Băsescu, despre situaţia în care Boc şi-ar fi depus mandatul: Eram în mare dificultate
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR1, că ar fi fost într-o mare dificultate dacă premierul Emil Boc şi-ar fi depus mandatul, deoarece se redeschidea problema majorităţii guvernamentale, iar PNL şi PSD nu sunt capabile să treacă ţara prin criză.
Băsescu, despre situaţia în care Boc şi-ar fi depus mandatul: Eram în mare dificultate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Eram în mare dificultate, pentru că se redeschidea problema majorităţii guvernamentale. Trebuia să încep negocierile cu toate partidele, iar, în momentul de faţă, cu scuze, că nu vreau să atac niciun partid, dar abordările publice şi programele, aşa cum le-am văzut în enunţuri, fără nicio susţinere, la PNL şi PSD îmi arată că nu sunt capabile să treacă România prin criză. Ar guverna demagogic, cum au făcut-o în 2007-2008, ar merge pe nişte soluţii imposibile, care ar îngloda ţara în datorii şi în deficite", a spus Traian Băsescu.
El a adăugat că se bucură că, până la urmă, PDL, în interiorul lui, a înţeles soluţia corectă.
"Dar mă bucur, în acelaşi timp, că l-au atenţionat şi pe premier: atenţie, ar fi o variantă să-ţi depui mandatul", a continuat şeful statului la TVR 1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO