ANM a emis o alertă meteo extinsă: Cod galben de ploi puternice şi vijelii în 33 de judeţe ale ţării
ANM a emis sâmbătă o alertă meteo de instabilitate atmosferică până duminică la prânz şi un avertisment cod galben de ploi puternice, vijelii şi grindină pentru 33 de judeţe, până luni seara. Bucureştiul va fi, de asemenea, sub cod galben de ploi.
Cod galben de ploi puternice în 33 de judeţe ale ţării
Prima informare meteo intră în vigoare sâmbătă la ora 13.00 şi expiră duminică la ora 12.00.
Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice şi în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Cod galben. Interval de valabilitate: 03 mai, ora 12 – 04 mai, ora 22
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
De asemenea, începând de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 22.00 judeţele Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov, Bucureşti, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Olt vor fi sub alertă cod galben, ANM anunţând perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 25...30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în Muntenia şi în zona de munte, 40...60 l/mp.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60...70 km/h, vijelii şi, izolat, grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO