„A fost o revoluţie a tinerilor prin vot şi la vot. Nimeni nu se aştepta la aşa ceva„, a spus Flutur.
El a arătat că nu a estimat nimeni că la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale va fi o prezenţă „uriaşă” la vot şi mai ales a tinerilor.
„În calitate de secretar general al PNL, doresc să deschidem mult mai mult partidul tinerilor şi le adresez rugămintea să vină să facă politică. Se poate face politică într-un partid normal, într-un partid democratic, într-un partid în care poţi să-ţi spui părerea şi să ai altă părere decât alţii, într-un partid în care avem nevoie de foarte multă creativitate”, a spus Flutur.
El a arătat că, dacă partidele nu sunt pregătite, vor fi luate pe nepregătite de „era internetului” şi a celor care lucrează pe internet.
„Avem nevoie de iniţiativă, sânge proaspăt şi multă iniţiativă„, a spus Flutur.
El a mai declarat că cei care au deja mai mulţi ani petrecuţi în politică sunt conştienţi că trebuie să încurajeze şi să formeze o generaţie care trebuie să le ia locul.