Daniel Morar: Decizia de scoatere a serviciilor de informaţii din cercetarea penală, cea mai importantă pentru mecanismul penal al ţării

„Categoric decizia 51 nu a fost greşită. (...) Decizia 51 este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă decizie pentru mecanismul penal al acestei ţări. Era vremea ca la 26 de ani de la Revoluţie să scoatem serviciile de informaţii din cercetarea penală. Şi asta a fost ocazia pe care a avut-o acest stat, pe care a avut-o Curtea Constituţională, să le scoată. Stau în faţa oricui şi susţin că acea decizie nu doar că este bună dar era absolut necesară. Cum ar suna să aflaţi că în Rusia, KGB/ FSB de astăzi face cercetare penală? Ai spune că este un stat înapoiat sau care nu respectă regulile. Noi vedem că o parte din magistraţii României de astăzi regretă faptul că SRI şi serviciile de informaţii nu mai există în cercetarea penală. Deci dacă este o decizie din toţi aceşti ani de când sunt eu la CCR pe care n-aş fi vrut s-o ratez în niciun fel este această decizie 51.

Iar poziţia mea era clară de când eram procuror şef al DNA, n-a venit întâmplător, încă de atunci spuneam că trebuie ca Ministerul Public să aibă propria logistică pentru interceptări şi ofiţerii de informaţii nu au ce să caute în cercetarea penală. Nu este specific unui stat democratic. Eu mă uit la acei judecători care au sesizat CJUE şi au întrebat dacă este bună decizia 51 a CCR, prin care a scos SRI din anchetele penale. Mă întreb: acei oameni n-au citit o carte la viaţa lor despre sistemele totalitare în care serviciile de informaţii făceau şi desfăceau tot şi distrugeau vieţi? Deci nu au ce să caute serviciile de informaţii în cercetarea penală şi este o decizie absolut necesară.

Citeşte şi: Daniel Morar: „Legiuitorul poate să taie toate pensiile speciale, mai puţin pe cele ale magistraţilor. Este o decizie CCR - manual cu ce trebuie să facă”

Citeşte şi: Daniel Morar: „CCR nu poate fi reformată decât prin modificarea Constituţiei. Dacă ai ceva de reproşat Curţii, vii cu argumente juridice, nu cu atacuri simpliste”

Morar când era la DNA lucra cu serviciile de informaţii fix cât permitea legea. Iar legea spunea că serviciile de informaţii sub obligate să ne comunice informaţiile legate de actele de corupţie pe care ei le obţin în activitatea specifică. Morar nu a folosit ofiţerii de informaţii să facă acte de cercetare niciodată, pentru că nici legea nu prevedea. (...) Câmpul tactic nu funcţiona pe vremea mea”.

„Deci pot să plângă oricât după serviciile de informaţii, nu e voie ca ele să se mai întoarcă în cercetarea penală”, a declarat Daniel Morar pentru Aleph News, în emisiunea OFF/On The Record.

Legat de faptul că DNA nu mai poate cerceta disjungeri pe fapte care nu sunt de competenţa DNA, în urma altei decizii CCR, Morar a spus: „Este firesc”.

În ceea ce priveşte Legea Securităţii Naţionale şi deciziile CCR raportate la acestă lege legate de Mandatele de Siguranţă Naţională şi clasificarea corupţiei ca problemă de siguranţă naţională, judecătorul CCR a declarat:

„Legea Securităţii Naţionale este extrem de amplă. Noi am scos câteva sintagme. E adevărat cele mai folosite, cele mai utilizate în obţinerea mandatelor de siguranţă naţională.

Sunt mai multe probleme. Unele sunt deciziile CCR au sancţionat anumite „ameninţări” la adresa securităţii naţionale considerate de lege şi alta este decizia CCR prin care s-a analizat dacă probele rezultate din MSN pot fi folosite ca mijloc de probă în procesul penal. În primul caz, am declarat neconstituţionale anumite sintagme din lege care permiteau serviciilor de informaţii să obţină MSN şi, în al doilea caz, am spus că nu pot fi folosite datele din aceste MSN în procesele penale – deci când ai inculpat un om – decât dacă ai o procedură prin care să controlezi legalitatea obţinerii lor. Într-o idee foarte simplă: siguranţa naţională este una, munca de cercetare penală este alta.

Majoritatea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale care dau dreptul serviciilor de informaţii să obţină de la Înalta Curte măsuri intruzive nu se finalizează cu dosare de urmărire penală. (...) În anumite situaţii, date din acele mandate au fost trimise la procuror pentru că s-a constatat că ar putea fi infracţiuni. Ei bine, în CPP există un alt tip de mandat – mandatul de supraveghere tehnică – pe care-l cere procurorul şi îl obţine tot de la judecător. Dar acel mandat se dă după o anumită procedură iar procedura este apoi verificată de judecătorul de cameră preliminară, să vadă dacă este legal. Mandatele de Siguranţă Naţională n-au o procedură de verificare în materia procedurii penale. De ce? Tocmai pentru că sunt din altă parte. Ele n-au fost concepute, nici de legiuitor şi nici ca filosofie a contracarării ameninţărilor la securitatea naţională – n-au fost concepute să fie transbordate în procedura penală. Ele au fost concepute să contracareze ameninţările la siguranţa naţională. Erau secrete, rămâneau secrete. Când ajung în munca de cercetare penală, obligatoriu se vrea ca pe baza acelor probe să se inculpe un om. Dacă vrei să inculpi un om trebuie să i le aduci la cunoştinţă. Deci automat ele devin nesecrete. Şi obligatoriu, CCR le-a mai spus o condiţie: trebuie să aveţi o procedură prin care să verificaţi dacă au fost obţinute legal. Pentru că simplul fapt că au fost emise de judecătorii de la Înalta Curte nu este suficient. Asta o spune şi CEDO.

Despre faptul că ÎCCJ respinge foarte puţine MSN ale serviciilor de informaţii, Daniel Morar a spus:

„Da, eu ştiam lucrurile acestea de atunci când am fost la Parchetul General. Ştiam care este rata de admitere a solicitărilor. Am văzut acum cu toţii, de când s-a schimbat conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că s-au comunicat date şi, într-adevăr, sunt ani întregi în care nu s-a refuzat eliberarea niciunui MSN şi mai apare pe ici, pe colo, câte o respingere. Există o decizie a CEDO pe Moldova în care statul moldovean a fost sancţionat tocmai pentru că MSN solicitate de către serviciile de informaţii erau respinse doar într-un procent de 2% şi Curtea de la Strasbourg a spus că aceasta nu înseamnă un control judecătoresc asupra acestor instituţii, ba dimpotrivă. Am văzut datele statistice de la noi, nu sunt 2% pe respingeri.

Este corupţia o ameninţare la siguranţa naţională? Iată ce a declarat judecătorul CCR, Daniel Morar pentru Aleph News:

„Haideţi să pornim de la definiţia pe care o dă legea securităţii naţionale. E o definiţie generală: spune că securitatea naţională este acea stare de legalitate, de echilibru economic, social, financiar care asigură funcţionarea în parametrii optimi ai statului dar cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Este o definiţie foarte generoasă. Prin urmare, la nivel de formulă generală, corupţia poate fi ameninţare la adresa securităţii naţionale, dacă statul la un moment dat o cataloghează ca atare. Statul poate să spună: avem atâtea acte de corupţie, avem atâţia funcţionari corupţi încât, într-adevăr, vulnerabilizează statul. Şi ne oprim aici. Aceasta este conotaţia generală.

Dacă mergem la conotaţia juridică care este singura care contează în discursul juridic – corupţia nu este o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi am spus-o asta în câteva decizii. Corupţia în sensul penal înseamnă infracţiuni de corupţie. Infracţiunile de corupţie şi în Codul Penal sunt la alt Titlu decât infracţiunile contra securităţii naţionale. Acesta este criteriul formal.

Dar infracţiunile de corupţie nu pot fi prin ele însele, separat, fiecare dintre ele, ameninţări la adresa securităţii naţionale pentru că nu au amploarea fenomenelor care să dea o ameninţare care să pună în pericol stabilitatea statului. Nu contează în această ecuaţie decât sensul juridic al termenului de ameninţare la adresa securităţii naţionale. Pentru că sensul juridic are conotaţii juridice. Dacă se acceptă că fenomenul corupţiei şi corupţia este ameninţare la siguranţa naţională din punct de vedere juridic, înseamnă că serviciile de informaţii pot să facă interceptări şi pe infracţiuni de corupţie. Însă noi nu am permis asta. Corupţia nu este mai gravă decât omorul. Omorul este o infracţiune contra vieţii persoanei. Viaţa persoanei este o valoare absolută. De ce nu este omorul atunci o ameninţare la adresa securităţii naţionale? Nu este, el aduce atingere clar unor valori recunoscute de Constituţie, de Cartă, ca şi infracţiunile de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă.

Deci din punct de vedere juridic, corupţia nu este ameninţare la adresa securităţii naţionale, am spus-o, din punct de vedere politic, a politicilor publice, poate să fie orice. Poate s-o catalogheze statul cum vrea el. (...) Nimeni nu poate să arate un act normativ, pentru că acesta nu există, care să catalogheze corupţia drept ameninţare la adresa securităţii naţionale. Corupţia ca ameninţare la adresa securităţii naţionale a fost catalogată prin diverse hotărâri ale CSAT, dar acele hotărâri ale CSAT nici eu nu le-am văzut, eu care am avut ani şi ani de zile acces la informaţii. Nu le-am cerut că nici nu mă interesau, nu îmi erau aplicabile. Acele hotărâri ale CSAT nu sunt legi, ele nu obligă, ele îl obligă doar pe cel căruia îi sunt adresate, dar nu obligă judecătorii. Un judecător nu poate să aplice o hotărâre a CSAT pentru că nu o ştie, ea este secretă şi nu este lege”.

Nu serviciile secrete trebuie să-şi modifice legile ci Parlamentul. (...) Problema modificării legilor securităţii naţionale este una recurentă. Dacă vă uitaţi, aproape în fiecare legislatură se pune problema reformării serviciilor şi schimbării legii. Nu se întâmplă. Deci problema este a Legiuitorului, el trebuie să facă legea indiferent ce vor serviciile, categoric le faci cu consultarea lor. Dar n-au făcut-o.

Curtea Constituţională a spus într-o decizie că nu se face un control real asupra serviciilor de informaţii”