- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.09.2014, 14:21)
- Liviu Dadacus
Firea: PSD va discuta despre suspendarea lui Băsescu şi va lua o decizie. Sunt două curente în partid
Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Victor Ponta, Gabriela Firea, precizat luni că liderii PSD vor discuta în această săptămână, până la Congresul de vineri, despre suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, ea menţionând că în partid există acum două curente de opinie.
Urmărește
413 afișări
Firea: PSD va discuta despre suspendarea lui Băsescu şi va lua o decizie. Sunt două curente în partid (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)
”Există două curente: orice om, fie preşedinte sau simplu cetăţean, atunci când încalcă legile, când încalcă Constituţia, trebuia să plătească de îndată, nu la o dată ulterioară. Şi al doilea: o campanie electorală pentru referendum (de demitere - n.r.) nu ar face decât să-l pună pe Traian Băsescu în situaţia de a se victimiza, de a stoarce lacrimi de la electorat pentru că nu e lăsat să-şi încheie mandatul”, a spus Firea.
Ea a arătat că până la Congresul PSD, convocat pentru vineri, liderii PSD vor analiza argumentele pro şi contra suspendării lui Băsescu.
”Zilele acestea vom avea şedinţă la vârful PSD. Se va lua o decizie pe care o vom comunica. Va trebui să analizăm profund, inteligent, argumentele pro şi contra şi trebuie să ţinem seama de ce e mai bine pentru români”, a spus Firea.
Citeşte şi:
Tăriceanu a început demersurile pentru suspendarea lui Băsescu: Calendarul este 23 septembrie - votul Parlamentului în plenul reunit, urmat de referendum pe 2 noiembrie - VIDEO
Citeşte şi:
ANALIZĂ: Referendumul pentru demiterea lui Băsescu simultan cu prezidenţialele, doar cu cvorum de 50%
Citește pe www.zf.ro: Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Ilie Sârbu, întrebat ce câştigă cetăţenii din suspendarea lui Băsescu: Nimic. Aici nu e vorba de cetăţeni - VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Povestea unuia dintre cei mai puternici executivi români şi cum a ajuns acesta să deţină o funcţie care nu a mai fost ocupată niciodată de un român într-o companie gigant americană
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
PROSPORT.RO
O influenceriță a murit la doar 28 de ani, după ce a ajuns la spital cu febră și dureri abdominale. Care a fost cauza decesului, de fapt
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:58
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1085. Donald Trump a discutat şi cu Volodimir Zelenski / Trump anunţă că a vorbit la telefon cu Putin. Vom începe negocierile / Atac cu rachete şi drone asupra Kievului: o persoană a murit / Zelenski vrea să facă schimb de teritorii cu Putin
-
astăzi, 21:03