- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Blaga: Niciodată nu am fost şi nu voi fi implicat în activităţi ilegale
Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că se uită în ochii fiecărui român şi spune că niciodată nu a fost şi nu va fi implicat în activităţi ilegale, el susţinând şi că toate acuzaţiile de asociere a partidului cu fapte de corupţie sunt "minciuni".
Blaga: Niciodată nu am fost şi nu voi fi implicat în activităţi ilegale (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Blaga a precizat, într-o declaraţie susţinută la sediul central al partidului, că "PDL respinge cu tărie asocierea sa cu orice faptă de corupţie din vamă sau din altă instituţie".
"Îi facem mincinoşi pe toţi cei care afirmă că vreodată acest partid a fost finanţat din surse ilegale", a adăugat secretarul general al PDL.
El a mai susţinut că există "o orchestrare" în jurul ideii că PDL ar sprijini corupţia din anumite instituţii ale statului. "Nimic mai fals.Niciodată un partid sau un guvern nu a luptat mai cu tărie împotriva evaziunii fiscale şi a corupţiei ca PDL", a spus Blaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
MApN are în plan contracte de achiziţie pentru 2025 de 8 miliarde euro: arme de asalt, 248 maşini de luptă a infanteriei, 150 transportoare Piranha, 2 nave de patrulare, revitalizarea a 6 aeronave C-130 Hercules
-
Metapneumovirus uman depistat la Oradea. Tulpina a fost expediată către Institutul Cantacuzino pentru analize suplimentare
-
Vreme severă în România. Vânt puternic şi viscol la munte, cod galben în jumătate de ţară
-
Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi
Vasile Blaga a menţionat că el a propus împreună cu un colectiv din MAI şi cu reprezentanţi ai altor instituţii Ordonanţa 54 care a făcut posibilă implicarea puternică a Ministerului de Interne în activitatea de luptă împotriva corupţiei.
Fostul ministru de Interne a menţionat că miercuri au fost lansate anumite "bănuieli" faţă de activitatea sa. Vasile Blaga a adăugat că se uită "în ochii fiecărui român" şi afirmă că niciodată nu a fost şi nu va fi implicat în activităţi ilegale, iar dacă cineva are "o bănuială, un document", atunci să se adreseze instituţiilor statului. Blaga a spus că nu are ce să-şi reproşeze din acest punct de vedere.
"Astăzi au fost lansate anumite bănuieli legate de activitatea mea, îl asigur pe fiecare român că nu am ce să-mi reproşez din acest punct de vedere, niciodată nu am fost implicat în acţiuni ilegale şi nu voi fi niciodată. Dacă cineva are vreo bănuială, vreun document, nu are decât să se adreseze instituţiilor statului", a afirmat Vasile Blaga.
El a spus că în perioada 1993-1996 a condus Regionala Vamală Oradea, iar în 15 iulie a fost eliberat din funcţie pentru că nu a trecut la PSD, arătând că în toată această perioadă nu l-a avut niciodată adjunct pe Radu Mărginean.
"În toată această perioadă nu l-am avut niciodată adjunct pe Radu Mărgineanu, s-au spus numai minciuni. Mai mult, domnia sa a fost promovat la vama Oradea în 2000, când tot PSD era la putere. Niciodată nu am făcut o întâlnire în partid între patru ochi sau între şase ochi, cu atât mai puţin în echipe care să facă propuneri pentru funcţii. Eu nu am propus pe nimeni ca şef de vamă, nu am propus pe nimeni nici măcar ca şef de tură undeva", a precizat Vasile Blaga.
Blaga a spus că s-a simţit obligat să facă aceste precizări pentru că a văzut că unii oameni care au probleme au crezut că scapă de acuzaţiile care li se aduc dacă le transferă în mediul politic.
Liderul "Pro Lex", Vasile Lincu, a declarat, miercuri, că Regina, adică beneficiarul final al corupţiei din vămi, este PDL, de fapt mai multe persoane, el făcând acuzaţii privind numirea lui Vasile Blaga ca director la Direcţia Vamală Oradea şi spunând că Blaga a intrat fraudulos în ANV.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO