- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (14.03.2017, 11:05)
- Dana Stanila
Plenul Senatului a votat respingerea propunerii legislative pentru DESFIINŢAREA Consiliului pentru Combaterea Discriminării
Trei comisii permanente ale Senatului au votat, marţi, un raport de respingere pentru propunerea legislativă de desfiinţarea Consiliului pentru Combaterea Discriminării, urmând ca plenul să dea un vot final. UPDATE: Plenul Senatului a dat votatul final, marţi, împotriva desfiinţării CNCD, proiect propus de fostul deputat Bogdan Diaconu.
Urmărește
305 afișări
Comisiile senatoriale au dat raport de respingere propunerii de desfiinţare a Consiliului pentru Combaterea Discriminării
Proiectul de lege iniţiat de fostul deputat Bogdan Diaconu a fost respins, marţi, de Comisiile juridică, drepturilor omului şi cea a egalităţii de şanse, cu unanimitate de voturi. Raportul de respingere a fost trimis plenului Senatului.
Anterior, proiectul a primit avize negative din partea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor, însă a fost aprobat tacit pentru că nu a fost discutat în termenul regulamentar.Termenul legal de dezbatere şi vot final pentru această iniţiativă a expirat pe 25 noiembrie 2016. În urma adoptării tacite proiectul de lege a fost transmis Senatului.
Bogdan Diaconu susţinea că CNCD a dovedit că funcţionează ca o "instituţie anti-românească".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
"Abrogarea Legii nr. 48/2002 are aşadar ca scop desfiinţarea CNCD ca instituţie bugetară care a făcut dovada în decursul anilor că funcţionează ca o instituţie anti-românească şi anti-naţională, fiind doar un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria ţară", susţinea Bogdan Diaconu, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Citeşte şi: Reprezentanţii Guvernului, în Italia, pentru a verifica informaţiile despre ”sclavele” românce de la fermele din Sicila
Citeşte şi: Premierul Sorin Grindeanu: Tudorel Toader are „mână liberă” în a face lucrurile să funcţioneze în Justiţie
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe