“Astăzi, 24 martie 2017, s-au făcut paşi importanţi în vederea apariţiei în scena politică din România a unei noi formaţiuni născută din rândul protestatarilor, prin înregistrarea numelui şi a siglei, urmând ca, în scurt timp, actele să fie depuse la Tribunal.Denumirea acestei formaţiuni este Alianţa Politică Strada, iar membrii săi fondatori sunt câţiva dintre cei mulţi care au participat, zi de zi, la protestele străzii”, se arată într-un comunicat transmis de Grupul de iniţiativă Alianţa Politică Strada, către MEDIAFAX.
Grupul de iniţiativă are în componenţă sa “doar persoane care nu au făcut până acum politică”, potrivit sursei citate.
“Participanţi, încă din 1989, la toate protestele din România, cei ce au iniţiat această mişcare – Alexandra Otilia Tudoran, Fieger Săvulescu, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Şontea, Marin Oprea (diaspora), Lucian Piucă şi Gabriel Florin Haromszeki – au decis ca grupul iniţial, cu denumirea de Partidul Mişcarea Naţională Rezist, ce are foarte mulţi susţinători, să se transforme în Alianţa Politică Strada”, se arată în comunicatul de presă.
Grupul de iniţiativă susţine că “simbolul #rezist aparţine doar Străzii, nu unui partid sau altul”, potrivit sursei citate.
“Nu s-a dorit confiscarea acestui simbol la care toţi au aderat, indiferent de opţiunile lor politice sau civice”, precizează Grupul de iniţiativă Alianţa Politică Strada.
 							 							Citeşte şi: 							Dragnea, în conflict deschis cu Liiceanu pe tema demiterii şefei DNA: Nu puteţi spune că aţi minţit doar puţintel, o minciună este o minciună 							
 							 							Citeşte şi: 							Starea româncei RĂNITĂ în atentatul de la Londra este mai bună. Prietenul tinerei a fost externat 							
 							 							Citeşte şi: 							Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea avocaţilor. Procurorii nu mai pot ridica înscrisuri care conţin comunicarea client-avocat 							
 							 							Citeşte şi: 							Dacian Cioloş, categoric: Decizia mea luată este să NU fac pasul spre USR/ Ghinea: Membrii USR vor decide dacă partidul va fi închis oamenilor ca Dacian Cioloş sau Vlad Voiculescu   							
 							 							Citeşte şi: 							Liviu Dragnea avertizează: Deciziile CSAT, care au fost izvorul răului şi baza protocoalelor, apar zilele următoare/ Ce spune şeful PSD despre şefia SIE