De asemenea, preşedintele a spus că, în acest moment, „privaţii sau băieţii deştepţi se înfruptă mai bine ca oricând” din banii publici existenţi sistemul de sănătate.
Preşedintele s-a referit, în acest context, la domeniul medicamentelor.
El i-a îndemnat pe jurnaliştii prezenţi la declaraţia sa de presă de la Cotroceni să afle „cât de dramatică” este situaţia sistemului de intervenţie de urgenţă în mediul rural, „acolo unde nu sunt televiziuni”.
Băsescu a mai spus că, în actualul sistem, prioritate la accesul la doctori buni şi la servicii de calitate în domeniul sănătăţi au cei cu bani.
„Sistemul sanitar s-a adaptat rapid la o creştere a finanţării fără o creşetere semnificativă a calităţii. De asemenea, pacienţii sunt nemulţumiţi în geneneral de calitatatea serviciilor medicale. Medicii, la rândul lor, sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de veniturile pe care le au. Administraţia e nemulţumită de faptul că an de an trebuie să crească contribuţiile din bugetul de stat la bugetul asigurărilor de sănătate sau la cheltuielile cu programele naţionale de la Ministerul Sănătăţii. Sistemul e lipsit de performanţă, aici înţeleg că sunt excepţii pe care le salut, dar aprecierea globală e că sistemul e lipsit de performanţă. Sistemul e lipsit de proceduri şi este subfinanţat. De asemenea, sistemul e beneficiar, cu ghilimele, al unui monopol de stat, a CNAS, sistemul e politizat, sistemul e ineficient în administrarea fondurilor, sistemul este afectat de corupţie”, a spus preşedintele.
El a menţionat că toate acestea se întâmplă în contextul în care proiectul Legii sănătăţii este criticat puternic.
„O altă poveste este că se vor înfrupta privaţii din banii de sănătate. Sau băieţii deştepţi. Dragii mei, trebuie să ştiţi că acum se întâmplă acest lucru. Dumneavoastră scrieţi aproape zilnic sau perioadic despre preţurile la medicamente, despre prescripţiile exagerate la medicamente, despre datoriile pe care le avem tot timpul la plata medicamentelelor şi aşa mai departe. Dumneavoastră aţi desfăşurat anchete, sunt o realitate, ilegaliutăţile, furturile la achiziţia de aparatură medicală. Dumneavoastră, este o realitate, aţi subliniat în nenumărate rânduri, exagerările la preţurile de la cheltuielile materiale din spitale sau din orice unitate sanitară. Deci, indiferent cum etichetaţi sau cum analiştii etichetează ce s-ar putea întâmpla dacă legea intră în vigoare, eu vă spun că în acest moment, aceşti privaţi pe care îi suspectaţi că vor prelua banii publici se înfruptă mai bine ca oricând din banii publici sub umbrela sistemului de stat”, a spus Băsescu.