- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (16.03.2017, 18:28)
- Gabriel Pecheanu
Carmen Dan anunţă MAJORĂRI SALARIALE pentru 80.000 de angajaţi din Ministerul de Interne
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că aproximativ 80.000 de angajaţi ai ministerului vor beneficia de majorările salariale decise după discuţiile cu sindicaliştii, care vor reprezenta un efort bugetar lunar de 13 milioane de lei.
Urmărește
16371 afișări
Carmen Dan anunţă MAJORĂRI SALARIALE pentru 80.000 de angajaţi din Ministerul de Interne (Imagine: Alexandra Pandrea/ Mediafax Foto)
”Urmare a discuţiilor şi a celor ce am convenit cu sindicatele, am depus o serie de amendamente prin care propunem următoarele lucruri: sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specific stabilite proportional cu timpul efectiv lucrat şi care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, salariul funcţiei de bază, solda funcţiei de bază se determină prin raportare la salariul de bază, solda de funcţie, salariul de funcţie acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Cuantumul drepturilor salariale rezultate astfel nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin raportare la modalitatea de calcul utilizată în luna martie 2017”, a declarat Carmen Dan.
Ministrul de Interne a mai precizat că a fost devansat devansarea termenul de acordare a salariului de merit pentru poliţişti din luna august în luna aprilie.
”Fac precizarea că există un efort bugetar în ceea ce priveşte aceste amendamente pentru aplicarea HG nr.1 din 2017 de aproape 13 milioane de lei lunar. De aceste beneficii se vor bucura aproximativ 80.000 de angajaţi ai MAI”, a precizat Carmen Dan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie a organizat un protest joi dimineaţă, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, având ca principale revendicări aplicarea prevederilor H.G. nr.1/2017; adoptarea legii salarizării unitare; semnarea Acordului Colectiv de Muncă; schimbarea legii 360/2002 Statutul Poliţistului şi modificarea prevederilor O.M.A.I. nr.577/2008.
Poliţiştii şi-au propus, prin acest protest, să atragă atenţia, atât angajatorului – Ministerul Afacerilor Interne, cât şi Ministerului Finanţelor Publice, cu privire la faptul că nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor, precum şi alte drepturi, sunt încălcate.
Pe de altă parte, alte câteva zeci de persoane, reprezentanţi ai Sindicatului Poliţiştilor Europeni „EUROPOL”, au protestat în faţa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Nemulţumirile poliţiştilor sunt reprezentate de menţinerea salariului la nivelul anului 2008, când a avut loc ultima creştere salarială, dar şi de haosul legislativ cu privire la salarizarea din sistemul de apărare.
Citeşte şi: Alina Gorghiu, despre proiectul iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu prin care preşedintele nu ar mai numi procurorii-şefi: Îl vom ataca la CCR
Citeşte şi: Cristian Buşoi: Alăturarea lui Dacian Cioloş de PNL, foarte puţin probabilă în următorul an
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe