Băsescu: Băncile greceşti de pe piaţa românească au un comportament corect şi le mulţumim

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Cotroceni, după convorbirile cu şeful statului elen, Karolos Papoulias, că cele şapte bănci greceşti de pe piaţa românească au un comportament "absolut corect" şi îşi desfăşoară bine activitatea, el mulţumindu-le pentru acest lucru.

Urmărește
436 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Băncile greceşti de pe piaţa românească au un comportament corect şi le mulţumim

Băsescu: Băncile greceşti de pe piaţa românească au un comportament corect şi le mulţumim (Imagine: George Calin/Mediafax Foto)

Şeful statului român a precizat că "nu este o afirmaţie politică", ci este răspunsul pe care el l-a primit de la guvernatorul BNR.

"Toate cele şapte bănci greceşti care operează pe piaţa românească au un comportament normal, îşi desfăşoară activitatea bine şi onest pe piaţa bancară a României şi le mulţumim. (...) Au un comportament absolut corect pe piaţa românească", a susţinut preşedintele Băsescu.

El a menţionat că acestea deţin aproximativ 27% din piaţa bancară din România şi că au contribuit la ieşirea ţării din recesiune, mulţumindu-le pentru acest lucru.

Traian Băsescu a susţinut că nici "în perioada cea mai dificilă", când criza s-a resimţit puternic în România, respectiv în anii 2009 şi 2010, "băncile greceşti nu au făcut niciun pas înapoi, fiind bine capitalizate şi continuând să finanţeze procesele economice din România".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici