- Home
- Politic
- BUZĂU/CONSTANŢA/DROBETA TURNU SEVERIN, (16.04.2015, 18:33)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cezar Preda (PNL), despre proiectul privind pensiile speciale: Parlamentul trebuie să dea randament pentru binele populaţiei
Deputatul PNL de Buzău Cezar Preda spune că nu a semnat proiectul privind pensiile speciale pentru că parlamentarii trebuie să beneficieze de aceleaşi sporuri ca orice cetăţean, în timp ce un alt deputat buzoian afirmă că ”Parlamentul trebuie să dea randament pentru binele populaţiei”.
Urmărește
348 afișări
Cezar Preda (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Deputatul PNL de Buzău Cezar Preda a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că nu a semnat proiectul privind acordarea de pensii speciale parlamentarilor, fiind de părere că aceştia trebuie să beneficieze de aceleaşi sporuri ca orice cetăţean al României.
"Nu am semnat, parlamentarii trebuie să beneficieze ca orice salariat al României de sporuri de vechime şi tot ce trebuie ca, atunci când se calculează pensia, să beneficieze de contribuţiile normale ca orice cetăţean al ţării. Nu am făcut calcule, nu ştiu dacă ce fac ei e sumă mare sau mică, eu nu vreau nicio sumă. Eu vreau ca aceşti oameni care sunt în Parlamentul României să beneficieze de sporuri de vechime şi alte sporuri, ca orice angajat, că e mult sau puţin, asta e, să aprecieze specialiştii, că eu nu mă pricep", a afirmat Cezar Preda, care are 56 de ani şi este la al treilea mandat de parlamentar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Adrian Sârbu: Ştii cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot şi cauţi Trump pe buletin. Cu Nicu şi Marcel rămâne cum am stabilit
-
Ciucă: Al doilea zbor privat plătit de Nordis pentru Ciolacu, acum la Madrid. Menţin apelul să se retragă
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În schimb, deputatul PSD de Buzău Marcel Ciolacu, aflat la primul mandat, spune că a semnat proiectul privind acordarea de pensii speciale parlamentarilor.
Citeşte şi:
Orban despre PENSIILE SPECIALE: Parlamentari PSD, UNPR au strâns semnături într-un mod conspirativ
"Am semnat, dar asta nu înseamnă nimic personal pentru mine, pentru că nu sunt vizat de această lege. Nu cred totuşi că parlamentarii au nevoie de o lege specială. Cred că va fi o decizie politică", a spus Marcel Ciolacu, în vârstă de 48 de ani.
Şi deputatul PSD Marian Ghiveciu, care este la al doilea mandat, a semnat proiectul privind pensiile speciale acordate parlamentarilor, argumentând că ”Parlamentul trebuie să dea randament pentru binele populaţiei”.
"Da, am semnat, deşi am 46 de ani, nu e cazul meu. Sunt însă colegi deputaţi de vreo două, trei mandate care au o pensie de circa 2.000 de lei, cum e domnul deputat Munteanu, aflat la al patrulea mandat, membru în Comisia de Agricultură şi care are o pensie de 1.700 de lei. Aceste persoane, dacă ar lucra în privat, cum e cazul domnului Daea, la fermele agricole din România, ar lua un salariu mult mai mare. Consider, chiar dacă nu sunt la vârsta pensionării, că ar trebui să ia o pensie cum s-a luat întotdeauna, până au fost terminate de Guvernul Boc. Au semnat mulţi acest proiect, dar intervin liderii partidului, aceste intervenţii mi se par intervenţii populiste, nu cred că e o problemă să fie date aceste pensii. Parlamentul trebuie să dea randament pentru binele populaţiei, nu cred că e o problemă această pensie, pot fi date cum au fost date şi la aviatori şi la alte categorii socio-profesionale", a susţinut deputatul PSD Marian Ghiveciu.
Deputatul PNL Gheorghe Dragomir, co-preşedinte al PNL Constanţa, susţine că nu este potrivit un asemenea proiect de acordare a unor pensii speciale pentru parlamentari.
Citeşte şi:
LISTA celor 255 de parlamentari care semnează propunerea legislativă privind pensiile speciale ale parlamentarilor
"Nu este momentul potrivit a se discuta un asemenea proiect şi nici nu va fi curând acest moment pentru că parlamentarii au de rezolvat pensiile multor categorii din România, au de crescut pensiile multor categorii. E nepotrivit să discutăm astăzi despre aşa ceva, atâta timp cât sunt multe alte lipsuri, nu doar în cazul pensiilor, ci şi al indemnizaţiilor pentru copii, al persoanelor cu dizabilităţi şi multe altele. Bugetul nu permite în momentul de faţă cheltuirea unor fonduri suplimentare pentru aşa ceva. Hotărârea grupului PNL din Parlament este de a nu vota acest proiect de lege", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Gheorghe Dragomir, aflat la al treilea mandat.
El a precizat că nu a semnat acest proiect de lege şi nici nu ştie dacă printre susţinătorii proiectului se află şi parlamentari PNL de Constanţa.
De asemenea, senatorul PNL Puiu Haşotti spune că nu a semnat pentru proiectul de lege privind pensiile speciale ale parlamentarilor şi că acest lucru este mai important decât orice alt comentariu.
"Eu nu l-am semnat. Nu sunt unul dintre cei 250 care l-au semnat. E mai important să spun că nu l-am semnat decât orice alt comentariu", a explicat Puiu Haşotti, care este parlamentar din 1996.
Nici senatorul PSD Alexandru Mazăre, aflat la al treilea mandat, nu este de acord cu această iniţiativă.
"Nu este oportun acest proiect. Nu l-am semnat", a spus senatorul Mazăre.
Deputatul independent Remus Cernea, aflat la primul mandat, nu este nici el de acord cu acest proiect de lege.
"Au venit câţiva colegi la mine cu acest proiect pentru a-l semna în calitate de co-iniţiator, dar am refuzat acest lucru pentru că sunt de părere că Parlamentul şi interesul principal al parlamentarilor ar trebui să fie acela de a impune o direcţie ţării noastre către o democraţie mai dezvoltată, către o economie prosperă, către un grad mai înalt de civilizaţie. Am văzut că sunt peste 250 de semnatari ai proiectului, m-ar fi bucurat enorm să văd acest număr mare de semnatari la proiecte de lege care să aducă reforme necesare pentru România, care să garanteze mai puternic libertăţile şi drepturile cetăţenilor, spre exemplu. Aceste semnături figurând însă pe un proiect de lege care se referă la beneficii materiale pentru parlamentari, el poate fi foarte uşor suspectat şi pe bună dreptate că nu urmăreşte o necesitate socială şi democratică pentru România, ci urmăreşte un interes material direct pentru parlamentari", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Remus Cernea.
El a adăugat că este dezamăgit de atitudinea unor parlamentari care lipsesc de la şedinţele de plen sau de la comisii, iar cetăţenii observă că prin acest proiect de lege parlamentarii îşi acordă nişte avantaje materiale directe.
La rândul său, senatorul PNL de Mehedinţi Marius Bălu spune că propunerea de acordare a pensiilor speciale pentru parlamentarii cu mai multe mandate, iniţiată de deputatul mehedinţean Petre Daea (PSD), este una "scandaloasă", adăugând că nu susţine iniţiativa.
Citeşte şi:
Parlamentarii din Cluj şi Timiş explică ”necesitatea” pensiilor speciale: Înseamnă europenizare
"Este o propunere legislativă scandaloasă care confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, că dispreţul pe care românii îl au pentru Parlament este de multe ori confirmat. Dacă faceţi o verificare, o să constataţi că aceia care au votat cu două mâini împotriva creşterii alocaţiilor pentru copii încearcă acum să îşi acorde pensii speciale. Nu am semnat, nu voi semna şi nu voi susţine această iniţiativă mizerabilă", a spus Marius Bălu, care se află la primul mandat de senator, câştigat în 2012 din partea PDL, după ce în perioada decembrie 2007 - iunie 2008 a fost deputat de Mehedinţi.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.
Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.
Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.
Conducerea PNL a decis, miercuri, că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL, a declarat co-preşedintele Alina Gorghiu, arătând că, în măsura în care vor fi semnatari liberali, se va discuta în grup şi aceştia vor ţine cont de decizia partidului.
Iniţiativa este semnată de către deputaţii PNL Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu şi senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că liberalii nu susţin pensiile speciale pentru parlamentari şi că partidul va face efortul de a-şi convinge proprii parlamentari care au semnat această iniţiativă, adăugând că speră să nu fie puşi în situaţia unor sancţiuni.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Iohannis despre PENSIILE SPECIALE: Mi s-ar părea excepţional să fie pentru oamenii de cultură
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe