- Home
- Politic
- ARAD, (18.09.2014, 15:13)
- Dana Pasca , Marian Buga
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
EFECTELE OUG 55: Preşedintele PNL Buzău spune că şeful CJ Buzău a părăsit PNL şi "a bătut palma cu PSD". Numeroşi primari şi consilieri "au schimbat tabăra"
Preşedintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru, a confirmat, joi, că şeful Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu, vicepreşedinte al filialei liberale, a părăsit partidul şi "a bătut palma cu PSD", el apreciind că astfel Bîgiu a cedat presiunilor şi promisiunilor social-democraţilor.
Urmărește
791 afișări
EFECTELE OUG 55: Preşedintele PNL Buzău spune că şeful CJ Buzău a părăsit PNL şi "a bătut palma cu PSD" (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
Potrivit lui Scutaru, Bîgiu ar fi "cedat presiunilor şi promisiunilor PSD", el hotărând să părăsească "familia liberală" în schimbul promisiunii că social- democraţii îl vor susţine, în 2016, pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Judeţean Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Regret că preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a ales să se despartă de echipa liberală şi să plece la PSD. Consider regretabil că Bîgiu a ales să cedeze promisiunilor şi presiunilor PSD. Nu cred că PSD se va ţine de cuvânt şi Bîgiu va fi candidatul lor peste doi ani la preşedinţia Consiliului Judeţean. La modul cum s-au comportat, în 2012, în campania electorală nu m-aş încrede în palma bătută cu PSD", a declarat, într-o conferinţă de presă, liderul PNL Buzău, George Scutaru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Citeşte şi:
Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, fostul liberal Cristinel Bîgiu, a semnat adeziunea la PSD
El a adăugat că în PNL şi PDL a existat o directivă internă potrivit căreia, până în 15 septembrie, toţi primarii municipiilor reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de consilii judeţene trebuia să îşi reînnoiască adeziunile la partid, iar Cristi Bîgiu nu ar fi dat curs invitaţiei, astfel că "de facto Bîgiu nu mai e în PNL".
"De azi drumurile noastre politice se despart şi sunt convins că cei care au rămas în PNL au făcut opţiunea bună, pentru militanţi, pentru membri, pentru cei care cred în valorile dreptei şi care cred că Ponta poate fi bătut. Vom face ce depinde de noi ca omul care întruchipează minciuna şi făţărnicia, adică Ponta, să nu ajungă preşedinte. Chiar dacă ne e greu acum iar Boşcodeală îi va da lui Ponta un judeţ pe tavă, nu înseamnă că va câştiga alegerile. Ponta poate să ameninţe, să şantajeze, dar nu poate să-i închidă pe toţi, să-i şantajeze pe toţi, nu tuturor le va fi frică şi vor da înapoi în faţa lui Ponta", a spus Scutaru.
Citeşte şi:
OUG 55 privind migraţia aleşilor locali NU a trecut la vot în plenul Camerei Deputaţilor. Ponta: Aleşii care au trecut deja nu-şi pierd mandatul/ Dragnea: Ordonanţa e în vigoare
Liderul PNL a adăugat că nu s-a luat decizia oficială a excluderii lui Bîgiu din partid, pentru că un asemenea demers necesită întrunirea Delegaţiei Permanente a PNL la nivel naţional, iar o astfel de reuniune în timpul campaniei e greu de realizat.
"Din 15 septembrie, Bîgiu nu mai aparţine PNL, din punctul nostru de vedere, nu mai face parte din familia liberală. Nu a fost exclus pentru că e greu în campania electorală să faci o Delegaţie Permanentă la nivel naţional, să aduni oamenii chiar dacă e vorba de un preşedinte de consiliu judeţean. Dar de facto Bîgiu nu mai face parte din PNL", a mai spus Scutaru.
Preşedintele PNL Buzău a adăugat că odată cu Bîgiu vor pleca din PNL şi mai mulţi primari, precizând că deocamdată e greu să contabilizeze pierderile, întrucât "un om care spune acum că nu pleacă poate ceda presiunilor şi se poate răzgândi mâine".
El a menţionat că presiuni asupra aleşilor locali ar fi exercitate atât de Bîgiu cât şi de lideri ai PSD.
"E greu să contabilizezi câţi primari vor pleca. Nu doar Bîgiu participă la asaltul asupra PNL, sunt reprezentanţi de seamă ai PSD care fac presiuni făţişe asupra aleşilor locali. Nu putem face contabilizarea pierderilor acum. Suntem în situaţia păsării Phoenix care acum arde, se purifică, dar avem capacitatea să renaştem din propria cenuşă", a afirmat Scutaru.
Miercuri, secretarul general al PNL, Marian Petrache, declara, într-un comunicat de presă, că preşedintele CJ Buzău, Cristi Bîgiu, "a avut o altă opţiune şi a ales să joace în afara echipei liberale".
"Regret că unul dintre colegii noştri, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a avut o altă opţiune şi a ales să joace în afara echipei liberale", preciza Petrache.
În comunicatul de presă remis miercuri, Marian Petrache le-a mulţumit tuturor aleşilor locali liberali care au ales să rămână în PNL după adoptarea ordonanţei privind migraţia aleşilor locali.
"Am atras atenţia încă de la început asupra faptului că Ordonanţa de Urgenţă 55/2014 este un demers nedemocratic, care creează premisele fraudării alegerilor prezidenţiale prin încurajarea migraţiei politice. De la emiterea acestei ordonanţe am asistat la presiuni inimaginabile asupra aleşilor noştri locali pentru ca aceştia să treacă în barca puterii. Le mulţumesc tuturor aleşilor locali liberali, preşedinţi de consilii judeţene, primari de municipiu, consilieri locali şi judeţeni care nu au cedat promisiunilor şi şantajului PSD, alegând să rămână alături de Partidul Naţional Liberal”, se arăta în comunicatul citat.
În urmă cu o săptămână, surse din PNL spuneau că plecarea lui Cristi Bîgiu din partid este aproape certă şi că negocierile acestuia cu liderii social-democraţi sunt avansate.
Cristinel Bîgiu şi-a început cariera politică în PNL în anii '90, fiind pe atunci şef al Tineretului Naţional Liberal. La alegerile din anul 2004, el a fost ales, pe listele PNL, consilier judeţean şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, iar un an mai târziu, în guvernarea Tăriceanu, a fost numit prefect de Buzău. În anul 2007, Bîgiu a fost numit şef al ANRSC, iar în anul 2008 a candidat la parlamentare, obţinând un mandat de senator din partea PNL. În anul 2012, Cristi Bîgiu a fost desemnat candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Buzău, după luni întregi de scandal cu social-democraţii, care l-au susţinut pe Victor Mocanu. În cele din urmă, Mocanu a candidat ca independent, fiind susţinut de preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, iar Bîgiu a candidat pe listele USL, adjudecându-şi mandatul de preşedinte al CJ.
Buzău: 18 primari PNL şi şase PDL au trecut la PSD
Optsprezece primari PNL, între care cel din Râmnicu Sărat, şi şase edili PDL au trecut la PSD, decizia fiind luată după o întâlnire cu liderul PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, şi cu şeful Consiliului Judeţean, Cristi Bîgiu, care tocmai s-a înscris în PSD după ce a fost membru PNL circa 20 ani.
Potrivit unor surse politice, mai mulţi primari şi viceprimari din judeţul Buzău, de la PNL şi PDL, au semnat, joi, adeziunea la PSD, în urma unor discuţii, într-o sală a Consiliului Judeţean, cu preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, şi cu şeful CJ, Cristi Bîgiu.
Conform surselor citate, au trecut la PSD 18 primari liberali între care cel din Râmnicu Sărat, Viorel Holban, dar şi cei din Pogoanele, Pătârlagele, Grebănu, Năeni, Pănătău, Verneşti, Cochirleanca. Şi doi viceprimari PNL, din Râmnicu Sărat şi Cernăteşti, s-au alăturat social-democraţilor.
De asemenea, şase primari democrat-liberali din Pietroasele, Odăile, Luciu, Largu, Bozioru şi Pardoşi s-au înscris în PSD.
Totodată, conform surselor citate, şi-ar fi manifestat intenţia de a se înscrie în PSD şi primarii liberali din Buda şi Brăeşti.
Primarul celei mai mari comune din Arad şi opt consilieri locali au trecut de la PSD la PDL
Primarul comunei arădene Vladimirescu, cea mai mare din judeţ, a părăsit PSD şi a semnat adeziunea la PDL, el fiind urmat de opt din cei zece consilieri locali social-democraţi, iar edilul şi-a motivat gestul spunând că actualul guvern nu l-a sprijinit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat, joi, că primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crişan, a semnat adeziunea la PDL, gest care a fost făcut şi de opt dintre cei zece consilieri locali ai PSD.
Potrivit lui Falcă, Ioan Crişan a avut neînţelegeri cu liderii PSD Arad, cărora le-ar fi reproşat lipsa de colaborare, acuzând totodată Guvernul Ponta că nu a alocat bani comunei.
"În Arad, nu avem niciun primar ACL care să fi plecat la alt partid, dar confirm venirea în PDL a primarului din Vladimirescu şi a opt consilieri de la PSD. Am avut zilele trecute o discuţie cu domnul primar şi mi-a spus motivul, şi anume că cei de la PSD au abandonat localitatea. Guvernul nu a alocat niciun leu pentru investiţii comunei Vladimirescu, dar clientelei PSD din judeţ (primării conduse de PSD - n.r.) a alocat peste şase milioane de euro", a declarat Falcă.
În acest moment, ACL are în judeţul Arad 54 de primari din 78.
Primarul Ioan Crişan nu a putut fi contactat, până la ora transmiterii acestei ştiri.
Pe de altă parte, preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că nu a avut neînţelegeri cu primarul comunei Vladimirescu şi că a fost surprins de decizia acestuia de a părăsi partidul.
"Am ţinut legătura cu organizaţia sa şi am oferit sprijinul necesar comunei. Dacă el nu a dorit să mai colaborăm, vina nu ne aparţine. Nu cred că se va regăsi în PDL, iar la alegerile locale vom câştiga din nou Primăria pentru că vom reface organizaţia PSD din comună", a declarat Căprar.
Vladimirescu este cea mai are comună din judeţ, având aproape 13.000 de locuitori, depăşind şi oraşele, cu excepţia municipiului Arad.
Suceava: Patru primari PDL şi PNL se înscriu în PSD, partid din care plecaseră în 2012
Patru primari din judeţul Suceava - trei de la PDL şi unul de la PNL - s-au înscris în PSD, partid pe care l-au părăsit în 2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.
PSD Suceava a transmis, joi, un comunicat în care precizează că, în baza OUG 55/2014, şi-au exprimat opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte şi au semnat adeziuni la PSD primarul oraşului Dolhasca, Maria Cojocariu, aleasă din partea PDL, primarul comunei Berchişeşti, Voleta Zenovia Ţăran, aleasă din partea PDL, primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, ales din partea PNL şi primarul comunei Mălini, Petru Nistor, ales din partea PDL.
Coordonatorul zonei din partea PSD Suceava din care provin cei patru primari, deputatul PSD Ioan Stan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei patru au fost primari aleşi pe lista PSD în urma alegerilor din 2008, iar în 2012 au decis să candideze din partea altor partide, din diferite motive.
"Toţi patru şi-au început activitatea politică în PSD, au fost primari PSD până în ultima zi de mandat din 2012, dar au candidat din partea altor partide. Ei nu au fost excluşi din PSD, iar acum se poate vorbi doar de o revenire oficială în PSD", a spus Stan.
El a precizat că nu vor fi primiţi în PSD primari care nu au făcut parte din partid.
"Ceilalţi primari care nu au fost vreodată membri PSD nu vor fi primiţi în PSD chiar dacă sunt unii care îşi manifestă interesul", a spus deputatul Ioan Stan.
Vaslui: Doi primari din opoziţie, PNL şi PDL, şi unul independent s-au înscris în PSD
Doi primari din partidele de opoziţie din Vaslui, respectiv PNL şi PDL, şi unul independent s-au înscris în PSD, acestea fiind singurele schimbări anunţate până în prezent de formaţiunile politice din judeţ în privinţa migraţiei edililor vasluieni.
Organizaţia Judeţeană Vaslui a PSD a reuşit să racoleze primii trei primari din judeţ şi să-i facă membri de partid cu drepturi depline, în baza ordonanţei privind migraţia politică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
După primarul independent al municipiului Huşi, Ioan Ciupilan, care s-a înscris în PSD împreună cu cinci consilieri locali, trei de la PDL şi doi de la PP-DD, edilul de la Ibăneşti (PDL), Benone Pletea, şi cel de la Iveşti (PNL), Dumitrache Nistor, au trecut la principalul partid de guvernământ.
"Cei trei primari au semnat adeziunile şi sunt membri PSD. Vom vedea dacă vor mai fi şi alţii", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX preşedintele Organizaţiei Judeţene Vaslui a PSD, Dumitru Buzatu.
Înscrierea celor trei primari în PSD sunt singurele schimbări anunţate până în prezent de formaţiunile politice din judeţ în privinţa migraţiei edililor vasluieni. În schimb, mai există două mutări la nivelul Consiliului Judeţean Vaslui, după ce consilierii PDL Ionuţ Gheţău şi Gigi Brănici au trecut la PMP, respectiv PSD.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe