- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.08.2014, 11:35)
- Valentina Postelnicu
Băsescu: În privinţa atitudinii faţă de OUG privind primarii, nu fac niciun abuz constituţional
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Bugetului, Darius Vâlcov, că în ceea ce priveşte atitudinea faţă de o ordonanţă, precum cea privind migraţia primarilor, el nu face niciun abuz constituţional.

Traian Băsescu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
”În ceea ce priveşte atitudinea preşedintelui cu privire la o ordonanţă sau alta sau modul dezbătut al ordonanţei privind perioada de mercato pentru primari, vreau să fiţi şi dumneavoastră convinşi, toţi care sunteţi aici, şi presa, că nu fac niciun abuz constituţional”, a declarat Traian Băsescu.
El a precizat că articolele din Constituţie îl obligă să vegheze la funcţionarea instituţiilor statului, ”iar adminsitraţia locală este o instituţie conastituţională”.
”Vă doresc succes şi sper să reuşiţi să relansaţi creşterea economică”, i-a transmis preşedintele Traian Băsescu în finalul declaraţiei de presă, noului ministru delegat al Bugetului, Darius Vâlcov.

După declaraţie, preşedintele a dat mâna cu Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi cu premierul Victor Ponta, căruia i-a adresat câteva cuvinte.
La final, el a transmis ”O zi bună” şi a părăsit sala de ceremonii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că face un apel la Guvern şi la "responsabilitate" să nu emită ordonanţa de urgenţă referitoare la "transferul primarilor" şi a cerut Avocatului Poporului, pe care l-a acuzat de "sabotarea democraţiei" să o atace la CC dacă ordonanţa va fi aprobată.
"Fac un apel la Guvern, la responsabilitate, să nu se emită Ordonanţa cu privire la transferul primarilor", a spus preşedintele Băsescu, precizând că, dacă va fi emis, acest act "arată spaima lui Victor Ponta, care ştie că nu poate câştiga alegerile prezidenţiale şi încearcă să îşi creeze un avantaj".

Şeful statului a spus că face un apel şi la Avocatul Poporului, care prin inactivitate sabotează democraţia.
"Mai încerc un apel. (..) Dacă mâine vom avea un Guvern care în lipsa lui Ponta va fi atât de inconştient încât să emită Ordonanţa care permite o perioadă de mercato pentru primari, îl rog cu anticipaţie să o atace imediat la CCR", a mai spus Băsescu.
Referitor la această Ordonanţă de urgenţă legată de transferul de primari, şeful statului a susţinut că "Victor Ponta are nevoie ca aerul de acest act normativ, pentru că, altfel, nu poate ajunge preşedinte".
"De aceea este această disperare să se încalce toate cutumele şi inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este instituţie constituţională, este definită în Constituţie, şi Ordonanţa de Urgenţă nu trebuie emisă", a mai explicat Traian Băsescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3