- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (30.09.2016, 10:59)
- Cătălina Mănoiu
Blaga "ţine morţiş" ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte PNL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat / Trăilă, Secretarul Executiv al PNL: Copreşedintele PNL, ales din rândul prim-vicepreşedinţilor
Surse din PNL au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.
Urmărește
7578 afișări
Blaga "ţine morţiş" ca Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte PNL, după ce Flutur a refuzat (Imagine: Gabriel Petrescu / Mediafax Foto)
Prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Adriana Săftoiu, ar putea fi propunerea pe care Vasile Blaga o va face partidului la şedinţa de sâmbătă în care se vor reuni foştii democrat-liberali.
Surse din PNL susţin că deşi Cătălin Predoiu a fost vechiculat ca fiind o posibilă propunere pe care Vasile Blaga o va face aripii fostului PDL, lui Predoiu nu i s-a făcut această propunere, neexistând o negociere între cei doi.
De altfel, Cătălin Predoiu a ţinut să dezmintă vineri, pe Facebook, speculaţiile potrivit cărora ar fi refuzat o propunere de a prelua funcţia de copreşedinte al partidului. "E complet fals. E adevărat că nu am solicitat şi nu am cerut vreo poziţie în partid, dar este complet neadevărat că am refuzat vreodată ceva ce mi-a cerut partidul", a scris Predoiu, insistând că Vasile Blaga nu i-a făcut nicio ofertă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Gheorghe Falcă, vehiculat şi el ca posibil înlocuitor după demisia lui Vasile Blaga, pare să nu se bucure de susţinerea aripii PDL. Gheorghe Falcă a declarat în repetate rânduri în partid că îşi doreşte o carieră la centru.
Secretarul Executiv al PNL Cristina Trăilă a declarat, vineri, că viitorul copreşedinte al partidului va proveni din rândul prim-vicepreşedinţilor fostului PDL,afirmând că sâmbătă, la ora 15:00, va avea loc o şedinţă, urmată de o întrunire a Biroului Politic al PNL pentru a valida noul copreşedinte.
Mâine se va decide pe de o parte un reprezentant al fostului PDL, ca şi copreşedinte, în virtutea acestui articol din Statut. Şedinţa este la ora 15.00, iar ulterior, la ora 18.00 această propunere urmează să fie confirmată într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL”, a declarat secretarul Executiv al PNL Cristina Trăilă, la sediul partidului.
Cristina Trăilă a afirmat că Alina Gorghiu putea deveni preşedintele unic al PNL doar dacă s-ar modifica Statutul PNL, precizând că timpul nu permite această modificare a Statutului.
”Este o chestiune de timp şi de organizare, pentru că o modificare de statut presupune o înregistrare la Tribunal, care ne-ar prinde în plină campanie elecotrală. Cred că partidul ar trebui să se preocupe de alegerile de 11 decembrie, şi mai puţin la orgolii”, a susţinut Trăilă.
Cristina Trăilă a mai spus că viitorul copreşedinte va fi unul dintre actualul prim-vicepreşedinţi care provin din fostul PDL.
”Potrivit Statutului, ai un număr de prim-vicepreşedinţi, că nu degeaba sunt prim-vicepreşedinţi, la care trebuie să te raportezi atunci când iei o astfel de decizie. Prin urmare, cel care va fi copreşedinte va fi din rândul foştilor pirm-vicepreşedinţi PDL”, a afirmat deputatul PNL.
Cristina Trăilă a afirmat că liberalii nu stabilit cine va fi viitorul copreşedinte, dar vor fi supuşi votului toţi cei care au avut calitatea de prim-vicepreşedinte din partea PDL.
Întrebată dacă europarlamentarul Daniel Buda ar putea prelua copreşedinţia partidului, Cristina Trăilă a afirmat că acesta nu este prim-vicepreşedinte al fostului PDL, precizând că şi l-ar dori pe Buda ca şef de campanie.
”Sunt pure speculaţii, de exemplu, eu mi-l doresc pe domnul Buda, de principiu, dar poate ca şef de campanie, sunt atâtea variante, dar aici ne ducem la Statut”, a răspuns Trăilă.
Aceasta a mai spus că cei din fostul PDL trebuie să îşi asume responsabilitatea aşa cum a făcut-o şi Vasile Blaga.
”Nu este cum vrem, cum nu vrem este cum se votează şi cum este bine pentru partid”, a adăugat Trăilă.
Prim-vicepreşedinţii care provin din fostul PDL sunt Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur şi Anca Boagiu.
Citeşte şi: Blaga "ţine morţiş" ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte PNL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat
Citeşte şi: Liviu Dragnea restricţionează accesul în sediul PSD de teamă ca adversarii să nu fure strategia PSD
Citeşte şi: Vicepremierul Costin Borc, la Bruxelles: Am discutat despre industria auto şi de apărare, Oltchim, CN Uraniu, Poştă şi CEH
Citeşte şi: Dragnea: Cioloş se află într-o campanie electorală mascată făţişă, să demisioneze dacă vrea partid
Citeşte şi: Cătălina Ponor, pe lista candidaţilor la alegerile pentru Camera Deputaţilor: "Mâine va şti toată lumea dacă voi candida sau nu, momentan sunt doar vorbe"
Citeşte şi: Ministerul Mediului vrea să elimine din faună 552 de urşi, 657 de lupi şi 482 de pisici sălbatice
Citeşte şi: Călin Popescu Tăriceanu, atac la Iohannis: Indiferent de ce vor vota românii, preşedintele îl va nominaliza tot pe Dacian Cioloş "membrul de atunci al PNL"
Citeşte şi: Vasile Blaga va face o propunere de copreşedinte PNL. Alegerea unui preşedinte unic, riscantă
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe