COMENTARIU: PSD a pierdut peste noapte voturile la moţiune, câştigând în schimb ratingul TV

PSD pare a fi pierdut, în noaptea de marţi spre miercuri, voturile pe care Victor Ponta anunţa, optimist, că reuşise să le strângă pentru demiterea Guvernului Boc, ridicându-se întrebarea dacă le-a avut vreodată sau a jucat la cacealma.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: PSD a pierdut peste noapte voturile la moţiune, câştigând în schimb ratingul TV

COMENTARIU: PSD a pierdut peste noapte voturile la moţiune, câştigând în schimb ratingul TV (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Anunţul făcut, marţi seară, de Victor Ponta despre cât de puţine voturi mai are nevoie opoziţia pentru a demite Guvernul nu a creat, miercuri, suspansul dorit la dezbaterea moţiunii.

Deschiderea curajoasă a lui Ponta, menită să ridice miza, s-a topit peste noapte, deputaţii şi senatorii puterii aflând din timp că social-democratul blufează şi nu are în mâini cărţi valoroase.

Plictiseala care a domnit, miercuri, pe holurile Legislativului a lăsat impresia că, dacă nu trece de Parlament, moţiunea trece măcar prin Parlament, iar "promisiunile" de trădare au fost demascate ca nefondate.

Cărţile de joc fiind dinainte cunoscute, din moment ce majoritatea spunea că moţiunea "a murit la intrarea în Parlament", singura ocupaţie serioasă a parlamentarilor a fost concursul pe numărul de voturi la moţiune, media pronosticurilor fiind 215.

Mai reţinuţi ca oricând, parlamentarii PSD erau blazaţi, unii epuizaţi deja de marşul de trei ore prin ploaie, aşa încât foarte puţini mai riscau să fie optimişti în legătură cu şansele moţiunii de cenzură.

Pentru a salva onoarea PSD, socrul preşedintelui, Ilie Sârbu, plusa, în debutul dezbaterilor moţiunii, miza anunţată de cu seară de Ponta, ajungând de la un minus de trei voturi la un plus de patru voturi.

Optimismul lui Sârbu nu se regăsea, însă, pe feţele plictisite ale parlamentarilor PSD, care păreau mai degrabă preocupaţi să plece acasă.

Nici măcar Ponta nu se aştepta la ceva bun, dat fiind că îşi programase deja, pentru seara, apariţii la canalele de ştiri, la 21.00 şi 21.45, şi nu negocierile PSD cu PNL, UMDR şi minorităţi pentru o nouă majoritate, negocieri care ar fi existat în ipoteza adoptării moţiunii.

El s-a simţit însă revigorat de baia de mulţime pe care a făcut-o, dimineaţa, marşul prelungit pe străzile Capitalei fiind mediatizat mai mult decât duelul din Parlament.

La acţiunile din stradă a preferat, de altfel, să se refere Ponta şi în discursul său, legitimând astfel insinuările puterii cum că miza reală a moţiunii a fost exerciţiul de imagine şi nu căderea Guvernului.

Spre deosebire de moţiunea de cenzură din iunie, miercuri a lipsit atmosfera emoţională din plen, cozile la cafea, sandvişuri şi camerele televiziunilor asigurând o minimă forfotă care să dea impresia că în Parlament se întâmplă ceva.

Nici balcoanele plenului nu au mai fost la fel de însufleţite, recuzita fiind una modestă. Social-democraţii s-au dezvinovăţind prin aceea că puterea le-a "confiscat" lojele, ocupându-le cu proprii simpatizanţi.

Altminteri, ar fi fost "un spectacol mai tare decât la Operă", vorba unui vajnic organizator de evenimente social-democrate.

Starea generală de moleşeală ar fi dus, probabil, şi la ceva moţăieli dacă nu ar fi existat câteva hârjoneli între Cezar Preda, Aura Vasile şi Victor Ponta, între Ioan Oltean şi Nicu Bănicioiu, sau dacă Varujan Vosganian nu le-ar fi arătat, într-un discurs indignat, obrazul guvernanţilor.

Spre final, spiritele păreau că ameninţă să se încingă, tinerii deputaţi PSD blocându-i premierului Emil Boc accesul spre tribună cu vrafuri de dosare cu semnături pentru moţiune şi îndemnându-l să meargă să vorbească în stradă, în mijlocul manifestanţilor.

N-a fost însă nici măcar un foc de paie, lucrurile revenind la monotonia specifică zilei de toamnă, parlamentarii la lupta politică, Guvernul la Palatul Victoria, PNL la guvernul alternativ, iar PSD la negocierile anunţate dar neconcretizate pentru o pierdută majoritate.

Comentariu de Florin Ciolac, florin.ciolac@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici