- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu: Cer premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Cotroceni, că cere public premierului retragerea proiectului Legii sănătăţii, el menţionând că face acest lucru văzând că o mare parte din public şi majoritatea celor din sistemul de sănătate nu vor schimbarea acestuia.
Traian Băsescu (Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Declaraţiile preşedintelui:
-Eu vreau să le mulţumesc public acelor specialişti care au lucrat atât la raport, cât şi la propunerea de proiect de lege a sănătăţii. Au făcut un efort care ţine din 2007 până săptămânile trecute. Eu le mulţumesc mult. Îmi pare rău că, datorită condiţiilor publice, ei pot sau puteau deveni, după mine, următorii inamici publici. Nu avem dreptul să batjocorim nişte specialişti care, în mod real, au muncit fără bani, dar dedicaţi sistemului de sănătate şi în încercarea de a da o soluţie alternativă, care în dezbatere publică civilizată, ar fi putut fi îmbunătăţit. Cam aceasta este decizia pe care am luat-o: să cer prim-ministrului retragerea proiectului de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi, cu asta, încheierea dezbaterii. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de sănătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-În aceste condiţii, vă pot spune că cer public prim-ministrului retragerea proiectului care viza reforma în Sănătate. Am discutat, de altfel, cu prim-ministrul intenţia de a face acest lucru şi o fac eu pentru că aici a fost Comisia Prezidenţială, aici s-a făcut propunerea de proiect de lege, aici au fost oamenii specialişti care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic şi de a da nişte soluţii adaptate la realităţile României care să poată contribui la o mai bună gestionare a resurselor existente şi să mărească resursele financiare pentru creşterea calităţii şi competitivităţii sistemului.
-Aş mai face două observaţii. Una e legată de faptul că nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia. Sau foarte puţini o vor, probabil medicii tineri sau medicii la mijloc de carieră. Deci spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea sistemului medical. Bineînţeles, înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate
-Dincolo de a comenta faţă de ceea ce se dezbate fals în spaţiul public, vă mai dau o cifră, în 2005, cheltuielile României cu sănătatea au fost de 10,9 miliarde de lei. În 2011, cheltuielile au fost de 24,3 miliarde de lei.
- Am văzut o îngrijorare, dacă fuge cu banii sau dă faliment firma de asigurări. Nu cred că cineva ar concepe să pună la dispoziţie bani publici unor firme fără să fie reasigurate sau să formeze un depozit de garantare.
-Proiectul de lege vizează lărgirea bazei de impozitate şi promovează ideea asigurărilor suplimentare care vor aduce mai multe resurse în bugetul de stat. Va exista o a treia sursă, a atragerii de credite pentru echiparea spitalelor.
- Mai aflu că, dacă se aprobă legea, vor avea prioritate cei cu bani. Aş vrea să fim responsabili. În momentul de faţă se întâmplă acelaşi lucru. În acest sistem, corupţia în sistemul de stat funcţionează din plin şi românii nu sunt egali ca şanse. Nu spun că proiectul de lege în dezbatere este mult mai echitabil din acest punct de vedere pentru că mulţi probabil nu vor putea să-şi facă asigurări suplimentare.
- O altă minciună este legată de ideea că aceiaşi bani vor fi utilizaţi, dar de data aceasta vor fi gestionaţi de firme private. Şi dacă ar fi aşa şi ar fi mai bine, se omite faptul că proiectul de lege vizează lărgirea bazei de impozitare pentru a aduce mai multe resurse la buget şi promovează ideea asigurărilor suplimentare care vor aduce şi ele mai multe resurse.
-În acest sistem corupţia funcţionează din plin. În niciun caz românii nu sunt egali din punct de vedere al şanselor. Eu nu spun că proiectul de lege pe care l-am propus este mult mai echitabil pentru că probabil vor fi mulţi care nu îşi vor putea face asigurări suplimentare. Dar măcar va fi un pachet de servici de bază care va fi oferit tuturor.
- O altă poveste puternic susţinută este că se vor înfrupta privaţii din banii de sănătate. Acum, privaţii sau "băieţii deştepţi" se înfruptă mai bine ca oricând din banii publici existenţi în sistemul de sănătate.
- Am observat că în aceste zile s-a folosit masiv dezinformarea şi aş vrea să fac câteva precizări: Cea mai mare minciună promovată continuu este legată de SMURD, deşi proiectul legii se află şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pe site-ul Preşedinţiei, continuă aceeaşi minciună: privatizarea sau desfiinţarea SMURD. Nu spun decât că este o minciună.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO