- Home
- Politic
- (29.08.2019, 18:56)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video INTERVIUL INTEGRAL „Gândurile lui Cristoiu”. Tăriceanu: În criza politică care s-a creat Diaconu are şanse mari să intre în turul doi la prezidenţiale | VIDEO
Călin Popescu Tăriceanu, invitatul emisiunii “Gândurile lui Cristoiu”, susţine despre candidatul independent Mircea Diaconu că are şanse tot mai mari să intre în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Urmărește
8585 afișări
Dacă PSD nu se trezeşte în 2020 probabil că o obţină un scor, dar nici de cum ce a mai avut
Ion Cristoiu: De fapt ştire, confirmată de dânsul, da?
Monica Mihai: Este foarte posibil acest lucru, am o curiozitate un scenariu posibil puteţi să-mi confirmaţi sau să îmi infirmaţi ca în viitor, poate în 2020 să spunem, domnul Mircea Diaconu preşedinte, dumneavoastră premier?
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China
-
Oficial NATO: Companiile trebuie să se pregătească pentru un scenariu de război
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
Călin Popescu Tăriceanu: Chiar în niciun moment, în nicio clipă nu m-am gândit şi acum haideţi să vă spun ceva, aşa cum văd că bate vântul, probabil că la alegerile din 2020, dacă PSD-ul nu se trezeşte probabil că o obţină un scor, dar nici de cum ce a mai avut, ca să ne permitem să gândim că pe partea cealaltă iarăşi opţiunile sunt de acum făcute în ceea ce priveşte PNL-ul şi probabil USR-ul care îşi doreşte şi el să joace pe zona respectivă, deci realist vorbind nu, eu cred că trebuie să ne gândim că pentru 2020 trebuie să ne refacem o anumită credibilitate şi să încercăm să obţinem un scor care să ne dea o prezenţă în Parlament nouă, poate împreună cu Pro-România, undeva la 15%. În ceea ce priveşte PSD-ul nu vreau să vorbesc de ei pentru că nu ştiu ce îşi propun.
Ion Cristoiu: Cum vedeţi ieşirea din criză, eu nu am înţeles nimic aseară, dumneavoastră aţi înţeles ceva de la doamna Dăncilă?
Călin Popescu Tăriceanu: De la doamna Dăncilă, nu, de la domnul Iohannis am înţeles.
Ion Cristoiu: Ziceţi ce aţi înţeles dumneavoastră.
Călin Popescu Tăriceanu: Zice, acţionaţi voi cei din opoziţie, dar nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nu? Am greşit?
Ion Cristoiu: Nu.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, cam aşa zice, vă cer să fiţi raţionali sau rezonabili a spus.
Ion Cristoiu: Cum vedeţi dumneavoastră că trebuie să vă pregătiţi?
Călin Popescu Tăriceanu: Ne pregătim, da, cel puţin până astăzi cred că altă soluţie nu are decât să vină în Parlament, e obligată, cu un guvern restructurat sau nu. Sigur că ideal ar fi să vină cu un guvern restructurat ca să-şi dea o şansă în plus.
Ion Cristoiu: Dar poate să vină şi cu guvernul ăsta.
Călin Popescu Tăriceanu: Poate să vină şi cu guvernul ăsta.
Monica Mihai: O să fie respins.
Călin Popescu Tăriceanu: Şi să fie respins.
Ion Cristoiu: V-aţi gândit că o formulă este ca ea să fie sprijinită pe şest de PNL şi de opoziţie?
Călin Popescu Tăriceanu: Dar cu şestul nu merge aici, nu mai merge cu şestul.
Ion Cristoiu: Vă întreb, dumneavoastră veţi vota împotrivă?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, nu, staţi puţin domnul Cristoiu, lucrurile se schimbă nu e ca la moţiunea de cenzură.
Ion Cristoiu: Cum, e o premieră nu am mai auzit până acum vot de încredere, cum va fi votul?
Călin Popescu Tăriceanu: Deci la moţiunea de cenzură stai în bancă şi cei din opoziţie vă rugăm să votaţi, faceţi 233 de voturi...
Ion Cristoiu: Nu am mai auzit, e o premieră.
Călin Popescu Tăriceanu: Atenţie da la votul de încredere trebuie să votezi...
Ion Cristoiu: Nu am mai auzit până acum vot de încredere.
Călin Popescu Tăriceanu: Ba da, ba da.
Ion Cristoiu: Unde?
Călin Popescu Tăriceanu: Art. 85 alin. 3.
Ion Cristoiu: Şi ce spune?
Călin Popescu Tăriceanu: Acolo spune aşa, în cazul schimbării compoziţiei sau structurii guvernului, preşedintele numeşte şi revocă pe baza aprobării Parlamentului solicitată de primul-ministru. deci doamna Dăncilă trebuie să vină în faţa Parlamentului cu o formulă de guvern.
Ion Cristoiu: Fără dumneavoastră.
Călin Popescu Tăriceanu: Fără noi, bineînţeles, cu un program cu ce vrea ea şi solicită votul şi acolo trebuie să vină ai tăi la vot, deci trebuie să demonstrezi tu că ai 233.
Ion Cristoiu: E majoritate simplă sau două treimi?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, majoritate simplă.
Ion Cristoiu: Ca şi la încrederea de după alegeri, da?
Călin Popescu Tăriceanu: Sigur.
Ion Cristoiu: În momentul în care ea vine şi o pune din nou pe Dana Gîrbovan şi pe ceilalţi preşedintele mai poate modifica ceva?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu. Preşedintele în această situaţie nu mai poate să refuze semnarea decretelor pentru că are votul Parlamentului şi el trebuie obligat să semneze decretul de numire.
Ion Cristoiu: Aveţi un semnal că va veni doamna Dăncilă, că aseară nu am înţeles nimic, era aşa vagă.
Călin Popescu Tăriceanu: N-am stat să mă uit prea atent la ce a vorbit pentru că...
Ion Cristoiu: Pe mine m-a preocupat. Deci ea trebuie să vină obligatoriu să se prezinte în faţa Parlamentului indiferent că e acelaşi guvern, că e guvern restructurat?
Călin Popescu Tăriceanu: Mai e şi o altă variantă să-şi dea demisia, să ştiţi că teoretic vorbesc, dar nu cred că asta are în minte.
Ion Cristoiu: Aţi intra într-un guvern de uniune naţională, păi nu cred că opoziţia ar putea să facă guvern la ora actuală, cu cine?
Monica Mihai: Aţi văzut astăzi declaraţia din partea USR?
Călin Popescu Tăriceanu: Dar de ce nu vă gândiţi că poate să facă de exemplu un guvern minoritar, opoziţia?
Ion Cristoiu: Al opoziţiei şi dumneavoastră l-aţi sprijini? Vă întreb că e foarte important.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu cu oricine, nu în orice ce condiţii, adică să vină cu un proiect de guvern, care e structura guvernului.
Ion Cristoiu: Deci ar fi şi o formulă guvern minoritar sprijinit de.
Călin Popescu Tăriceanu: Să vină cu un program că nu pot să spun de la început vă sprijinim necondiţionat. Dacă vine cu o propunere gen Orban prim-ministru atunci colegii mei şi electoratul nostru nu cred că o să fie de acord să-i dăm votul lui Orban.
Monica Mihai: Pe cine aţi vedea dumneavoastră ca prim-ministru într-un astfel de guvern?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu contează pe cine văd eu că preşedintele desemnează.
Ion Cristoiu. Deci acum dacă pică guvernul ar urma ca preşedintele să desemneze, deci e viabilă varianta cu anticipate? Nu cred.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu.
Monica Mihai: Chiar dacă pică guvernul în Parlament asta nu înseamnă că doamna Dăncilă îşi pierde funcţia, înseamnă că acei miniştri pot să existe pe funcţii interimare potrivit noului cod administrativ pe o perioadă de 45 de zile, iar în aceste 45 de zile pot fi desemnaţi alţi interimari.
Călin Popescu Tăriceanu: Da, da, vedeţi că interimatul ăsta nu se poate prelungi la nesfârşit.
Monica Mihai: Pentru că nu poate funcţiona ministerul.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, haideţi să vă spun ceva. Eu mă mai consult cu oameni care cred eu că sunt mai pricepuţi decât mine şi am discutat cu doi profesori de drept constituţional pe care i-am întrebat şi amândoi mi-au spus atenţie este într-adevăr art. 85 din Constituţie, dar în acelaşi timp trebuie să asiguri continuitatea funcţiei publice. Deci, poţi să pui interimari, asta vizavi de ce trebuie să facă Iohannis şi ce se poate face pentru că s-a schimbat structura guvernului în politică şi a trebuit să vină în Parlament. Dar în momentul în care ai făcut o numire de interimat, ea nu se poate juca la nesfârşit din interimat în interimat şi atunci sigur că inevitabil trebuie să vină în parlament.
Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră ne-aţi dat o informaţie. Aţi spus că sunteţi dispuşi şi Pro-România sau numai dumneavoastră ALDE să sprijiniţi un guvern minoritar al opoziţiei în anumite condiţii, e o informaţie.
Călin Popescu Tăriceanu: Domnul Cristoiu ceea ce o să facem noi o să facă şi colegii din Pro-România nu mergem pe soluţii diferite.
Ion Cristoiu: Am înţeles, deci putem da ca informaţie ştire dumneavoastră Călin Popescu Tăriceanu aţi declarat că în anumite condiţii care vor trebui îndeplinite sunteţi gata să sprijiniţi un guvern minoritar al opoziţiei.
Călin Popescu Tăriceanu: Depinde, poate nu o să ajungem acolo, poate o să se ajungă, nu ştiu, la altă formulă, poate o să ne facă doamna Dăncilă surpriza şi o să vină cu cine ştie ce.
Ion Cristoiu: Poate să rămână ea premier interimar?
Călin Popescu Tăriceanu: Păi rămâne premier interimar până se soluţionează criza, până vine noul premier şi cere votul de investitor, votul de încredere.
Ion Cristoiu: Am şi eu o întrebare domnul Călin Popescu Tăriceanu mă interesează pentru istorie cum aţi vrut dumneavoastră să candidaţi, e adevărat că v-aţi făcut staff? E adevărat că dumneavoastră chiar voiaţi să candidaţi? Când aţi decis asta?
Călin Popescu Tăriceanu: Sunt două lucruri diferite. Decizia de a candida este de anul trecut.
Ion Cristoiu: Şi decizia de a fi şi în numele PSD când a fost luată la o înţelegere cu Dragnea.
Călin Popescu Tăriceanu: La o înţelegere cu Dragnea v-am spus anul trecut în vară stabilisem de principiu şi eu singurul lucru pe care l-am obiectat a fost să nu anunţăm acest lucru, adică am hotărât că vom avea un candidat unic dar nu facem acest anunţ decât la momentul oportun. Ei bine sigur că am început într-un fel să fac anumite pregătiri nu pot să spun că am angajat un staff, nu vă imaginaţi că noi avem posibilităţi comparabile cu ceea ce vedem poate în filmele americane, da? Dar o mică echipă sigur că da mi-am agreat pentru acest lucru.
Ion Cristoiu: De ce vă întreb am găsit pe facebook o fotografie de a dumneavoastră cu un domn, Pasquale, aţi auzit de el? Îl ştiţi?
Călin Popescu Tăriceanu: Pasquale? A, Parscale, m-aţi întrebat şi m-aţi derutat, pentru că îl cheamă Parscale.
Ion Cristoiu: Parscale, aşa, în ce condiţii v-aţi făcut poza asta?
Călin Popescu Tăriceanu: La o masă, la un dineu.
Ion Cristoiu: S-a discutat la un moment dat să vină să vă ajute în campanie?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu.
Ion Cristoiu: Când aţi fost la Washington aţi discutat cu vicepreşedintele în ideea unei candidaturi a dumneavoastră?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu. Adică în ce sens am discutat ca să o evoc?
Ion Cristoiu: Nu ştiu aşa, aţi evocat-o?
Călin Popescu Tăriceanu: Da.
Ion Cristoiu: A fost încântat sau nu?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu îmi aduc aminte.
Ion Cristoiu: Nu, aţi evocat-o.
Călin Popescu Tăriceanu: Da.
Ion Cristoiu: Asta voiam să înţeleg adică aţi fi avut sprijinul partenerului strategic? V-am pus o întrebare dificilă.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu pot să ştiu şi dumneavoastră ştiu că aveţi teoria că pe cine îşi pune mâna pe cap...
Ion Cristoiu: Nu că îşi pune mâna, dar o aprobare trebuie.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu ştiu dacă trebuie o aprobare, dar în fine fără îndoială ca să ai un sprijin în ghilimele, pentru că ei nu pot să dea un sprijin concret din partea americanilor de imagine.
Ion Cristoiu: Dar se pot opune.
Călin Popescu Tăriceanu: Da, dar nu pe faţă.
Ion Cristoiu: Dar nu pe faţă, bun, şi o ultimă întrebare: credeţi că arestarea lui Dragnea a oprit candidatura dumneavoastră?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu. Rezultatele proaste de la alegeri, atmosfera din ce în ce mai proastă sunt factorii obiectivi care m-au determinat să iau decizia de oprire.
Monica Mihai: Şi aici e o întrebare care are legătură cu dumneavoastră Ion Cristoiu, chiar discutam noi la un moment dat că există teoria că aţi fi fost constrâns să renunţaţi la candidatură. Cum răspundeţi acestei idei?
Călin Popescu Tăriceanu: Am văzut speculaţia.
Ion Cristoiu: Eu cred că nu aţi explicat până acum domnul preşedinte, de abia acum ne-aţi explicat.
Călin Popescu Tăriceanu: Explicaţiile pe care le-am dat sunt clare, asta e o speculaţie...
Ion Cristoiu: E prima dată când povestiţi
Călin Popescu Tăriceanu: Da.
Ion Cristoiu: E prima dată când dumneavoastră daţi o explicaţie convingătoare şi logică.
Călin Popescu Tăriceanu: La o conferinţă de presă după o şedinţă de partid o astfel de discuţie nu se poate face, pentru că interesul e focusat pe alte chestiuni.
Ion Cristoiu: Am înţeles, foarte bine că aţi venit la emisiunea asta...
Călin Popescu Tăriceanu: Haideţi că vă răspund la întrebarea asta pentru că nu îmi face plăcere că măcar se vehiculează. Eu de o bună bucată de vreme, ceea ce înseamnă cam din 2014 am avut curajul să iau atitudine împotriva a ceea ce am văzut în România cu toţii asupra consecinţelor şi asupra funcţionării pentru că la acea vreme statul paralel nu era o jucărie, era funcţional, nu vă ascund că am avut diverse semnale în care mi s-a dat de înţeles că ar fi bine să o las mai moale şi n-am lăsat-o mai moale şi am avut parte de ceea ce ştiţi, adică o întreagă salată care a însemnat anchetă deschisă de DNA, purtat prin public, tot spectacolul mediatic de la DNA Braşov, de la Bucureşti de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu am lăsat stacheta mai jos şi nici vocea mai jos. Nu mă sperie lucrurile astea şi nu au de ce să mă sperie, deci dacă nu m-au speriat nici atunci evident că ăsta nu poate fi un considerent.
Tăriceanu: Eu am mai lucrat cu Victor Ponta, nu am avut niciodată motive să spun că nu ar fi un partener fiabil
Ion Cristoiu: Aveţi încredere în Victor Ponta?
Călin Popescu Tăriceanu: Ştiţi ce se întâmplă, eu am mai lucrat cu Victor Ponta, nu am avut niciodată motive să spun că nu ar fi un partener fiabil. Şi cred că este şi o chestiune de interes comun. El are nişte calcule politice pe care şi le face în raport cu PSD-ul, mi-a spus foarte clar: eu nu vreau să mai revin în PSD pentru că probabil că îşi dă seama că partidul aşa cum e, e mult prea complicat, e mult prea greoi ca să revină. Probabil că şi-a creat şi nişte inamici. El are un proiect care este separat, să se poziţioneze pe zona de centru-stânga ca o formaţiune modernă. Eu de partea mea continui să cred că în România există oameni care au o gândire liberală şi au nevoie de o reprezentare proprie şi PNL-ul nu este partidul liberal, ca atare dorinţa mea care a rămas şi acesta a fost şi motivul hotărâtor pentru care în final am spus nu candidez pentru că nu vreau să pun în pericol şansele lui ALDE pentru 2020.
Ion Cristoiu: Vedeţi o fuziune cu Pro?
Călin Popescu Tăriceanu: Nu prea, suntem puţin cam departe unul de altul ideologic, altfel aşa la nivel personal mă înţeleg cu el.
Ion Cristoiu: Singura legătură e sprijinirea lui Diaconu?
Călin Popescu Tăriceanu: În momentul de faţă, da. Dacă lucrurile vor merge bine putem să discutăm şi mai târziu ce facem la locale.
Ion Cristoiu: Îl vedeţi în turul doi pe Diaconu?
Călin Popescu Tăriceanu: Din ce în ce mai mult cred că are şanse, nu pot să garantez, dar mi se pare că din ce în ce mai mult are şanse să intre în turul doi şi poate în criza asta care s-a creat s-ar putea să aibă o şansă în plus.
Monica Mihai: Situaţia din Ucraina v-a influenţat vreun fel:
Călin Popescu Tăriceanu: Nu.
Monica Mihai: Adică faptul că şi acolo am avut un scenariu asemănător:
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, eu am urmărit puţin ce s-a întâmplat în Ucraina, cred că acolo sunt alte jocuri care s-au făcut. Dar vine un semnal important din Ucraina sau dacă vreţi o concluzie importantă din Ucraina este următoarea: Poroşenko care era candidatul pe linie clasic, partid în spate, bani, campanie, echipă de campanie a dat chix, pentru că este acest val de neîncredere în clasa politică, vor oameni noi şi sunt şi buni nu se ştie dar să fie noi. Ei l-au pus pe ăsta o să vedem ce o să se întâmple în Ucraina.
Ion Cristoiu: O ultimă întrebare, cel puţin din partea mea: nu v-am auzit comentând vizita domnului preşedinte în America şi poate, nu v-am mai auzit criticându-l în ultimul timp.
Iohannis s-a dus în America şi nu a venit de acolo nici măcar cu o promisiune legată de vize
Călin Popescu Tăriceanu: Vai de mine.
Ion Cristoiu: Care sunt principalele dumneavoastră obiecţii în legătură cu vizita?
Călin Popescu Tăriceanu: Vă spun foarte simplu. S-a dus în America, nu a venit de acolo nici măcar cu o promisiune legată de vize, adică preşedintele american să spună că această chestiune va fi tratată în cadrul legal de instituţiile americane, asta aşa e, nu trebuia să o afirme pentru că ştim că aşa este, deci care este beneficiul acestei vizite? A fost o vizită cu scopuri politice, politic electoral şi din care mi se pare că au fost şi momente caraghioase, momentul ăla cu şapca să mă ierte Dumnezeu, nu ştiu dacă, eu cred că nici coreeanul din Coreea de Nord nu se bucura dacă îi dădea o şapcă să o pună pe cap să arate ca un caraghios.
Ion Cristoiu: Dar o întrebare dificilă, dacă mă gândesc bine la speranţele puse în România în Donald Trump, în politica lui mult mai bine era dacă vă primea pe dumneavoastră decât pe... ca orientare, adică mie mi se pare că orientarea domnului Iohannis nu prea are legătură cu orientarea domnului Trump.
Călin Popescu Tăriceanu: Nu, dar Iohannis a făcut un viraj acolo pentru că ştiţi bine, a vorbit...
Ion Cristoiu: Nu ştiu...
Călin Popescu Tăriceanu: Ba da pentru că sunt lucruri publice, mi se pare că le-aţi şi comentat, faptul că el s-a distanţat de proiectul Nord Stream 2 e un semnal, eu nu mă aşteptam să facă lucrul acesta, Trump are nişte meciuri serioase cu Uniunea Europeană şi poate că nu cu UE, cu anumite ţări din UE, cu Germania în special. Cred că una din chestiunile de majoră preocupare pentru americani este să împiedice realizarea unei aproprieri mult prea puternice între Germania şi Rusia, era să zic Uniunea Sovietică. Şi aceste proiecte... partea cu proiectul e numai partea vizibilă sunt foarte multe lucruri care dau de gândit şi să ştiţi ceva mie mi se pare absolut incredibil, în România noi nu discutăm deloc treburile astea, dacă o să mergeţi în Polonia şi vă recomand să aveţi întâlniri cu oameni din zona politică o să vedeţi ce preocupare serioasă au în legătură cu aceste legături care devin din ce în ce mai strânse peste capul lor şi peste al nostru între Germania şi Rusia, interesele comune care îi animă şi riscurile care derivă pentru ţările noastre care a au avut de suferit cum bine ştiţi în decursul istoriei.
Ion Cristoiu: Întrebare este limpede că este un război, deocamdată nu încă rece, între Germania şi America, credeţi că domnul Klaus Iohannis a făcut aşa o întoarcere a armelor ca la 23 august?
Călin Popescu Tăriceanu: Cred că a vrut să îi facă pe plac lui Trump, probabil ...
Ion Cristoiu: Păi nu poate să îi facă pe plac lui Trump şi lui Merkel.
Monica Mihai: Dacă supără Germania?
Călin Popescu Tăriceanu: Sigur că eu înţeleg foarte bine, dar să vă spun ceva, chestiunea cu Nord Stream 2 e tranşată deja, e consumată, când am fost în vizita mea în America, am avut nişte întâlniri şi atunci mi s-a spus direct că America nu va sta cu braţele încrucişate în faţa acestui proiect. Am întrebat ce vor face, au spus că au iniţiative legislative mi-a spus chiar senatorul Ted Cruz acest lucru, că pentru ei asta e o ameninţare serioasă, că ei pot să ofere siguranţa energetică Europei, că Europa sau mă rog Germania se uită către Rusia şi lucrul acesta îi îngrijorează, deci faptul s-a consumat la începutul preşedinţiei noastre ştiţi foarte bine...
Ion Cristoiu: Dar având în vedere şi alte lucruri care s-au discutat încă o dată repet, credeţi că domnul Iohannis a trecut de partea aialaltă sau încearcă să fie şi cu o parte şi cu alta?
Călin Popescu Tăriceanu: Cred că asta încearcă, să joace pe ambele tablouri.
Ion Cristoiu: Să fie crăcănat.
Monica Mihai: Păi după Summit-ul în care au venit aici toţi marii Europei şi vizita lui în SUA, va reuşi oare să facă acest joc dublu?
Călin Popescu Tăriceanu: Acuma haideţi să...
Ion Cristoiu: Trebuie să alegem o dată domnule preşedinte, mult timp nu o să putem.
Călin Popescu Tăriceanu: Credeţi că România este chiar elementul pivotal al politicii americane în zona Europei?
Ion Cristoiu: E nu, dar unul în plus nu strică.
Călin Popescu Tăriceanu: A, da nu strică să le mai dea puţin cu băţul prin gard la europeni, diverse chestii de genul ăsta, dar Iohannis nu e un tip care să aibă curajul să se poziţioneze tranşant într-o parte sau alta, pe de altă parte am să vă spun ceva acum, limitele lui Iohannis le vedem, nici nu ştiu dacă e foarte sănătos pentru România ca membră a Uniunii Europene să întoarcă spatele UE şi să danseze cu America sau invers, nu se poate, trebuie sigur să menţii un anumit echilibru între partenerul strategic american şi UE. Chestiunea însă, dacă vreţi am să vă spun, eu cred că America chiar dacă sub bagheta lui Trump joacă uneori aşa pe neaşteptate, are mişcări imprevizibile, sunt anumite lucruri unde eu cred că Trump are dreptate şi nu Uniunea Europeană, în problema dosarului Iranian sau conflictului cu Iran care reprezintă o ameninţare majoră pe care europenii sunt tentaţi să o ignore, din interesele economice, interesele economice uriaşe pe care le reprezintă Iranul. Piaţa iraniană, contractele de tot felul pe care pot să le realizeze firmele europene şi sunt tentaţi să închidă ochii şi să nu vadă că de fapt Iranul este ţara care alimentează terorismul în toată zona care începe din vestul Africii până în Orientul Mijlociu şi dincolo în zona sub continentului Indian şi aici americanii cred că au dreptate şi sigur că este această ciocnire pe care o vedem că se acutizează în ultima perioadă.
Ion Cristoiu: Şi eventual în războiul comercial cu China.
Călin Popescu Tăriceanu: Şi în războiul comercial cu China, deci mă rog, nu cred că vă spun nici o noutate. Trump pentru toate aceste lucruri pentru care e criticat în Europa în schimb e foarte bine văzut în Satele Unite.
Ion Cristoiu: E una dintre tezele cărţii sale America Paralizată, dacă citeşti vei vedea că principalul adversar este China, comercial nu militar.
Monica Mihai: Voiam să vă mulţumesc pentru ediţia de astăzi, domnul Cristoiu a fost o plăcere, domnul Tăriceanu vă mulţumim că aţi acceptat să staţi de vorbă cu noi şi să ne explicaţi...
Călin Popescu Tăriceanu: Nu mai faceţi complimente că ştiţi că... ce credeţi că fac în fiecare seară? Vă bombăn pentru că puneţi târziu pe blog articolul şi stau până târziu ca să... în anumite zile...
Monica Mihai: Vă mulţumesc pentru ediţia de astăzi, doamnelor şi domnilor până la ediţia viitoare la revedere.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Un deputat PMP îl acuză de manipulare pe şeful AEP: Doar în Spania şi Italia trebuie înfiinţate 900 secţii de vot
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe