- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.10.2016, 17:44)
- Cătălina Mănoiu
Comisia juridică şi cea de buget au eliminat plafonul de 250.000 CHF din legea conversiei
Comisia juridică şi Comisia de buget au decis luni să elimine plafonul de 250.000 de franci elveţieni din legea privind conversia creditelor, la solicitarea PSD, deputaţii aducând şi modificări menite să clarifice amendamentele.
Urmărește
1170 afișări
Comisia juridică şi cea de buget au eliminat plafonul de 250.000 CHF din legea conversiei
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că PSD va propune luni retrimiterea proiectului de lege la comisie pentru a fi eliminat şi pragul de 250.000 franci elveţieni, urmând ca marţi, la votul final, legea să poată fi adoptată.
Persoanele care au luat credite în franci elveţieni vor putea cere conversia în lei la cursul istoric cu două condiţii: să aibă un grad de îndatorare de peste 50%, iar valoarea creditului contractat să nu depăşească 250.000 de franci elveţieni, au decis lunea trecută comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, la propunerea deputatului PSD Viorel Ştefan şi cu voturile social-democraţilor.
Eventuala adoptare de către Parlament a legii care le va permite persoanelor să schimbe în lei creditele luate în franci elveţieni, la ratele din momentul contractării împrumutului, nu va avea impact imediat asupra băncilor din România, a anunţat joi agenţia Fitch Ratings.
"Creditele în franci elveţieni (CHF) reprezintă o pondere neglijabilă din împrumuturi la cele mai multe dintre băncile pe care le evaluăm, iar, în cazul instituţiilor bancare care au portofolii în franci mai mari, au fost păstrate suficiente rezerve pentru absorbirea potenţialelor pierderi la conversie", precizează Fitch.
Citeşte şi: Votul la legea conversiei şi moţiunea împotriva ministrului Justiţiei au fost amânate din lipsă de cvorum
Citeşte şi: PNL nu va participa la moţiunea privind justiţia /UDMR:Vă rog să rămâneţi să votaţi legea conversiei
Citeşte şi: Deputaţii au eliminat pragul de îndatorare de 50% din legea conversiei creditelor. Vot final marţi, la 15:30
Citeşte şi: Dragnea despre legea conversiei: În plen vom respinge amendamentul privind gradul de îndatorare
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe