- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (03.01.2017, 17:56)
- Anca Olteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BIO: Alexandru Petrescu, ministrul propus pentru Economie. A plecat din corporaţiile din Londra pentru a conduce Poşta Română
Alexandru Petrescu, ministrul propus pentru Economie, este directorul general al Poştei Române, membru al Consiliului de Administraţie al Poştei Române şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SN CFR Călători SA, potrivit CV-ului publicat pe site-ul instituţiei.
Urmărește
7118 afișări
BIO: Alexandru Petrescu, ministrul propus pentru Economie (Imagine: Alexandru Petrescu / Mediafax Arhiva Foto)
Potrivit datelor publicate în CV, Alexandru Petrescu este preşedinte al Consiliului de Administraţie al SN CFR Călători SA – selectat de PricewaterhouseCoopers prin Programul de recrutare management privat, membru al Consiliului de Administraţie al CN „Poşta Română” SA şi membru al Consiliului de Administraţie al „Poşta Română Broker de Asigurare”.
Mai mult, Petrescu a fost preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare a CN „Poşta Română SA”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Printre funcţiile ocupate de ministrul propus pentru Economie se numără cea de Director General şi membru al Consiliului de Administraţie al CN Poşta Română SA, în 2014. Tot în 2014 a fost ales membru al Asociaţiei Române de Bună Administrare (ARBA).
În 2012 a fost Preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare CN Poşta Română SA. Tot în 2012 a fost numit director executiv – Direcţia Strategie şi Dezvoltare a CN „Poşta Română” SA.
În 2011 a fost ales vicepreşedinte al Raphaels Bank, din Londra, Marea Britanie.
În 2006, Petrescu ocupa funcţia de director pentru Europa, Business Development la Advanced Payment Solutions Ltd, London UK & Europe.
În 2002 era Director Business Development la Chequepoint Ltd, Londra, Marea Britanie, la departamentul Servicii Financiare şi Produse Prepaid.
În 2000 era director executiv pentru Business Development la KfK Ltd, Kent.
Potrivit declaraţiei de avere postată de site-ul Poştei Române, Alexandru Petrescu are un teren de 200 de metri pătraţi şi o clădire de 64 de metri pătraţi în Buşteni (Prahova) şi o clădire de 87 de metri pătraţi în Kent, Anglia. Petrescu a moştenit o clădire de 140 de metri pătraţi în Constanţa.
Potrivit declaraţiei de avere, ministrul propus pentru Economie încasează un venit anual de 308.392 de lei ca director general şi membru în Consiliul de Administraţie al CN Poşta Română SA.
Soţia sa este preşedinte al Comisiei de Pregătire şi Monitorizare a Procesului de Privatizare CN Poşta Română SA şi încasează 21.156 de lei, potrivit declaraţiei de avere actualizată în iulie (completată pe 27 iulie 2016).
Potrivit presei, Alexandru Petrescu ar fi încasat, în 2015, un bonus de performanţă de peste 130.000 de lei, în condiţiile în care Poşta Română a înregistrat în acelaşi an o pierdere de 7,4 milioane de euro.
Poşta Română a fost sancţionată la sfârşitul anului 2015 cu 7,4 milioane de euro pentru că nu şi-a îndeplinit unele obligaţii impuse de Consiliul Concurenţei în urma unei investigaţii finalizate în 2010, potrivit presei. În 2010, Consiliul Concurenţei a sancţionat Poşta cu peste 24 de milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă manifestat prin acordarea unui tratament preferenţial unei companii. În replică, Poşta neagă acuzaţiile şi susţine că va ataca în instanţă şi această amendă.
În ultimele luni, angajaţii Poştei Române au protestat în nenumărate rânduri din cauza nemulţumirilor salariale. În aprilie, directorul general al companiei, Alexandru Petrescu, anunţa că Poşta Română nu îşi permite să majoreze salariile angajaţilor, în condiţiile în care necesarul de investiţii este uriaş. În septembrie şi octombrie, angajaţii Poştei Române au protestat în mai multe oraşe acuzând conducerile Companiei şi Ministerului Comunicaţiilor de lipsă de interes faţă de problemelor oamenilor, printre solicitările lor numărându-se creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
La finalul lunii octombrie, Corpul de Control al Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI) sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru neregulile găsite la Poşta Română, „nereguli identificate la procedurile privind achiziţia publică pentru IT&C, nereguli la încheierea contractelor de închiriere a spaţiilor, cât şi la derularea procedurii privind achiziţia de maşini”, potrivit informaţiilor transmise de MCSI.
Alexandru Petrescu este licenţiat în economie la University of Wales, fiind specializat în Business Administration.
Citeşte şi: Valery Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse: Credem că noul guvern al României va aduce ceva nou în relaţiile româno-ruse
Citeşte şi: Sorin Grindeanu, premierul desemnat, despre modificarea articolulului care interzice celor condamnaţi penal să facă parte din Guvern: Nu ştiu la ce vă referiţi; Liviu Dragnea: Îţi explic eu
Citeşte şi: Liviu Dragnea: Petre Daea a fost iertat de PSD pentru "crima" de a fi iniţiat Legea pensiilor speciale
Citeşte şi: Omul care îi „scria” discursurile lui Iliescu a ajuns şef la cultură. Cine este Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii
Citeşte şi: Liviu Dragnea, despre nominalizarea lui Teodor Meleşcanu la Externe: Şi ce a făcut în scandalul Diaspora? Eu îl respect
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe