- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FMI a solicitat USL să aibă o abordare pozitivă privind ratificarea Tratatului de stabilitate
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi că reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, cu care a avut o întrevedere la sediul USL, au solicitat opoziţiei să aibă o abordare pozitivă privind ratificarea de către Parlament a Tratatului de stabilitate.
FMI a solicitat USL să aibă o abordare pozitivă privind ratificarea Tratatului de stabilitate (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax foto)
"Da. Am discutat acest lucru şi am explicat foarte clar poziţia noastră, de altfel exprimată la întâlnirea din decembrie cu preşedintele Băsescu, că vom discuta acest tratat, vom avea o dezbatere publică şi-l vom susţine, dacă este nevoie şi de modificări constituţionale, la momentul modificării Constituţiei, din punctul nostru de vedere în 2013, le vom introduce", a spus Ponta.
El a precizat că, în acelaşi, timp, aşteaptă toate deciziile de la nivel european, el arătând că alegerile din Franţa, din luna aprilie, vor avea o însemnătate asupra documentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Crin Antonescu, despre faptul că nu există pe reţelele de socializare: Este foarte adevărat
-
Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe
-
Bărbat împuşcat mortal în timpul unei partide vânătoare din Vrancea
"În acelaşi timp, însă, sigur că aşteptăm cu toţii toate deciziile la nivel european. Este evident că alegerile din Franţa, care au loc în luna aprilie, au o însemnătate asupra acestui tratat. Domnul Hollande (Francois Hollande, candidat socialist la prezidenţiale, n.r.), care în acest moment este pe primul loc în soadaje, a anunţat foarte clar că Franţa doreşte o anumită renegociere şi, din punctul nostru de vedere, Tratatul fără România sau fără Cehia se poate, dar fără Franţa nu se poate", a mai spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale nu au exprimat îngrijorări faţă de decizia opoziţiei din România de a intra în protest parlamentar.
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO