Avertizare METEO: Cod portocaliu de viscol în 7 judeţe. Alte 20 de judeţe, sub cod galben

Şapte judeţe vizate de avertizarea cod portocaliu de viscol până marţi seara şi alte 20 de judeţe de codul galben. Vântul suflă şi cu 120 de kilometri la oră.

Urmărește
9458 afișări
Imaginea articolului Avertizare METEO: Cod portocaliu de viscol în 7 judeţe. Alte 20 de judeţe, sub cod galben

Cod portocaliu de viscol în 7 judeţe. Alte 20 de judeţe, sub avertizare cod galben

Până marţi ora 20:00, la munte vântul va avea intensificări cu viteze de 65...75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăşi 90 km/h şi va fi viscol. Vor fi intervale în care în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş rafalele vor depăşi 55...65 de km/h şi izolat 70...80 km/h.

Temporar va ninge în masivele montane din nordul ţării, iar în restul zonei de munte, în Maramureş şi în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitaţii mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp, iar la atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă.

Intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45...55 km/h, vor fi şi în restul teritoriului. Precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă se vor semnala şi în celelate regiuni, izolat vor fi condiţii de polei, iar în sud-vest, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp.

Începând de luni ora 18:00 până marţi la ora 20:00, meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol în 7 judeţe şi cod galben în 20 de judeţe.

Judeţele vizate de codul portocaliu sunt Cluj, Bihor, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava şi Neamţ, iar de cel galben Satu Mare, Sălaj, , Harghita, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea şi Buzău.

În zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 90...120 km/h şi temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m.

Marţi seara va intra în vigoare o altă avertizare cod galben care va expira miercuri la ora 20:00 şi anunţă în zona înaltă de munte vânt cu rafale ce vor depăşi 80...100 km/h, care va spulbera zăpada şi va duce la scăderea vizibilităţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici