Guvernul a decis desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental

Guvernul a decis, miercuri seara, printr-un proiect de lege, desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental, persoanele care ocupă în prezent aceste posturi urmând să fie trecute într-un corp de rezervă.

Urmărește
307 afișări
Imaginea articolului Guvernul a decis desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental

Guvernul a decis desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Proiectul a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere în regim de urgenţă.

"Una dintre cele mai importante prevederi se referă la desfiinţarea funcţiei publice de inspector guvernamental. Cu alte cuvinte, dispare funcţia de inspector guvernamental, dar persoanele care au în prezent această calitate rămân în continuare înalţi funcţionari publici şi vor intra într-un corp de rezervă. De aici pot fi selectaţi pentru a ocupa o poziţie care necesită calitatea de înalt funcţionar public sau pot merge pe o poziţie inferioară, dacă doresc şi dacă cer acest lucru. Diferenţa este că nu vor mai fi plătiţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

Potrivit datelor prezentate la Palatul Victoria, la Secretariatul General al Guvernului sunt înregistrate în prezent 77 posturi de inspector guvernamental. Costurile totale aferente anului trecut pentru inspectorii guvernamentali s-au ridicat la aproape 5 milioane lei, din care suma destinată salariilor, primelor de vacanţă şi a plăţii celui de-al 13-lea salariu a reprezentat 3,642 milioane lei, fondurile pentru deplasări la domiciliu şi sume forfetare s-au ridicat la 350.000 lei, iar contribuţiile angajatorului reprezentau aproximativ un milion de lei.

"Pentru 2011, putem spune că cheltuielile cu activitatea inspectorilor guvernamentali ar fi fost comparabile cu cele de anul trecut", a adăugat oficialul guvernamental.

Agenţia MEDIAFAX a prezentat, la sfârşitul anului trecut, un proiect de lege care releva că funcţia de inspector guvernamental va fi scoasă din categoria înalţilor funcţionari publici, iar cei care ocupă aceste funcţii vor fi transferaţi într-un corp de rezervă, din care ar putea fi trecuţi şi în funcţii de execuţie.

Proiectul prevede că funcţionarii publici din corpul de rezervă care au ocupat anterior funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici sau de conducere pot fi redistribuiţi pe funcţii publice de conducere de acelaşi nivel sau de nivel inferior vacante ori pe funcţii publice de execuţie vacante.

Surse guvernamentale au declarat, în luna septembrie, agenţiei MEDIAFAX, că Executivul a elaborat un proiect de lege care propune desfiinţarea corpului inspectorilor guvernamentali, format din prefecţi şi subprefecţi eliberaţi din funcţie, trecerea lor într-un corp de rezervă al înalţilor funcţionari publici şi tăierea salarizării acestora până la numirea într-o nouă funcţie.

O primă formă a acestui proiect de lege a fost discutată atunci în şedinţa Guvernului.

"Corpul inspectorilor guvernamentali va fi desfiinţat, iar foştii prefecţi şi subprefecţi eliberaţi din funcţie, care sunt înalţi funcţionari, vor forma un corp de rezervă al înalţilor funcţionari publici. Ei nu vor mai fi salarizaţi decât atunci când vor fi numiţi într-o funcţie care se eliberează sau care este necesară într-o instituţie publică", au precizat atunci sursele citate.

Sursele arătau că acest corp de rezervă al înalţilor funcţionari publici va fi constituit după modelul corpului de rezervă care există deja la nivelul funcţionarilor publici, iar Guvernul va face economii importante la buget prin reducerea cheltuielilor cu salariile, locuinţele sau maşinile de serviciu ale inspectorilor guvernamentali.

"Guvernul va face economii nu doar prin faptul că nu va mai salariza înalţii funcţionari publici decât atunci când deţin o funcţie, dar şi prin faptul că nu le va mai pune la dispoziţie locuinţe, maşini şi telefoane mobile de serviciu în localităţile unde sunt detaşaţi, care, de cele mai multe ori, nu sunt localităţile lor de domiciliu", au susţinut sursele guvernamentale.

Acestea au mai arătat că înalţii funcţionari publici ar trebui să stea maximum trei ani în corpul de rezervă şi să urmeze anual cursuri de prefecţionare, iar proiectul de lege va fi pus în acord cu reglementări în vigoare pentru funcţionarii publici şi reanalizat de Guvern într-o şedinţă viitoare.

Conform aceloraşi surse, în prezent în jur de 70 de persoane fac parte din corpul inspectorilor guvernamentali, iar posturile sunt ocupate în majoritate de către foşti prefecţi şi subprefecţi PSD şi PNL, mutaţi pe aceste locuri după ce au fost eliberaţi din funcţia deţinută în prefecturi.

Premierul Emil Boc declara anul trecut, în luna mai, că legislaţia aplicabilă inspectorilor guvernamentali ar putea fi modificată, în sensul ca persoanele intrate în corpul înalţilor funcţionari publici să practice meseria de bază şi să fie remunerate pentru această activitate, până când sunt chemate să lucreze pentru Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici