Ce investiţii are Clotilde Armand, primarul sectorului 1: De la OMV Petrom şi Alro Slatina la titluri de stat
Clotilde Armand, primarului sectorului 1, cel mai bogat dintre sectoarele Capitalei după PIB şi al doilea din punct de vedere al veniturilor la buget, are investiţii la Bursa de Valori Bucureşti în titluri de stat şi acţiuni individuale care trec de 2 milioane de lei (437.000 de euro), conform calculelor realizate de ZF pe baza celei mai recente declaraţii de avere, cea de la 15 iunie 2023, scrie ZF.
Ce investiţii are Clotilde Armand, primarul sectorului 1: De la OMV Petrom şi Alro Slatina la titluri de stat
În declaraţie nu se menţioneaza dacă titlurile de stat sunt Fidelis sau Tezaur, dar având în vedere că este şi o investiţie în euro (291.000 de euro), cel mai probabil este vorba de titluri de stat Fidelis. Plasamentul în lei este de 515.000 de lei. Restul deţinerilor sunt acţiuni individuale listate la Bursa de la Bucureşti.
Astfel, în ordinea ponderilor în portofoliu, primarul sectorului 1 are investiţii la Nuclearelectrica (56.100 de lei), OMV Petrom (40.000 de lei), Romgaz (29.200 de lei), Fondul Proprietatea (29.200 de lei), Banca Transilvania (29.100 de lei), Transgaz (12.900 de lei), Digi Communications (5.500) şi Alro Slatina (5.000).
Clotilde Armand încasează un venit anual de 175.770 de lei, adică aproximativ 14.650 de lei pe lună, de la şefia Primăriei sectorului 1. Totodată, mai are un salariu de 134.844 de lei pe an din funcţia de cercetător ştiinţific la Institutul de Matematică Simion Stoilow al Academiei Române, adică circa 11.200 de lei lunar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
În declaraţie mai apar dobânzi încasate la conturi curente, dividende de 14.000 de lei, conturi curente în lei şi în euro şi plasamente în fonduri, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare, la BCR Pensii Pilon II, Natixis şi Fidelity. De asemenea, are o colecţie de tablouri şi bijuterii de circa 18.000 de euro, două autoturisme şi imobile.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone