- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.10.2011, 22:49)
- Liviu Dadacus ,
Iliescu: Cu Ion Diaconescu am avut relaţii de adversitate, dar civilizate, m-a mâhnit vestea morţii
Fostul şef de stat Ion Iliescu a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că este mâhnit de vestea morţii lui Ion Diaconescu, el precizând că a avut cu acesta relaţii civilizate, chiar dacă de adversitate politică.
Urmărește
313 afișări
Iliescu: Cu Ion Diaconescu am avut relaţii de adversitate, dar civilizate, m-a mâhnit vestea morţii (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Iliescu a spus că a vorbit cu Ion Diaconescu, la telefon, cu puţin timp înainte de internarea acestuia în spital, la începutul lunii octombrie.
Fostul şef de stat a arătat că mai comunica, la telefon, cu Ion Diaconescu, şi, fiind mai în vârstă decât el, îl suna în ficare an, de Sântul Ion, pentru a-l felicita şi a-i transmite urări de bine.
Iliescu a spus că l-a mâhnit ştirea încetării din viaţă a lui Ion Diaconescu, deşi la începutul anilor 1990 a fost în relaţii de adversitate politică cu acesta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
"Cu toate acestea, au fost relaţii civilizate. I-am cunoscut pe domnii Coposu şi Diaconescu la 10 ianuarie 1990. Eram preşedinte al CFSN şi atunci am primit delegaţiile unor partide. Am avut atunci o discuţie amicală şi constructivă", a spus Iliescu.
El a arătat că de atunci a rămas în relaţii foarte active cu Ion Diaconescu.
"De atunci relaţile noastre au fost foarte active, în ciuda poziţiilor diferite. Apreciez că dialogul politic putere-opoziţie a fost mult mai activ pe vremea aceea, a existat, ceea ce din păcate azi nu mai aveam", a spus Iliescu.
Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a decedat marţi seară, la vârsta de 94 de ani.
Ion Diaconescu fusese tratat recent la Institutul de Cardiologie "C.C. Iliescu" Fundeni, din cauza cauza unor tulburări de ritm cardiac.
În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că este crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el menţiona că a rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu, în sensul că se felicită de sărbători.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Ion Diaconescu a murit
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe