Zilele trecute, câţiva jurnalişti de investigaţie au atins subiectul într-o dezbatere a Frontline Club despre cum joacă serviciile în viaţa publică. Discuţiile la care au participat câţiva zeci de oameni şi au fost transmise live pe Facebook nu s-au prea regăsit ştirile din mass media relevante. Poate nu întâmplător remarca unul dintre vorbitori că, în România, „agenda unui pol de presă este influenţată de un serviciu secret sau de altul”.
În urmă cu doi ani, fostul şef al SRI, George Maior, susţinea într-un interviu la B1Tv, că, în privinţa acoperiţilor din presă, Serviciul stă „cum stau toate statele democratice din lume”. „Ofiţerul acoperit este o latură specială, o armă specială al oricărui serviciu de informaţii, sarcina lui este ca folosind această calitate să aducă informaţii de securitate naţională pentru stat”, spunea Maior. Vom afla vreodată identitatea lor? Fostul şef al SRI a fost tranşant: „Asta este ideea, că nu! De asta e vorba de ofiţeri acoperiţi şi de informaţii de stat”.
O astfel de bombă detonată de un şef de serviciu secret ar fi avut efecte devastatoare într-o societate cu democraţie consolidată, iar primii care ar fi reacţionat ar fi fost chiar jurnaliştii. În 2005, un scandal uriaş a avut loc în Germania, unde s-a aflat că ziaristul Wilhelm Dietl a fost vreme de 11 ani spion al agenţiei de informaţii BND în Orientul Mijlociu. Scandalul a fost declanşat de cotidianul Berliner Zeitung care a susţinut că BND a avut ani de zile agenţi acoperiţi care i-au spionat pe jurnaliştii germani, depăşindu-şi autoritatea şi încălcând legea. Der Spiegel l-a numit pe Dietl „trădător”, chiar dacă acesta s-a apărat susţinând că informaţiile pe care le furniza nu aveau legătură cu colegii săi, ci cu persoanele cu care acesta intra în contact pentru documentarea unor anchete în zone de conflict.
Citeşte continuarea Editorialului „Care pitic din Albă ca Zăpada e securist?” în Gândul.info.