşteptate, gândiţi-vă că nu mai mult decât în urmă cu vreo două-trei luni în China au fost cazuri de gripă aviară transmisă la om, chiar şi atunci a fost o alertă

Marius Tucă: Riscul e foarte mare şi trebuie eliminat. Ne întoarcem la ştirea asta pentru că eu sunt un om care lucrează cu informaţii şi văd ce efecte… inclusive pe Instagram, pe Facebook am primit de nenumărate ori, aproape că e celebră Esca în momentul acesta, numai de câte ori am primit eu asta, se vorbea de transmiterea de la animal la om. Aţi spus, a făcut o prezentare aproape ştiinţifică, dar trebuie să le spuneţi oamenilor că aceste lucruri se vorbesc din 2009, nu din 2019...

Alexandru Rafila: Exact se vorbesc din 2009, iar faptul că... se vorbesc chiar din înainte pentru că o pandemie de gripă apare pe neaşteptate, gândiţi-vă că nu mai mult decât în urmă cu vreo două-trei luni în China au fost cazuri de gripă aviară transmisă la om, chiar şi atunci a fost o alertă, din fericire a fost doar locală, dar dacă acelaşi lucru s-ar întâmpla de exemplu cu gripa aviară, similar cu infecţia produsă de coronavirus, sau în paralel gândiţi-vă că s-ar putea întâmpla şi un astfel de scenariu...

Marius Tucă: Asta ar fi incredibil să e. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici