- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (23.11.2018, 11:29)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Dăncilă: Iohannis blochează activitatea Guvernului. Fac apel public să-şi schimbe atitudinea/ Ce spune despre rectificarea bugetară
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că preşedintele Klaus Iohannis, prin refuzul de a numi miniştrii de la Transporturi şi Dezvoltare, blochează activitatea Executivului şi a făcut un apel public cătrre şeful statului să-şi schimbe atitudinea.
Urmărește
3464 afișări
”Din păcate constatăm cu toţii că dl. preşedinte Iohannis face tot posibilul să blocheze activitatea guvernului în două domenii vitale. Consider că astfel de acţiuni politice nu-şi au locul, mai ales într-o astfel de perioadă în care ne pregătim pentru preşeluarea preşedinţiei Consiliului UE şi în an în care ne pregătim să sărbătorim Centenarul. Ar fi momentul să ne bucurăm de consens, de înţelegere, de linişte la 100 de ani de la marea Unire. Fac un apel public către dl. preşedinte Iohannis să-şi schimbe atitudinea în acord cu prerogativele constituţionale, pentru a nu crea incertitudine în două domenii atât de importante”, a spus Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
Retrospectivă 2024. Cele mai importante 10 evenimente din piaţa de capital: maxime istorice, finanţări record prin Fidelis, schimbări la ASF, vânzări din partea fondurilor de pensii, şocuri politice şi volatilitate
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
Ea a mai spus că-şi doreşte ca Ziua Naţională să fie sărbătorită ”într-un climat de linişte, de pace şi fără dezbinare”.
”Interesul naţuional, cred cu tărie, trebuie să primeze în faţa interesului politic”, a mai spus premierul Dăncilă.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că nu va lua o decizie în ceea ce priveşte cea de-a doua remaniere guvernamentală, privind portofoliile de la Transporturi şi Dezvoltare, decât după sărbătorile Centenarului şi data de 1 Decembrie.
Dăncilă i-a îndemnat pe noii miniştri să lucreze în echipă. Stănescu, absent de la şedinţă
Premierul Viorica Dăncilă le-a urat, vineri, bun venit în Executiv noilor miniştri, cărora le-a transmis să muncească în echipă. Vicepremierul Paul Stănescu nu este prezent la şedinţă, în schimb participă ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova.
„Vreau să le urez „Bun venit” noilor membri ai echipei guvernamentale, sunt convinsă că vom reuşi împreună să punem în practică proiecte importante aflate în lucru dar să demarăm şi noi măsuri benefice pentru România şi pentru români. Am încredere în experienţa dumneavoastră, sunt convinsă că veţi reuşi să gestionaţi cu succes implementarea programului de guvernare, implementarea măsurilor din programul de guvernare, dar şi dosarele importante pe care le avem de gestionat pe timpul preşedinţiei Consiliului UE”, le-a spus prim-ministrul Viorica Dăncilă, vineri, în debutul şedinţei Executivului, noilor miniştri din cabinet.
De asemenea, Dăncilă le-a mulţumit foştilor membri ai Guvernului pentru activitatea acestora.
„Totodată, vreau să le mulţumesc colegilor care ne-au fost alături până acum şi care au contribuit la punerea în practică a angajamentelor asumate prin programul de guvernare”, a spus aceasta.
Premierul le-a mai transmis noilor miniştri că este nevoie să lucreze în echipă.
„Munca Guvernului este o muncă de echipă şi fiecare dintre miniştri are un rol important, un rol determinant în obţinerea rezultatelor bune pe care cetăţenii le aşteaptă de la noi”, a precizat şeful Executivului.
Vicepremierul Paul Stănescu nu a fost prezent, vineri, în debutul şedinţei de Guvern. Stănescu nu a participat nici la şedinţa comună a guvernelor României şi R.Moldova, care s-a desfăşurat joi la Palatul Victoria.
La şedinţa de vineri a Executivului participă, pe de altă parte, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova.
Şova şi-a înregistrat, joi, la ora 10.48, demisia din funcţia de ministru al Transporturilor la cabinetul premierului, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale. Demersul lui Şova a venit ca urmare a deciziei PSD de a-l remania, mandatul său urmând să fie preluat de Mircea Drăghici.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, la Parlament, după şedinţa CExN al partidului, că social-democraţii aşteaptă demisiile de onoare ale ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, şi ministrului Transporturilor, Lucian Şova.
Dăncilă: A doua rectificare bugetară este pozitivă, ne încadrăm în deficitul de 2,97% din PIB
Premierul Dăncilă dă asigurări: A doua rectificare bugetară este pozitivă, ne încadrăm în deficitul de 2,97% din PIB
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, în debutul şedinţei de Guvern, că Executivul discută cea de-a doua rectificare bugetară pe anul 2018, principalul obiectiv fiind încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB şi asigurarea fondurilor pentru programe guvernamentale şi instituţii.
„Discutăm azi (vineri - n.r.) a doua rectificare bugetară. Este o rectificare bugetară pozitivă, care are ca principal obiectiv încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB şi asigurarea fondurilor necesare pentru aplicarea politicilor şi programelor guvernamentale şi pentru buna funcţionare a instituţiilor publice. Vom asigura banii necesare pentru plata drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, a alocaţiilor de stat pentru copii şi a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului. În acest sens, alocăm suplimentar Ministerului Muncii aproximativ 787 de milioane de lei”, a declarat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Viorica Dăncilă.
Şeful Executivului a indicat că rectificarea asigură plata pensiilor militare cuvenite poliţiştilor, precum şi suplimentarea fondurilor pentru medicamente compensate.
„Asigurăm resursele necesare şi pentru derularea acţiunilor şi programelor de senătate, majorăm cu 660 milioane de lei bugetul pentru Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor compensate şi gratuite şi pentru programele naţionale de sănătate. Totodată, alocăm în plus peste 317 milioane de lei Ministerului Sănătăţii pentru plata drepturilor salariale ale cadrelor medicale din centrele de permanenţă şi unităţile de primiri urgenţă. Luăm măsuri pentru asigurarea resurselor necesare plăţii pensiilor militare de stat cuvenite poliţiştilor. În acest scop, asigurăm 116 milioane de lei în bugetul MAI”, a indicat Dăncilă.
Potrivit premierului, prin rectificarea bugetară se asigură şi „fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a tuturor cheltuielilor obligatorii şi pentru alimentarea fondului de rezervă a Guvernului cu 700 de milioane de lei, bani necesari pentru situaţii neprevăzute”.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, pe 21 noiembrie, că a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB.
„Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei valori nominale a produsului intern brut de 949,6 miliarde de lei, faţă de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului iniţial pe acest an şi faţă de 945 miliarde de lei cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare. Astfel, proiectul de rectificare bugetară are în vedere majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 228,9 milioane de lei, iar cheltuielile se majorează, per sold, cu suma de 365,6 milioane de lei”, au anunţat reprezentanţii Finanţelor.
S-au asigurat fonduri suplimentare pentru: MFP - Acţiuni Generale de 2,69 miliarde de lei din care un miliard de lei dobânzi, 671,6 milioane de lei pentru contribuţia României la bugetul Uniunii Europene (UE) şi 700 de milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului; Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale de 787 de milioane de lei, în principal pentru alocaţii de stat pentru copii şi drepturi pentru persoane cu handicap; Ministerul Sănătăţii de 211,5 milioane de lei, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale suportate de la bugetul de stat în cazul centrelor de permanenţă, a unităţilor şi compartimentelor de primiri urgenţe.
În plus, alte venituri suplimentare a primit: Ministerul Justiţiei, de 138,5 milioane de lei per sold, din care 100 de milioane de lei pentru cheltuieli de personal; Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de 85,2 milioane de lei per sold. S-au asigurat sume pentru derularea programelor/proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020 (Programul Operaţional Regional), de 98,42 milioane de lei.
Alte fonduri suplimentare au primit: Ministerul Afacerilor Interne, de 70,6 milioane de lei per sold, în condiţiile în care au fost identificate economii la cheltuielile de personal şi au fost asigurate 116 milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat; Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se majorează la cheltuieli cu suma de 600 de milioane de lei pentru asigurarea sumelor necesare decontării serviciilor medicale, a medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale cu scop curativ; Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat : se majorează la cheltuieli cu suma de 45,4 milioane de lei; Bugetului Asigurărilor pentru Şomaj :se majorează la cheltuieli cu suma de 82,6 milioane de lei.
Diminuări au fost operate având în vedere gradul de execuţie a cheltuielilor, în principal, la proiectele finanţate din fonduri europene la: Ministerul Transporturilor (1,16 miliarde de lei), Ministerul Cercetării şi Inovării (228,9 milioane de lei), Ministerul Educaţiei Naţionale (198 de milioane de lei), Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (176,8 milioane de lei), Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (166 milioane de lei), Ministerul Fondurilor Europene (164,9 milioane de lei), Ministerul Finanţelor Publice (128,5 milioane de lei), Ministerul Apelor şi Pădurilor (95,9 milioane de lei), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (71,6 milioane de lei) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (49 de milioane de lei).
Proiectul de rectificare a fost realizat în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale şi poate fi consultat pe site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională.
Citeşte şi: Dăncilă: Iohannis blochează activitatea Guvernului. Fac apel public să-şi schimbe atitudinea/ A doua rectificare bugetară, pozitivă
Citeşte şi: Curtea de Apel Bucureşti a decis ANULAREA hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale/ RĂSPUNSUL primarului Capitalei
Citeşte şi: Lucian Şova, despre colegii din PSD: Nimeni nu mi-a spus că e supărat pe mine/Ce spune ministrul demisionar al Transporturilor despre înţelegerile cu oamenii lui Klaus Iohannis
Citeşte şi: Lider PSD: Şedinţă de Guvern la Alba Iulia, joia viitoare, în sala semnării unirii cu Transilvania
Citeşte şi: Ilan Laufer îşi face public certificatul de naştere: Am avut o reacţie la cald, bazată pe o puternică încărcătură emoţională
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe