- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (03.10.2018, 12:56)
- Departament Politic
Video Dăncilă, în PE: Nu am venit să dau socoteală. Nu e nimic în rapoartele MCV despre protocoalele secrete/ Timmermans: Dacă CE va trebui să ia măsuri, atunci o va face
Premierul Viorica Dăncilă a participat, miercuri, în Parlamentul European, la o dezbatere privind respectarea statului de drept din România, într-o sesiune plenară care a avut loc la Strasbourg. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a subliniat din nou faptul că CE va lua măsuri împotriva României dacă acestea sunt necesare.
Urmărește
6029 afișări
UPDATE 11.37 Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene: Parlamentul României nu a dat semne că răspunde la recomandările primite. Timmermans le cere autorităţilor române să lanseze o investigaţie asupra protocoalelor
Timmermans a recomandat României să păstreze deschis dialogul cu forurile europene, anunţând că, dacă este necesar, Comisia Europeană va lua măsuri, deoarece este „gardianul democraţiei”.
„Dacă noi vorbim despre aceste lucruri este pentru că ne pasă de traseul european şi de poporul român. Într-adevăr recomandările Comisiei de la Veneţia sunt importante, dar vă rog să vă uitaţi şi la recomandările MCV de anul trecut şi cele care vor veni luna următoare pentru că eu cred că sunt foarte importante. Eu voi continua dialogul cu România. Voi fi foarte meticulos şi precis şi voi transmite Guvernului român aceste întrebări foarte detaliate, dar miza acestui proces este extrem de mare pentru viitorul UE şi e la fel de important, dacă nu chiar mai important pt poporul român”, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în încheierea dezbaterilor din Parlamentul European.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
„Dacă CE va trebui să fie brutal de sinceră, o va face. Dacă va trebui să ia măsuri, atunci o va face şi aceasta nu e o ameninţare, ci asta facem noi Comisia, ca gardieni ai democraţiei (...) Vreau realmente să avem succes aici şi cer din nou Guvernului să păstreze dialogul deschis şi să accepte recomandările”, a mai spus Timmermans.
UPDATE 11.22 Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, în Parlamentul European, că vrea un dialog constructiv, dar există multă dezinformare, acuzând-o direct pe Monica Macovei că practică astfel de metode. „Am văzut lucruri pe care le-am luat în calcul, lucruri constructive. Am vrut un dialog constructiv, dar mi-am dat seama că există multă dezinformare. Nu îi acuz pe cei care au spus aceste lucruri, ci pe cei care stau în spatele dezinformării. Vreau un dialog constructiv pentru România şi UE. Doamna Macovei ştiu despre dezinformăruile dumneavoastră. Acest guvern pe care îl criticaţi a dus la o creştere a nivelului de trai. Nu vă face cinste să aduceţi politica internă în PE. E o lipsă de respect faţă de poporul român", a declarat Viorica Dăncilă.
„Nu am să ignor vocea poporului, iar martor este larga susţinere populară pe care o avem în România. Ascult pe toată lumea de bună-credinţă şi vreau un dialog constructiv, dar un dialog care să fie correct pentru România şi pentru UE ”, a mai afirmat premierul.
Aceasta l-a criticat şi pe Laurenţiu Rebega că a adus politica internă în PE. „Da, România e divizată, iar eu vreau ca România să fie unită. Vrem o Europă unită, dar să nu ne învrăjbim unii pe alţii. Haideţi să vedem lucrurile care ne unesc şi să lăsăm la o parte lucrurile care ne divizează. Vom avea dialog şi sunt dispusă dialogului", a spus Dăncilă.
UPDATE 11.00 Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a declarat că România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară, precizând că în ţara noastră s-au făcut nenumărate abuzuri, precum dosare la comandă.
„România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară. Înţelegem ca fiecare ţară să fie judecată în funcţie de propriile sale merite. Noi în România am avut procurori care au făcut dosare la comandă. Toată lumea în România trebuie să înţeleagă că justiţia se face doar în sala de judecată, nu pe bază de protocoale şi salutăm că Comisia Europeană a luat act de aceste lucruri”, a declarat Dan Nica, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
Liderul europarlamentarilor PSD a completat că toată lumea trebuie să ştie că România ne se mai poate întoarce la vremuri trecute, aşa cum vor Monica Macovei şi Cristian Preda. „Noi lucrurile le vom schimba în conformitate cu normele democratice”, a completat Dan Nica.
UPDATE 10.48 Viorica Dăncilă a declarat, în cadrul dezbaterii din Parlamentl European, că miercuri i-a informat pe membrii acestui for despre abuzurile care s-au petrecut în România din cauza protocoalelor secrete, solicitându-le acestora să nu le mai ignore.
„Comisia de la Veneţia spunea că în sistemul sovietic, Parchetul reprezenta un instrument... Jumătate dintre magistraţii din România au avut dosare prin care au fost influenţaţi să dea soluţii. Nu o spun doar eu, o spun magistraţii din România. În final, toţi au fost achitaţi iar dosarele clasate, dar ei au fost înlăturaţi. Azi v-am informat pe toţi despre abuzurile din România. De acum nu se vor mai putea ignora aceste lucruri, nu se va mai putea vorbi despre justiţia din România, dacă nu se va vorbi despre aceste abuzuri. Întrebaţi-vă de ce ....", a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii din PE.
Şeful Executivului român a criticat poziţia Parlamentului European referitoare la mitingul din 10 august din România, precizând că în cazul altor state nu a fost luată aceeaşi atitudine.
„Despre mitingul din 10 august voi spune câteva cuvinte. Văd că e acuzată Jandarmeria Română căa acţionat împotriva unor oameni violenţi care au încercat să intre în Guvern. Nu am văzut aceeaşi poziţie faţă de alte mitinguri din Franţa, Spania, etc când forţele de ordine au intervenit cu aceleaşi proceduri. Nu pot accepta ca Jandarmeria să fie acuzată pentru acţiuni practicate peste tot în România. Nu permiteţi ca în România să se întâmple lucruri de neacceptat în alte state membre. Nimeni niciodată nu va putea întoarce România din parcursul său european", a completat Dăncilă.
UPDATE 10.30 Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European, că nu a venit la Strasbourg pentru a da socoteală, ci din din respect şi preţuire pentru forul european. Şeful Executivului român a solicitat aceeaşi atitudine faţă de poporul român.
„Nu am venit să dau socotoleală. Am venit pentru că vă preţuiesc şi vă respect. Cer acelaşi respect pentru România din partea dumneavastră. Întreb pentru cine vrem să construim? Pentru politicieni, pentru MCV, pentru europeni. Nu, trebuie să facem o justiţie corectă pentru cetăţeni. Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţeneşti sunt respectate, iar cine le încalcă va fi sancţionat. În ce fel a vorbit MCV despre încălcarea drepturilor?", a declarat premierul Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
Liderul de la Palatul Victoria le-a cerut însă europenilor să nu ignore abuzurile care s-au petrecut în sistemul judiciar din ţara noastră, din cauza protocoalelor secrete cu serviciile.
„Nu am văzut nimic despre protocoalele secrete dintre SRI şi instituţiile din justiţie. În baza protocoalelor, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea SRI. Asta înseamnă că acest mecanism şi-a ratat menirea pentru care a fost creat şi cer oficial să ni se spună cine a furnizat datele şi a făcut rapoartele MCV", a completat Dăncilă.
VIDEO - Dezbatere în Parlamentul European privind respectarea statului de drept în România:
Dezbaterea despre respectarea statului de drept din România, la care a participat premierul Viorica Dăncilă, a avut loc la iniţiativa grupului verzilor din Parlamentul European.
Decizia organizării acestei dezbateri a fost luată în unanimitate de Conferinţa Preşedinţilor PE, formată din liderii grupurilor politice şi preşedintele PE. Dăncilă a anunţat, pe 7 septembrie, că are toată deschiderea de a merge şi în Parlamentul European, dacă va fi invitată la dezbaterea pe marginea protestelor din 10 august.
În a doua şedinţă a plenarei Parlamentului European urma să se adopte o rezoluţie privind România.
Europarlamentarul ALDE, Norica Nicolai, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Parlamentul European amânat, pentru prima săptămână a lunii noiembrie, adoptarea Rezoluţiei privind statul de drept în România.
Surse europene au precizat pentru MEDIAFAX că în a doua săptămână a lunii octombrie, preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs despre viitorul Uniunii Europene, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg e programat Iohannis să susţină un discurs. Acesta este şi motivul deciziei PE de a amâna adoptarea rezoluţiei, au adăugat sursele citate.
Citeşte şi: Iohannis, de Ziua Unităţii Germane: Să ne unim forţele şi să acţionăm pentru o Europă a consensului
Citeşte şi: Camera Deputaţilor limitează mandatele directorilor serviciilor de informaţii la patru ani
Citeşte şi: Kelemen despre criticile din comisia LIBE: Au impresia că trebuie să-i civilizeze pe barbarii din Est. Aplicarea unor sancţiuni denotă o aroganţă mult prea mare
Citeşte şi: Senatul a respins moţiunea pentru demisia ministrului Transporturilor | Şova: Un ministru nu este şef de şantier/ Opoziţia: Sunteţi ministrul dezastrului
Citeşte şi: Vicepremierul Paul Stănescu: Frans Timmermans să ne spună punctual cu ce este obstrucţionată justiţia
Citeşte şi: REFERENDUM familie: Sute de preşedinţi ale secţiilor de votare s-au retras şi din judeţele Dolj, Teleorman şi Prahova
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Camera Deputaţilor limitează mandatele directorilor serviciilor de informaţii la patru ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe