- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.04.2016, 21:57)
- Departamentul Politic
Guvernul va avea miercuri o primă discuţie privind legea salarizării. Schimbarea prefecţilor continuă
Guvernul va avea miercuri o primă discuţie pe tema legii salarizării, pe ordinea de zi a şedinţei figurând şi un proiect de ordonanţă privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale, dar şi noi schimbări de prefecţi.
Urmărește
2777 afișări
Guvernul va avea miercuri o primă discuţie privind legea salarizării. Schimbarea prefecţilor continuă
Premierul Dacian Cioloş a detaliat luni variantele aflate pe masa Executivului. Referitor la soluţiile luate în calcul, el a anunţat că una prevede o creştere multianuală, până în 2020, iar cealaltă este o soluţie de moment care se referă numai la anul viitor.
"Deci avem o dată soluţia mobilizării resurselor bugetare până în 2020, limitate aşa cum sunt, şi să vedem ce şi putem face cu ele, să gândim o lege pe patru ani pornind de la un nivel de salariu minim şi de acolo în sus să vedem ce şi de unde putem reechilibra lucrurile. O altă variantă la care ne gândim foarte serios, în măsura în care considerăm că nu putem pune pe masă un proiect de lege al salarizării unitare realist, multianual, cu şanse de aplicare, să vedem ce putem face în anul care vine, cu resursele pe care ştim că le putem mobiliza, cu proiectul de buget pe care-l vom propune şi să venim cel puţin cu această primă fază a reechilibrării, urmând să gândim apoi, sau să gândească viitorul Guvern, viitorul Parlament, în funcţie de ce-şi asumă", a precizat şeful Guvernului.
Premierul a dat asigurări că indiferent de soluţia aleasă, salariile vor creşte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
"Oricum, orice propunere legislativă vom face ea va merge în sensul creşteri ale salariilor pentru anumite categorii tocmai pentru a asigura această reechilibrare. Deci aici vom aborda un răspuns, care sunt conştient, va fi un răspuns parţial, dar vreau să venim cu un răspuns care să fie realist şi aplicabil", a conchis Cioloş.
Discuţia vine în condiţiile în care deputaţii din Comisia de muncă au dezbătut, marţi, timp de şapte ore, legea pentru adoptarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016 şi alte măsuri fiscal-bugetare, adoptând 130 de amendamente, impactul bugetar al unuia singur - egalizarea salariilor funcţionarilor din administraţia locală cu cei din administraţia centrală - fiind de 1,6 miliarde de lei.
Explicaţia oferită de social-democratul Adrian Solomon, preşedintele Comisiei de muncă, a fost că deputaţii vor ''să tragă un semnal de alarmă'' privind necesitatea legii salarizării unitare.
Potrivit ordinii de zi oficiale, Executivul va continua procesul de numiri/eliberări de prefecţi şi/sau subprefecţi şi va adopta un proiect de ordonanţă privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale.
Totodată, printre memorandumurile ce vor fi luate în discuţie figurează şi cel pe tema negocierii Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Afganistan privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor infracţiuni grave, al ordinii publice şi al managementului situaţiilor de urgenţă.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe