„Marius Tucă Show” | Părintele Necula: Mă tem mult mai mult de dracul credinciosului decât de dracul necredinciosului (Partea I)

Ce e Ortodoxia? E o prăpastie de smerenie. Închipuie-ţi că e o prăpastie de celălalt. Dar dacă Celălalt e Dumnezeu eşti salvat

Marius Tucă: E adevărat. Uite, ăsta e un fel al nostru de a ne bucura pentru români care reuşesc oriunde şi de a-i susţine cu gândurile noastre bune.

Constantin Necula: Crede-mă că nu cred neapărat în rugăciunea pentru sportivi, dar îi socotesc ca făcând parte din armata ţării. Când pomenesc armata ţării… eu ştiu ce înseamnă să fii sub tricolor şi să ţi se cânte imnul naţional. Ştiu bine ce înseamnă asta.

Marius Tucă: O să ajung la discursul… E un discurs absolut extraordinar de 1 decembrie şi de faptul că România Mare făcea 100 de ani. Asta se întâmpla n 2018, a trecut mai bine de un an şi ceva. Puţină lume ştie că ai vrut să fii ziarist, ai vrut să te faci gazetar.

Constantin Necula: Dar sunt membru al Uniunii jurnaliştilor profesionişti.

Marius Tucă: Asta e adevărat, dar până la urmă eşti părintele Necula.

Constantin Necula: Mi-a luat 30 de ani, cam în toate mi-a luat 30 de ani să ajung ceva. Mi-am dorit mult să fiu farmacist, anul trecut am fost la Universul Sănătăţii la Bacău. Pentru prima dată, farmacist pentru o zi. Bine, a fost o chestie onorifică.

Marius Tucă: Nu, dar ţi-ai dorit vreodată să fii farmacist cu adevărat?

Constantin Necula: Da, mi-am dorit foarte mult, mi-a plăcut mult chimia analitică, nu la fel de mult ca alte chimii… sau, de exemplu, mi-am dorit să fiu ofiţer al Armatei române, mi-am dorit foarte mult liceul militar, a fost prima mea… şi să ştii că încă mă simt sub arme, iar anul trecut când Armata m-a onorat cu o medalie m-am simţit onorat cu adevărat. Nu pentru mine cât pentru tot ceea ce înseamnă ceilalţi colegi care n-au microfonul lângă ei.

Marius Tucă: Care sunt armele Domnului, apropo?

Constantin Necula: Sunt toate descrise în Scriptură, de la smerenie… în primul rând smerenia. Îţi asumi cu responsabilitate. Eu sunt foarte intrigat de oamenii care nu văd cu câtă cuminţenie se înfruntă răul.

Marius Tucă: Avem şi un vin smerenie, dar totuşi cred că ne-am depărtat mult de ideea…

Constantin Necula: Avem şi şoapta călugărului şi mai avem vreo câteva porcării de genul ăsta. Eu n-aş bea un vin cu titlu fals.

Marius Tucă: Apropo, ce înseamnă smerenie?

Constantin Necula: Grea întrebare. E o deşertare de tine ca să te umpli de celelalte. Îi dai celuilalt rândul lui să te crească.

Marius Tucă: Da, e un răspuns frumos.

Constantin Necula: Iar Ortodoxia e aceea, definiţia clasică. Ce e Ortodoxia? E o prăpastie de smerenie. Închipuie-ţi că e o prăpastie de celălalt. Dar dacă Celălalt e Dumnezeu eşti salvat.

Marius Tucă: Aş spune mai degrabă un nesfârşit de Celălalt pentru că prăpastie sună… Discursul ăsta de 1 decembrie arată în Constantin Necula un patriot care se gândeşte dincolo de credinţă la patrie. Pentru că în momentul în care spui patrie, s-a golit atât de tare de conţinut…

Constantin Necula: Din nefericire.

Marius Tucă: Din nefericire, însă patria e un cuvânt…

Constantin Necula: Ţara e între frontiere, patria e numai în inimă.

Marius Tucă: Pe mine dacă m-ar întreba cineva, absolut superb spus, pe mine dacă m-ar întreba care sunt cele mai frumoase cuvinte ale limbii române cred că printre ele aş pune patria, în primele.

Constantin Necula: Da, e o injecţie romană în sufletul nostru de daci. Vrem nu vrem, n-am dacopatologia instalată, dar să ştii că eu chiar cred că ne lipseşte un pic din asumarea corectă a conştiinţei noastre naţionale. Partea de ţărani adevăraţi care am fost, facem pe boierii toţi. Suntem ţărani toţi la prima generaţie. N-avem oraşe. Sunt nişte sate mai mari şi în sat, la vatra satului rămâne structura asta de…

Marius Tucă: Iar în momentul în care încercăm să ne dăm ţărani, cumva, epatăm şi ne jucăm… nu e, adică suntem ţărani…

Constantin Necula: O facem cu fiţe.

Marius Tucă: Cam tot ce e tradiţional şi tot ce e adevărat pleacă de la opincă. Cântecele noastre, rugăciunile noastre cam toate vin de acolo.

Constantin Necula: Limba liturgică este o limbă pentru oamenii care înţeleg limba română, nu pentru cei care nu pot vorbi decât cu un pic de engleză… cum ar fi, de exemplu, ”again and again”, Domnului să ne rugăm, că facem un ”trening”… nu sună.

Marius Tucă: Am văzut undeva, cred că la Biserica Rusă cum îi spune aici, un preot american care vorbea o limbă română…

Constantin Necula: Asta este altceva.

Marius Tucă: Vorbea foarte bine. Şi mai e ceva, mai găsesc limba frumoasă românească, apropo de…, la cântecele ţărăneşti vechi, la cântecele tradiţionale, hai să le spunem populare pe înţelesul tuturor. Au o gingăşie şi o frumuseţe absolut incredibile.

Constantin Necula: Facem parte dintr-un popor extrem de fragil şi foarte naiv în construcţiile lui epice. Problema e că acest popor epic poate să aibă propria lui luptă şi bătălie pe fronturi, în munţi, în văi, plus propriile lui trădări, propriile lui împliniri. Suntem un popor ca toate celelalte popoare.

Marius Tucă: Cred că ne-am cam pervertit, nu cred că mai suntem atât de fragili…

Constantin Necula: Nu cred, cred că…

Marius Tucă: Ba da, mi se pare că nu mai suntem atât de…

Constantin Necula: Italienii au un termen dimenticato, am cam uitat am lăsat în urma noastră…

Marius Tucă: Ce frumos sună în limba italiană dimenticato.

Constantin Necula: O memorie în urma noastră pe care nu o mai activăm, noi nu ne mai activăm memoria asta. De exemplu, aud de ani de zile băşcălii pe tema imnului de stat. Dacă noi am cânta dimineaţa la deschiderea cursurilor imnul de stat, care ar fi problema majoră? O cântă americanii care sunt, nu, modelul democraţiei absolute.

Marius Tucă: Poporul naiv şi frumos despre care vorbeai şi fragil cred că nu mai există.

Constantin Necula: Este, e acolo, e acolo, numai să deschizi ochii, să-l iei în braţe. Uite-te la coadă la covrigi, uite cum stăm toţi la coadă la covrigi…

Marius Tucă: Păi atunci de ce ai scris… ai văzut că ţi-am adus covrigi în dimineaţa asta, era un ritual în şedinţele de sumar când lucram la Cotidianul pe vremuri, la fiecare şedinţă de sumar să mâncăm în deschidere covrigi cu sare şi cu mac, macul ştii că e…

Constantin Necula: Acel mac nu e, sunt alte ”macuri” mai…

Marius Tucă: Păi, nu prea se regăseşte în textul ăsta al tău poporul suav, poporul fragil…

Constantin Necula: Pentru că eram supărat pe un popor politicianizat, un popor care iese în faţă cu toată aroganţa politicianului român care uită efectiv că e ţăran.

Marius Tucă: Păi ăla nu e poporul român, ăla nu e poporul român, îmi pare rău, şi nu ne-a reprezentat niciodată. În cei 30 de ani au fost puţine momentele în care politicienii au reprezentat România.

Constantin Necula: Eu am zis că avem un popor mai sus un pic decât clasa politică care îl conduce. Nu s-au ridicat la nivelul poporului.

Marius Tucă: Absolut. Cred că e departe de asta.

Constantin Necula: Îmi pare rău să o spun, de aici dorul meu de lideri autentici care sunt nişte oameni care ar trebui să fie sau sunt… că există, de exemplu, eu am un mare respect pentru… nu spun pentru cine… un respect major pentru că vine din rândul Armatei române, a condus unităţi de front, dar poate fi un ministru valid. Adică el când spune că este vorba de asta, asta şi asta în momentul respectiv ştie foarte bine despre ce e vorba.

Marius Tucă: Eu nu mai cred deloc în asta, trebuie să recunosc, nu mai cred deloc pentru că nu mă regăsesc în nimic din ceea ce e în momentul ăsta, de la un capăt la celălalt, din păcate. Excepţii pot exista şi oameni.

Constantin Necula: Eu stau mai la firul ierbii şi mă bucur când merg prin sate, de exemplu, şi oprim maşina pe câte o margine de drum şi mă întâlnesc cu oamenii. Am făcut o serie de reportaje în judeţul Tulcea. Onorant, onorant. Deci, vreau să spun, că îmi venea să le sărut mâna la oameni pe stradă. Deci simpli, cuminţi, aşezaţi. Am văzut o tarabă cu gutui cum n-am văzut în viaţa vieţii mele. Dacă nu ne pleacă gutuile suntem salvaţi. Tot mai e ceva de făcut.

Marius Tucă: deja ai trecut la poezie şi va trebui să scot şi eu cărţile acum. Da, e frumoasă întâlnirea cu România asta atât de adevărată…

Constantin Necula: A gutuilor.

Marius Tucă: Atât de autentică a gutuilor, a gutuilor din geam, e versul superb al lui Adrian Păunescu Dumnezeu să-l ierte, cu Galbenă gutuie, toată iarna noastră îl am pe la fereastră. Se leagă cumva de…

Constantin Necula: Vezi că e dulce-amăruie, ca tot ce înseamnă viaţa noastră, ca tot ce înseamnă poporul român. Un popor dulce-amărui.

Marius Tucă: Mă deranjează foarte tare când în loc de România se spune Românica. Trebuie să recunosc asta.

Constantin Necula: Astea sunt băşcălii ieftine.

Marius Tucă: Foarte ieftină. Mă deranjează că se amestecă România cu populaţia, pentru că există şi o populaţie, şi mă deranjează şi ideea de poporul român care este ăla despre care spuneai…

Constantin Necula: Va trebui să învăţăm să admitem că tot ceea ce ne deranjează trebuie îndreptat.

Marius Tucă: Cu asta ne ocupăm, fiecare dintre noi în parte, încercăm să facem…

Constantin Necula: Ăsta este lucrul cel mai important pe care îl avem de făcut.

Marius Tucă: Da, dar nu prea se spun lucrurile astea şi le regăsesc la tineri, care, până la urmă eşti un slujitor al Bisericii şi al lui Dumnezeu.

Constantin Necula: Biserica mea e Biserica poporului român, e a lui Dumnezeu şi a poporului român.

Marius Tucă: E adevărat.

Constantin Necula: A Patriei române. M-am gândit mult, când diaspora, în multele conferinţe, îi văd pe români acolo ca acasă. Deci Biserica lărgeşte fruntariile. Câtă vreme este un altar românesc, e o bornă.

Marius Tucă: Apropo de diasporă şi scandalul ăsta permanent cu diaspora, România este peste tot unde sunt români şi…

Constantin Necula: Asta este o ieftineală de discurs. Şi să perii la nesfârşit şi să execuţii.

Marius Tucă: Mă deranjează asta cu Românica şi mă deranjează cu poporul vegetal asta mă deranjează foarte tare.

Constantin Necula: Asta e ce e în mintea unora că un om care n-a stat de mult de vorbă cu oameni pe stradă… Eu îi văd, avem câţiva analişti celebri, sunt câţiva care ne spun de ce nu luăm Premiul Nobel alţii care ar vrea tot timpul cu Premiul Nobel, îi vezi că privesc aşa ca şi cum ar fi nişte grofi pe tarlaua proprie. Nu-i aşa simplă treaba, deloc nu-i simplă treaba.

Marius Tucă: Da, dar uite, apropo de politică, vorbeam, sunt atât de multe citate din părintele Constantin Necula, aş vrea să le întâlnesc la politicieni, să şi le ia, să şi le asume şi mai ale să creadă în ele. Atunci cred că am putea vorbi de o schimbare radicală a României.

Constantin Necula: Acum, Biserica nu poate creşte decât generaţia viitoare de politicieni.

Marius Tucă: Şi când va exista, când va apărea?

Constantin Necula: Cred că deja apare.

Marius Tucă: Da. Să-mi dai şi mie un SMS când apare primul exemplar.

Constantin Necula: Cred că deja există, uite, eu îi văd mult lucrând în activitatea socială, nu numai a Bisericii, conducând crucea albastră, fiind în această asociaţie SOS inima. Mă întâlnesc cu oameni care au perceput deja că dincolo de dosarul politic al unei asociaţii trebuie să fie oamenii pe care asociaţia îi ajută. La noi, toate ONG-urile au câte un dosar politic lângă ele. Băi, îl sprijin, nu-l sprijin, e pe interesul meu, nu e pe interesul meu. m-am întâlnit o dată la o… printre altele, cu o doamnă care spune ”eu sunt ONG-istă”. Să ştii că asta nu e profesie. Şi eu sunt ONG-ist, sunt preşedintele unui ONG şi vicepreşedintele al altui ONG. Asta nu ne face să fim cei mai buni oameni. Asta ne face să fim slujitori în favoarea celorlalţi.

Marius Tucă: ŞI totdeauna când auzi de un ONG lipit de o chestiune politică sau, mă rog, o chestie… de un curent sau altul. ”Nu prea ne-am trăit ţara”, spui în acest discurs absolut excepţional pe care l-ai scris atunci când România a făcut 100 de ani. ”În fond, poate doar anii 1919-1939 şi o parte din cei de după 89 fiecare pe măsura implicării în propria istorie, a gustat România din sensul centenarului pe care îl prăznuim. Un centenar al unităţii. Deseori am transformat-o în slugă şi deseori în inamic propriilor interese, legând-o în lanţurile nemerniciei ideologice, al dezbinării şi lipsei de dialog real. Ţara a ajuns o rană dureroasă din negrija noastră. În ambiţia noastră de a-i îndrepta pârghiile democratice prin forţări şi deformări de sens. Dacă vrem să ne vindecăm ţara avem o singură obligaţie, să nu o mai rănim, să îi redăm unitatea demnităţii dintâi, din zorii lui 1 decembrie 1918 care reuneau în ei toţi zorii aşteptării mântuitoare a zilei celei mari. Unitatea ţări însemna pentru cei de atunci trăire eshatologică a vieţii ce va să fie. Pentru noi a devenit obligatorie ieşirea din zona crepusculară a neputinţei de a înţelege ori nu aproapele nostru cu decenţa şi cordialitatea dată de adevăr. Suntem bolnavi de neputinţa de a iubi şi trăi iubirea, neputinţa noastră de a nu mai umili ţara cu invazia frustrărilor noastre. Ţara ca o rană. Devine obligativitate de gradul zero să nu transformăm rana într-o ţară în care să ne cantonăm neputincioşi. Vine 1 decembrie şi trece, apoi depinde de noi să trăim România. Unii au trăit-o de a fi împlinită, cu arma în mână şi cu sufletul pus înaintea lui Dumnezeu, din ţărână ei ne sunt vindecare. Nu-i vedem pentru că ne ard ochii de propriile vitejii, sferturi de normă sufletească nu-i vedem dintr-o orbecăială viermănoasă care roade la fiinţa ţării. Din adâncul ei de rană, ţara noastră, România, ne cere să refuzăm transformarea ei într-un gulag al mâniei. Am mai fost şi nimic nu a rănit-o mai mult. Sunt zorii dintâi ai primei zile dintr-un alt centenar. N-o mai fi la 2118m, dar ea fi-va sau neatenţia noastră o va transforma într-o rană de care vor aminti doar cei îmbolnăviţi de dorinţa de a o supune prin dezbinare pe vreme de luptă şi vreme de pace. Fie-ne vremea ce vine una de pace şi vindecare. Altfel ne pierdem ţara într-o vale a plângerii scâncite în zdroaba mâniei. Să nu fie. La mulţi ani România, ţara care refuză mânia.” Aproape că nu mai e nimic de spus după asta, dar…

Constantin Necula: Putem face o analiză scurtă. 1919-1921, 2019-2021. Al doilea centenar începe prost.

Marius Tucă: A început prost, a început foarte prost.

Constantin Necula: A început fără asumarea unităţii reale, ,fără… Şi atunci erau discrepanţele astea majore, e interesant să citeşti procesele verbale ale Colegiului Naţional de la Sibiu sau rapoarte de la Cluj venite în timpul formării Universităţii. Se văd acolo diferenţe, clar că o zonă era mai dezvoltată, alta nu. O să-ţi fac un exemplu pe manualele de pedagogie, câte erau în Ardeal, câte erau în Moldova şi câte în Ţara Românească că te înspăimânţi, adică dacă vrei să vezi diferenţa actuală din şcolile româneşti, să nu uităm că şcoala nu e un accident genetic, şcoala este o creştere permanentă. Dar să nu faci nimic să spui celuilalt că vrei să-l ajuţi, un pic penibil.

Marius Tucă: E adevărat. Şi, apropo de istorie, noi trebuie uneori din cauza vieţii contra cronometru pe care o trăim în fiecare zi, de multe ori nici nu apucăm să înţelegem ce ni se întâmplă. Vorbeşti aici de 1919-19139, sunt 20 de ani care nu înseamnă nimic dacă ne gândim la cei 30 de ani post-revoluţie.

Constantin Necula: Fără îndoială, deci eu de aia sunt supărat pe ăştia 30 de ani, că nu i-am făcut cât 20 de ani ceilalţi. Îţi dai seama că Ardealul ieşea după o lungă prigoană dată de maghiarime, cei care astăzi spun că n-avem dreptul să ne punem drapelul pe primăria din Sfântul Gheorghe, că nu le respectăm Trianonul. Sunt de acord cu drama lor, dar vreau să le spun că nu e o tragedie cum ar fi fost în cazul nostru dacă am fi rămas în drama noastră. Ei bine, trecând peste istorie conştientizezi o dată în plus că noi n-am învăţat foarte mult din istorie şi…

Marius Tucă: Pentru că nu am învăţat deloc. Lucrurile pe care le spui şi mi se par atât de frumoase şi pe înţelesul tuturor şi pe care le-am găsit cam peste tot şi e bine că ele se propagă la modul ăsta. ”Lumea se chinuie de mii de ani să-L cunoască pe Dumnezeu şi nu-i prea iese. Biserica are o singură lecţie de dat. Hristos. Restul, sunt orgoliile noastre puse în joc. Hristos nu iubeşte standardele. Astăzi, câţi ar lăsa iubirile de acasă să apere iubirea cea mare, România. Generaţia de azi se bate cu tancurile pe internet. Dar cel mai important este că iubirile de acasă au continuat să aştepte iubirile care plecat.” Aici de fiecare dată mi se face pielea de găină când citesc asta şi este un lucru care defineşte atât de frumos România şi ce bine că le-ai scos în evidenţă. ”Suntem ţara din Europa cu cele mai multe văduve de război rămase nemăritate. Nu o să scrie niciodată în niciun manual de istorie aşa ceva.” Dar de ce să nu scrie? Ar trebui să scrie. ”Ştiţi unde se vede asta? În pomelnicele de la biserică.”

Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă aşteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soţ acasă

Constantin Necula: Are domnul Vartan Arachelian o carte cu domnul Dinu Săraru. Domnul Dinu Săraru povesteşte, la începutul vieţii lui de tânăr, drama casei lor în care tatăl învăţător pleacă, moare pe front. Acolo am găsit şi am mai găsit în memoriile unor oameni, uite, tot de la ţară care au privit în ochi aşteptarea asta a mamelor. Imaginea cea mai dură pe care o am despre România este a unei bătrâne în poartă aşteptând până la uscarea ochilor întoarcerea fostului ei tânăr soţ acasă. De ce nu o vedem?

Marius Tucă: Asta e o imagine incredibilă.

Constantin Necula: Câte văduve de război a premiat statul român la 100 de ani de independenţă?

Marius Tucă: Niciuna.

Constantin Necula: Câţi copii orfani de război a premiat statul român, câţi copii ai foştilor deţinuţi politici au fost premiaţi? Cărora li s-a furat copilăria, adolescenţa şi poate din maturitate şi care umiliţi acum să meargă în instanţă să ceară, nu, cazul lui Radu Gil, de exemplu, sau a lui Mircea Vulcănescu, că mai grav din punctul meu de vedere să ceară normalizarea atitudinii statului român faţă de ei.

Marius Tucă: Dar şi normalizarea noastră a durat ceva. Pentru că, hai să ne amintim, care era reacţia noastră începând cu reîntoarcerea în ţară a regelui Mihai.

Constantin Necula: E drept, şi să spun, pentru mine a fost altul semnalul de alarmă. Ţii minte şi acum, votul din 90, eram în armată şi ieşeau cu urna din sedii ca să…

Marius Tucă: Mai 90? Duminica orbului?

Constantin Necula: Da. Ieşeau ei cu urna să pună militarii.. cu ştampila deja gata pusă pe buletin. Noi nu ştiam încă să reacţionăm. Fă una ca asta acum…

Marius Tucă: Şi e sfârşitul lumii. Şi îţi mai spun ceva, 50 de ani de comunism ne-au…

Constantin Necula: Înseamnă mult.

Marius Tucă: Înseamnă enorm la scara istoriei, dar au însemnat foarte mult pentru schimbarea noastră şi, de fapt, pentru mentalitatea noastră. Adu-ţi aminte reacţiile noastre apropo şi de ce însemnau atunci deţinuţii politici.

Constantin Necula: E drept şi asta, dar pe de altă parte să ştii că delatorii au rămas aceiaşi. Este o cultură a delaţiunii de ţi se face rău.

Marius Tucă: Delatorii nu se schimbă. Ideea de trădare în România ar putea cuprinde manuale întregi.

Constantin Necula: Cred că domnul Liiceanu avea la un moment dat citatul şi l-am găsit şi în Franţa la un moment dat, când nemţii au ajuns şi au ocupat Parisul au pus o ladă mare pentru delatori să se dea în gât francezii. Şi au zis nemţii, şcoliţi la Paris, francezii sunt popor mare, nu or să facă asta. A doua zi a debordat cutia. Noi nu am avut tăria să nu facem vânătoare de vrăjitoare ci să ţintim în vrăjitoare.

Marius Tucă: Dar hai să-ţi mai dau un exemplu, apropo de ce spuneai, că atunci când România a făcut 100 de ani nu au fost răsplătiţi sau nu au fost măcar omagiaţi…

Constantin Necula: Măcar un strâns de mână.

Marius Tucă: Văduvele de război, copiii orfani şi aşa mai departe. Noi încă nu ne-am găsit oamenii care au făcut România mare. Osemintele lor, pentru că au fost aruncaţi în gropi comune, tehnologia a avansat atât de tare şi dacă cineva din statul român s-ar fi aplecat spre asta, apropo de spirit şi apropo de credinţă şi apropo de sufletul românesc, ar fi fost mai alinat un pic. Dar nu am făcut asta.

Un război se încheie când morţii se întorc acasă, iar morţii se întorc acasă când sunt puşi să se odihnească. Nu s-au întors

Constantin Necula: Pentru mine a fost descoperitoare de sens o vizită la Chişinău, făcută la un părinte, părintele Viorel, care, împreună cu domnul Vasile Şoimaru, e, ce nume, au căutat moaştele românilor morţi la Stalingrad. Sunt primii români care au pus o cruce din două bucăţi de lemn uscat legate cu tricolorul, acolo au murit oamenii.

Marius Tucă: Nu trebuie mai mult, până la urmă.

Constantin Necula: Acum, ambasadorul a făcut efortul acesta copleşitor, s-a tot făcut glumiţa aceea că i-au îngropat în cutii de pantofi, astea sunt prostiuţe. Omul şi-a făcut datoria. Un astfel de ambasador este o onoare pentru România. Pentru că un război se încheie când morţii se întorc acasă, iar morţii se întorc acasă când sunt puşi să se odihnească. Nu s-au întors.

Marius Tucă: Nu, morţii noştri nu s-au întors acasă. Sunt foarte mulţi morţi care nu s-au întors acasă.

Constantin Necula: Şi alţii care trag frontiere peste ei, nu? Cazul Ditrău sau cum se numeşte… Trag frontiere peste moaştele lor, că până la urmă, măcar morţii nu se mai ceartă. Sunt o chestie de unitate.

Marius Tucă: Vorbeam de înaintaşii noştri care au făcut marea unire şi care încă nu au fost îngropaţi cum se cuvine. Pentru că osemintele lor sunt în gropi comune, în locuri necunoscute.

Constantin Necula: Eu m-am întrebat, dar asta e o întrebare pentru un prieten, nu-i pentru noi, eu m-am întrebat cum faci în mijlocul Bucureştiului un monument pentru toţi liderii comunişti şi-l păstrezi intact, ceea ce este ok, în fond este o chestie care ne bate obrazul.

Marius Tucă: E istorie până la urmă.

Constantin Necula: Dar de ce nu reuşesc să facă un acelaşi mausoleu pentru toţi liderii care au creat România mare şi să-i aducă să-i înmormânteze în cimitirul soldatului necunoscut, în mormântul soldatului necunoscut de acolo din faţa mausoleului. Măcar de acolo, pe sub pământ, într-o cameră senatorială deschisă înspre împărăţia lui Dumnezeu, să se poată să se judece unii pe alţii şi să discute pentru mai binele ţării.

Marius Tucă: Foarte frumos. E o întâlnire care… Păi nu, nu se face asta în România. Asta de defineşte, apropo de ce spuneai. Până la urmă, mi-aduc aminte, i-am propus unui fost ministru al Apărării să facă un itinerar prin tot ce înseamnă cimitire ale ostaşilor români. Nici vorbă de aşa ceva. Măcar să le facem curăţenie în ele.

Constantin Necula: Eu sunt bucuros de altceva. Constat că s-a născut o generaţie în România care ştie ce a fost la Râmnicu Sărat, ce-a fost la Piteşti, la Jilava, care nu confundă lucrurile, care se zbate pentru Sighet.

Marius Tucă: Unde ai întâlnit generaţia asta?

Constantin Necula: Mă întâlnesc cu ei prin şcoli, prin licee, în dialoguri, filmând.

Marius Tucă: Păi se predă în şcoli asta?

Constantin Necula: Nu neapărat că se predă, dar învaţă din zbor. Au învăţat că în harisma educaţională maxima unui elev e să înveţe din zbor. De pe pământ nu prea mai e întotdeauna aşa. Şi i-am văzut, uite, de exemplu, pentru mine doamna Ana Blandiana ce-a făcut cu aşezământul de la Sighet împreună cu, Dumnezeu să-l odihnească, soţul dânsei, mie mi se pare un monument de demnitate tradiţională.

Marius Tucă: E adevărat.

Constantin Necula: Numai că n-am reuşit să ridicăm cimentul de pe gropile comune.

Marius Tucă: Păi asta vorbesc, până la urmă statul român ar fi trebuit să preia ideea şi să ajute la descoperirile de care vorbeam şi de fapt repunerile în drept al unor oseminte şi al memoriei lor.

Constantin Necula: Pe mine m-a impresionat foarte mult doamna procuror care a anchetat cazul Vişinescu, care a argumentat cazul Vişinescu, ca să fiu mai corect. Femeia, am fost prezenţi împreună la o conferinţă la Târgovişte, m-a emoţionat până dincolo de nodul din gât când îmi povestea că, mergând spre nord să viziteze o familie de oameni care fuseseră trimişi la mine şi discuta cu ei, oamenii ăia au mulţumit că după 30 de ani un reprezentant oficial al statului român îi întreabă prin ce au trecut. Nu voiau nimic.

Marius Tucă: Nimeni niciodată nu făcuse asta.

Constantin Necula: Nu voiau decât întrebarea cum mai sunteţi şi femeia s-a deplasat o mare parte din această anchetă pe banii ei şi pe efortul ei.

Marius Tucă: ”Sunteţi o generaţie de mâini întinse, nu de spate în spate ci de nefaţă lângă nefaţă. În traducerea Mântuitorului FB înseamnă forţa biserică nicidecum altceva ”, Facebook sau altceva, lasă că e bun şi Facebook la unele lucruri, totuşi. Fie şi pentru a ajunge aceste gânduri acolo. ”Eu fac parte din generaţia fără duminică în cartier. N-o aveaţi?

Constantin Necula: N-aveam biserică pentru că… Bine, aveam meci de divizia B, dar o altă temporizare. Dar o duminică aşa pe gazon, n-o regret.

Un meci de fotbal este ca o piesă de teatru, trebuie să mergi la costum şi cravată dacă vrei să te bucuri

Marius Tucă: Şi sâmbăta noi am muncit şi am învăţat tot timpul. Sâmbăta nu era liberă.

Constantin Necula: Dar să ştii că nu regret vremurile alea.

Marius Tucă: Nici eu.

Constantin Necula: Modul acesta. Uite, eu am stat mult în galerie la FCM Braşov ”Steagul Roşu”. Eu în vremea aceea, mi-aduc aminte cu câtă bucurie ne împărtăşeam fiecare moment şi când apăream, ştiind toţi că sunt tipul de la şcoală care învăţa bine şi aş fi putut fi un tocilar celebru, mă uitam cu ne cenzuram unii altora înjurăturile. Am fost la o finală, Steaua cu Dinamo, la Braşov, fiind stelist am stat în galeria la Dinamo, mi s-o făcut rău. Deci, atâtea înjurături pe centimetrul pătrat… n-ai cum să vezi meciul deci un meci de fotbal este ca o piesă de teatru, trebuie să mergi la costum şi cravată dacă vrei să te bucuri de…

Marius Tucă: Mergem pe Anfield şi mergem în galeria lui Liverpool şi poate e altceva.

Constantin Necula: Am fost împreună cu familia şi am văzut ce înseamnă să ai un loc cu familia să poţi vedea un meci pe Wembley.

Marius Tucă: E spectacol.

Constantin Necula: Anglia-Germania arbitrată de polonezi. În 9 mai.

Marius Tucă: Ca la teatru.

Constantin Necula: Şi atitudinea lor de a te invita să fii decent.

Marius Tucă: Dar astea legate de ce s-a întâmplat în al doilea război mondial divergenţele astea incredibile între polonezi, între francezi, între ruşi.

Constantin Necula: Merg pe mâna polonezilor.

Marius Tucă: Şi eu total, sută la sută.

Constantin Necula: Nu sută la sută, dar merg pe mâna lor pentru că istoricii lor au tăria de a spune adevărul, cum nu-l au mulţi istorici.

Marius Tucă: Cum e conflictul ăsta cu ruşii, ruşii încă au rămas cumva în ideea războiului rece, istoria să fie aşa cum o spun ei sau cum au scris-o ei atunci.

Constantin Necula: Şi noi avem boala asta.

Marius Tucă: O avem?

Constantin Necula: O avem numai că nu o exprimăm până la capăt. De exemplu, eu nu văd nicio divergenţă între istoria povestită Ioan Aurel Pop şi istoria povestită de Lucian Boia. Dar văd o divergenţă majoră între personalităţile celor doi.

Marius Tucă: Asta e adevărat.

Constantin Necula: Şi merg pe mâna unuia singur dintre ei.

Marius Tucă: Şi eu la fel. Ştim bine pe mâna cui mergem.

Constantin Necula: Până la urmă istoria nu e naţionalistă. E naţională, dar nu e naţionalistă. Trebuie să fim decenţi. E clar că a existat un pogrom la Iaşi, e clar că am avut gafe politice în anumite situaţii, adică trebuie să ne recunoaştem lucrurile. E o mare discuţie acum pe robia ţiganilor şi cum Biserica trebuie să-şi ceară iertare de la ei. De acord, Biserica trebuie să-şi ceară iertare de la acele generaţii, dar trebuie să nu uităm nicio clipă că eliberarea pe care Kogălniceanu o manifestă printr-un act, emanciparea, este făcută tot cu sprijinul Bisericii, doi arhimandriţi s-au încontrat acolo.

Marius Tucă: Întâi vă cereţi iertare şi după aia vin ei şi vă mulţumesc.

Constantin Necula: Facem istorie.

Marius Tucă: ”Învăţaţi să vă trăiţi în libertate iubirea. Nu există canon care să interzică să vă plimbaţi pe sub tei cu cel pe care-l iubiţi. E mai bine rob la Hristos decât sclavi la alţii.” Ideea de sclav oricum e exclusă din start.

Constantin Necula: De ce pentru că facem… Nu facem transferuri de jucători? La nişte sume de sclavaj efectiv.

Marius Tucă: Păi nu e sclavaj pentru că şi cel care este transferat câştigă câteva milioane…

Constantin Necula: Şi sclavul câştiga libertatea la capătul sclaviei.

Marius Tucă: Păi nu, contra muncii pentru că sclavul nu câştiga nimic, el era sclav şi atât. Aici ia milioane de lire sterline.

Constantin Necula: Nu, legea sclaviei nu spunea numai asta, erau diferite etape şi acolo.

Marius Tucă: ”Cea mai importantă antenă de comunicare din lume rămâne Crucea lui Hristos.

Constantin Necula: Sunt de acord. Rămân aşa până la sfârşit.

Marius Tucă: Păi ai spus-o.

Constantin Necula: Am spus-o şi o menţin pentru că am constat asta… De exemplu într-un penitenciar nu poţi să mergi ca preot… eu am avut cele mai mari bucurii de reacţie sufletească, le-am avut în penitenciar. Când îi văd pe oamenii aceia pe care nu-i bagă nimeni în seamă sau cei care îi bagă în seamă nu-i bagă neapărat cu bine, am tot pentru angajaţii din Agenţia Naţională a Penitenciarelor. Tot respectul meu, pentru munca lor, oamenii ăia se jertfesc acolo unde noi nu am băgat niciun vârf de deget. Mi-am adus aminte, duminica trecută a fost duminica aceea în care Domnul spune ”În temniţă am fost şi m-aţi căutat, flămând şi m-aţi hrănit”. Temniţa de azi, sigur, nu mai seamănă cu temniţa Mântuitorului, dar aceeaşi foame de iubire e şi acolo. Am făcut o gafă cât mine de mare, mergând să filmăm la Aiud, m-am apucat să intru în sala aceea cu tineri de acolo să le spun, măi băieţi, vă aşteaptă iubitele, mamele, până când mi-a spus unul ”părinte, ăştia sunt de la casa de copii”. Noi i-am mutat dintr-o instituţie într-alta ca să-i protejăm, nu ca să-i salvăm. Penibil. Asta nu înseamnă politică de stat în recuperarea unor copii. Am tot respectul pentru educatorii din penitenciare, pentru psihologii de acolo care au o muncă incredibilă. Păcat că nu vorbim despre asta.

Marius Tucă: Ţi s-au mărturisit oameni care fac închisoare?

Constantin Necula: Sigur.

Marius Tucă: ŞI care ar fi prima problemă sau problemele lor, în afară de…

Constantin Necula: Sunt multiple, ca peste tot. Şi ceea ce mă impresionează este că spre deosebire de alţii care se cred victime deşi au furat de au rupt, ei chiar recunosc că au făcut-o. Adică, eu am constatat că cu cât creşte bogăţia, cu atât merge şi perversiunea asupra adevărului.  (Va urma)