- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.11.2012, 19:33)
- Marius Fratila
Băsescu: Desemnez un premier care să servească interesului naţional. Nu mi-e frică de suspendare
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, răspunzând unei întrebări, că va desemna, după alegeri, un premier care să servească interesului naţional, precizând că afirmaţiile politicienilor despre suspendarea sa nu îl impresionează şi că nu îi este frică de politicieni.

Băsescu: Desemnez un premier care să servească interesului naţional. Nu mi-e frică de suspendare (Imagine: Catalin Lutu/Mediafax Foto)
Întrebat ce variantă ia în calcul în contextul declaraţiilor lui Crin Antonescu privind posibila suspendare a preşedintelui dacă acesta nu va accepta premierul propus de USL dacă Uniunea câştigă alegerile, Băsescu a răspuns: "Eu iau în calcul varianta interesului naţional".
"Deci voi desemna un premier care să servească interesul naţional. Iar povestea pe care o vehiculează orice politician, că e mai micuţ, că e mai mărişor, că e foarte mare, că e foarte mic, «îl suspendăm pe Băsescu», vă rog să mă credeţi că nu mă impresionează. Deci nu sunt un om căruia să-i fie frică de ceva sau, în orice caz, nu de politicieni, da?", a afirmat Băsescu în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.
Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe